
Președintele american Donald Trump a afirmat că Uniunea Europeană a fost ‘foarte inteligentă’ după ce a decis joi să suspende timp de 90 de zile riposta sa la taxele vamale americane, la o zi după ce președintele SUA luase o decizie similară cu privire la aplicarea acestor tarife, relatează AFP.
‘Erau pregătiți să anunțe represalii și apoi au aflat ce am făcut în ceea ce privește China și alții (…) și și-au spus ‘știți ce, ne vom reține puțin’ ‘, a declarat Donald Trump, reafirmând că UE a fost ‘creată să profite de Statele Unite’.
Uniunea Europeană va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce președintele american Donald Trump a anunțat miercuri amânarea de asemenea cu 90 de zile a taxelor vamale suplimentare care depășesc nivelul taxei vamale de bază de 10% percepute asupra produselor importate de SUA, a anunțat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, notează AFP și Reuters.
‘Dorim să dăm o șansă negocierilor’, a spus Von der Leyen. ‘Dar dacă negocierile nu sunt satisfăcătoare, contramăsurile noastre vor intra în vigoare’, a adăugat ea.
Trump si-a protejat moneda prin consolidarea euro cu aprox. 10%…In acest fel produsele americane devin mai atractive decat ale UE…
Ce dea mai tâmpiți! Asta înseamnă la voi Trump ,, admite ” ? Trump a adus UE unde a vrut ! Este un pas înapoi al UE , nu o concesie americana !
Forfoteala asta cu tarifele va coace ca apoi să pocnească spectaculos…Criză din 2008 na dispărut. A fost „ascunsă sub plapumă..” Maidanul și COVID-ul numaidecât trebuia să fie… s-a retras atenția…
Imi aduc aminte foarte bine cu multi ani in urma cind s-a infiintat Uniunea Europeana.
Unul din scopurile declarate intial a fost – contracararea competiei economice din partea SUA si a Japoniei, nici pomeneala de China si nici nu era cazul atunci. Si mai era ceva cu oprirea imigratiei din Asia si Africa.
TARIFIADA lui Trump,a tinut ,ca orice minciuna populista ,3 zile..Dupa care Trump cade din pat si isi revine; presa democrata americana sustine ca miliardarii care-l antureaza l-au amenintat cu internarea
Aia nu-i „inteligență”, aia-i LAȘITATE! China a reacționat demn, așa cum trebuia.
Da’ Trump îi laudă pă bufonii $$oroșijdi dă la Bruksal, ne-aleși dă nimeni, fiindcă inacțiunea respectivă e în direcția intereselor lui: el, dacă cîștigă încă 2 $$, e fericit! Iar asta se va întîmpla timp dă 3 luni în care Am’rika bagă $$ dupe $$ în jeburi, iar iUniunea Ioropeni$$ă (la sugestia lu’ javra $$oroș, care trage sforile la Bruksăl și i-a pus pă ei pă posturile înalte) „va sufla în buze”. PĂ BANII NOȘTRI! …că noi plătim inacțiunea ur$$ulei, iar ea și ceilalți bufoni își iau indemnizațiile în valoare de zeci de mii de koko lunar……[Rumburak dymukrak]
O da la intors acum!
ioropa bolsevica, noua uresese.
De fapt UE a fost foarte inteligenta pentru ca a facut ce vroia Trump. Adica sa stea linistita si sa negocieze in loc sa treaca la represalii care i-ar fi venit fix inapoi ca bumerangul in mufa colhozului neo marxist! Desigur UE poate face razboi economic dar atunci exportul se prabuseste. Sa pierzi US dupa ce ai pierdut Rusia si fara sanse de a exporta mare lucru in China…cam nasol.