Trump ameninţă din nou, pe Twitter

Preşedintele american Donald Trump a lansat marţi un nou avertisment adresat ţărilor care fac comerţ cu Iranul, după reimpunerea unor sancţiuni americane, în opinia sa ”cele mai dure (impuse) vreodată” şi care vor atinge în noiembrie ”încă un alt nivel”, relatează AFP.

Acest prim val de sancţiuni americane, care a intrat în vigoare marţi, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), cuprinde blocări ale tranzacţiilor financiare şi importurilor de materii prime, dar şi măsuri care penalizează achizţii în sectorul auto şi aviaţiei comerciale.

El va fi urmat, în noiembrie, de măsuri vizând sectorul petrolier, al gazelor naturale şi Banca centrală.  Aceste sancţiuni urmează să afecteze puternic o economie iraniană care se resimte, afectată de un nivel ridicat al şomajului şi de o inflaţie puternică. Rialul iranian s-a depreciat, pierzându-şi două treimi din valoare în şase luni, potrivit news.ro.

Preşedintele iranian Hassan Rohani le-a catalogat drept un ”război psihologic”, menit să semene ”discordie între iranieni”.  Uniunea Europeană şi-a exprimat regretul faţă de reimpunerea lor şi s-a angajat să apere firme care fac ”afaceri legale”. Reimpunerea sancţiunilor are loc în urma retragerii Statelor Unite, în mai, din acordul în dosarul nuclear iranian.

Ce prevedea acordul negociat  în timpul lui Barack Obama

Astfel, acordul, negociat în timpul preşedinţiei lui Barack Obama, prevede va Iranul să-şi limiteze activităţile nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor. Trump a catalogat acordul drept ”părtinitor”, ”dezastruos” şi ”cel mai prost pe care l-am văzut vreodată” şi crede că o sporire a presiunilor economice va obliga Iranul să încheie un nou acord şi să-şi pună capăt acţivităţilor ”maligne”, scrie BBC.

Tweet-ul pe care l-a postat marţi reprezintă un avertisment adresat partenerilor de afaceri, după ce UE a anunţat că va încerca să protejeze companii care continuă să facă comerţ cu Iranul.  El a făcut în acest mesaj postat pe Twitter elogiul ”sancţiunilor celor mai muşcătoare impuse vreodată” şi a anunţat că ”se ridică la alt nivel” în noiembrie.  ”Cer pace în lume, nimic mai puţin!”, a subliniat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.