Trump, despre ancheta privind înțelegerile secrete cu Rusia

Președintele american, Donald Trump, și-a exprimat miercuri speranța că ancheta asupra unei eventuale înțelegeri secrete între colaboratorii săi apropiați și Rusia se va încheia „rapid”, după numirea unui procuror special, potrivit AFP.

„După cum am spus în repetate rânduri, o anchetă completă va confirma ce știm deja: nu a fost nicio înțelegere secretă între echipa mea de campanie și o entitate străină”, a declarat liderul administrației de la Washington într-un comunicat.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, ar fi dezvăluit informaţii clasificate în cursul întrevederii pe care a avut-o săptămâna trecută cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, şi cu ambasadorul rus Serghei Kislyak, potrivit unor foşti şi actuali oficiali americani citaţi de cotidianul Washington Post.

Informaţiile dezvăluite de Trump oficialilor ruşi fuseseră oferite serviciilor de spionaj americane de o naţiune aliată a Statelor Unite prin intermediul unui acord de schimb de date clasificate considerate atât de sensibile încât detaliile nu le sunt transmise altor aliaţi occidentali şi sunt restricţionate chiar şi în cadrul Administraţiei de la Washington, au explicat pentru cotidianul The Washington Post, sub protecţia anonimatului, foşti şi actuali oficiali americani.

Preşedinţia SUA susţine că nu a fost transmisă nicio informaţie clasificată Rusiei.

Potrivit unor foşti şi actuali oficiali americani, Trump a început să discute detalii despre o ameninţare de tip terorist reprezentată de reţeaua Stat Islamic (IS) asociată transportării laptop-urilor la bordul avioanelor de pasageri. În acest mod, Donald Trump ar fi dezvăluit informaţii clasificate şi ar fi periclitat o sursă esenţială de informaţii despre organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.