Trump, întrebat dacă SUA vor ataca Coreea de Nord

Întrebat duminică de ziariști dacă Statele Unite ale Americii vor lansa un atac asupra Coreii de Nord, după ce Phenianul a declarat că a testat o bombă cu hidrogen, președintele american Donald Trump a răspuns: „Vom vedea”, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Trump a răspuns întrebării unui reporter în timp ce ieșea dintr-o biserică din Washington. Președintele american urmează să aibă o reuniune cu echipa sa de securitate națională având ca temă situația din Coreea de Nord, amintește dpa.

Anterior, Trump a anunțat pe Twitter că Phenianul a efectuat un test nuclear de proporții și a scris că declarațiile și acțiunile Coreii de Nord continuă să fie foarte ostile și periculoase pentru Statele Unite.

În tweet-uri succesive, Trump a acuzat Coreea de Nord că este un stat infractor care a devenit o amenințare uriașă și un motiv de stânjeneală pentru China, „care încearcă să ajute, dar fără prea mare succes”.

Trump nu a uitat nici Coreea de Sud, despre care a spus că află și ea acum că discuțiile de detensionare cu Coreea de Nord nu vor funcționa și a încheiat cu cuvintele „ei (autoritățile de la Phenian) înțeleg un singur lucru!”, fără alte precizări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.