Trump a declarat joi că Statele Unite cooperează cu Polonia pentru a combate ”comportamentul destabilizator” al Rusiei şi a cerut din nou statelor membre NATO să-şi îndeplinească obligaţiile financiare faţă de organizaţia de securitate. Trump a facut declaratia in timpul conferintei de presă ținută împreună cu omologul polonez Andrzej Duda, în cadrul Summit-ului ”Inițiativei celor Trei Mări”. Polonia este prima ţară de pe flancul estic al NATO vizitată de către preşedintele Trump, după ce acesta şi-a afirmat în urmă cu aproape o lună angajamentul faţă de Articolul 5, la Casa Albă, în prezența președintelui României. Este un mesaj grav înainte de întâlnirea de vineri cu președintele Vladimir Putin, în marja Summit-ului G20 de la Hamburg.
Vorbind în fața mulțimii adunate în Piața Krasinski din Varșovia, preşedintele Donald Trump a mai îndeamnat Rusia să pună capăt activităţilor destabilizatoare în Ucraina, relatează The Associated Press, citată de News.ro. El a îndeamnat Moscova să nu mai susţină ”regimuri ostile”, referindu-se la Siria şi Iran. Trump a cerut Moscovei ca, în schimb, să se alăture ”comunităţii naţiunilor responsabile” în lupta împotriva inamicilor comuni şi în apărarea civilizaţiei. ”Îi vom înfrunta (pe terorişti) şi îi vom învinge”, a promis el. Preşedintele american a folosit expresia ”terorism islamic radical”, eticheta pe care a aplicat-o frecvent în campania sa electorală extremiştilor, însă pe care a evitat să o folosească la o reuniune a liderilor arabi, în Arabia Saudită, în primul său turneu în străinătate, în luna mai. Trump a subliniat că grupări extremiste ameninţă ”modul de viaţă” al Occidentului şi a apărat în mod indirect interdicţiile de călătorie ale administraţiei impuse imigranţilor din unele ţări majoritar musulmane.
În primul discurs public ținut in Europa, la Varșovia, Trump a spus că Polonia este centrul Europei din punct de vedere geografic și că ”poporul polonez este sufletul Europei”. ”Vestul nu va niciodată distrus”, și-a încheiat Trump discursul. Președintele SUA a mai arătat că Polonia găzduieşte 5.000 de trupe americane care au rolul de a descuraja comportamentul destabilizator al Rusiei și a mulţumit guvernanţilor polonezi care au ridicat cheltuielile militare pentru ca ţara să îndeplinească obiectivul de 2% din PIB pentru Apărare, stabilit la nivelul NATO. Trump s-a arătat satifăcut că Polonia a început să importe gaze naturale lichefiate din SUA. Donald Trump a promis SUA nu vor folosi niciodată energia pentru a constrânge ţări din Europa Centrală şi de Est şi că nu va permite nici altor ţări să le supună unor astfel de constrângeri.
Multumit a fost si presedintele polonez Andrzej Duda, in conditiile in care Polonia este acuzata de UE de influentarea politica a Justitiei, prin preluarea functiei de procuror general chiar de ministrul Justitiei si printr-o serie de numiri contestate la Curtea Constitutionala, dar si pentruy refuzul de a ccepta cotele de imigranti impuse d3e Bruxelles. ”Aceasta este cea de-a doua vizită în străinătatate a preşedintelui Trump şi începe în Polonia. Asta demonstrează că suntem un stat care contează şi ne fortifică prezenţa în cadrul Uniunii Europene”, conform a spus Duda. ”Ne considerăm parteneri loiali, care cooperează în mai multe domenii, printre care se numără şi securitatea. Am sentimentul că Statele Unite sunt serioase cu privire la securitatea Poloniei”, a mai declarat președintele Poloniei.