Președintele Donald Trump și-a susținut, în fața camerelor de luat vederi, poziția dură privind construirea unui zid la granița cu Mexicul. Ca și retragerea din Siria, presiunile puse pe aliații europeni pentru a contribui mai mult la finanțarea NATO sau concentrarea pe disputa comercială cu China, zidul de la frontiera mexicană este o promisiune electorală a președintelui, iar Trump este președintele cu cel mai bun bilanț din ultimele decenii când vine vorba de respectarea programului pentru care a fost ales.
Trump nu cedează în fața opoziției democrate și a arătat că este dispus să paralizeze pe mai departe activitatea guvernului federal (situație ajunsă în cea de-a 19-a zi), dacă democrații nu vor fi de acord cu aprobarea unui buget care să includă fondurile pentru construirea zidului. ”Este o criză umanitară. O criză a inimii și a sufletului”, a spus Trump din Biroul Oval despre situația imigranților adunați la frontiera cu Mexicul. Trump a insistat pe infracționalitatea alimentată de acești imigranți și i-a întrebat pe americani ”cât sânge american va mai trebui să curgă” până la oprirea imigrației.
Un sondaj efectuat de IPSOS arată că președintele Trump luptă pentru o cauză ce pare pierdută. Peste 51% dintre americani consideră că el este de vina pentru oprirea activității guvernamentale, față de 32% care îi acuză pe democrații din Congres. Până la urma, paralizarea guvernului federal afectează tocmai activitatea polițiștilor americani de la frontieră, a judecătorilor de imigrație și a echipelor care întrețin barierele fizice deja existente la granița cu Mexicul. Războiul bugetar din SUA continuă, cu Trump ținând pe mai departe soluția declarării stării de urgență ca pârghie de șantaj politic.
Totuși, Trump nu a apelat la ”arma nucleară” pe care i-o dă legea – declararea stării de urgență la frontiera sudica, ceea ce i-ar permite să treacă peste votul Congresului, să aloce banii pentru construcția zidului și să mobilizeze în acest scop trupele de geniu. Presa se întreabă dacă există cu adevărat o situație de urgență la granița cu Mexicul și constata că imigrația s-a redus mult față de deceniile anterioare, acum noutatea fiind organizarea imigranților latinoamericani în ”caravane”. Puțin contează însă dacă există sau nu o stare de urgență, arată The New York Times, pentru că ordinul executiv al președintelui va ajunge oricum să fie contestat în justitie. Judecătorii americani nu vor putea însă să se substistuie rațiunilor prezidențiale, după cum a stabilit Curtea Supremă încă din 1983. Pentru moment, președintele Trump nu a vrut să deschidă acest front al stării de urgență. Trump consideră că lucrurile se pot rezolva în ”45 de minute”, dacă democrații aprobă alocarea a 5,7 miliarde de dolari pentru zidul de la frontieră.
Presa ostilă lui Trump scrie că președintele nu a adus nimic nou în discursul său în fața națiunii, ținut in Biroul Oval, una dintre pârghiile clasice ale președinților americani în momentele politice delicate. A existat și o polemică în presa americană pe marginea difuzării acestui discurs. Televiziunile ostile președintelui a luat în calcul boicotarea discursului către țară, însă au renunțat, pentru a nu fi acuzate de împiedicarea dreptului la exprimare al președintelui. ”La ce a folosit discursul din Biroul Oval? În alocuțiunea sa foarte așteptată de marți seară, Trump nu a oferit niciun argument nou pentru zidul de la frontieră”, ci doar ”infracțiunile comise de imigranții legali, o tactică care amintește de campania electorală”, scrie The Atlantic. ”Discursurile din Biroul Oval se adresează în general unui public cât mai larg cu putință, cu obiectivul de a coaliza țara, nu de a o diviza. Președintele a părut însă că are doar trei ținte: republicanii din Congres, micul procent al americanilor care nu sunt deciși în privința zidului și partizanii săi cei mai loiali”, scrie The Washington Post.
Președintele nu a comis vreo eroare majoră în discursul său, însă a fost departe de a triumfa în fața americanilor, iar asta a ușurat sarcina liderilor democrați de a-i contracara argumentele. Președinta Camerei Reprezentanților (dominată de democrați), Nancy Pelosi, și liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, au ieșit imediat în fața camerelor și au spus că ”președintele cultivă teama pentru a obține un zid”. Trump ar trebui ”să nu-i mai ia ostatici pe americani și să fabrice o criză falsă și ar trebui să redeschida activitatea guvernului”. Cei doi democrați au dat replicile potrivite, consideră presa americană, care critică însă expresia întunecată cu care Pelosi si Schumer au apărut, umăr la umăr, în fața americanilor.
Pelosi si scumbag doua mumii bune de impaiat !
Mi-a luat-o inainte, Marc Antoniu, bravo! Chiar asta sunt stafiile astea, pline de rautate pan ‘la moarte si dincolo de ea !