Trupele SUA din Afganistan tranzitează România, din cauza violenţelor din Kîrgîzstan

Avioanele americane care transportă trupe din Afganistan folosesc ca punct de escală un aeroport din Bucureşti, din cauza situaţiei instabile din Kîrgîzstan, informează cotidianul „The Guardian”, în ediţia electronică, citat de Mediafax.

Statele Unite folosesc de obicei o bază situată în apropiere de Bişkek, capitala Kîrgîzstanului, pentru transferul trupelor spre Afganistan şi rotaţia acestora.

Însă, potrivit „The Guardian”, Statele Unite sunt îngrijorate din ce în ce mai mult de situaţia instabilă din Kîrgîzstan, iar în contextul violenţelor trupele sunt transferate printr-un punct de tranzit din Bucureşti.

Luni, „Washington Times” relata că baza americană din Kîrgîzstan este ameninţată încă o dată cu închiderea, pe fondul influenţei Rusiei asupra guvernului interimar kirghiz. Kîrgîzstanul ameninţa de anul trecut că va închide baza americană de la Manas (Bişkek), după ce Moscova i-a oferit ajutoare şi împrumuturi în valoare de peste două miliarde de dolari. Totuşi, autorităţile kirghize au convenit să menţină baza, după ce au triplat suma percepută administraţiei americane pentru închirierea bazei aeriene.

Noi confruntări armate au izbucnit în sudul Kîrgîzstanului luni, în a patra zi a violenţelor interetnice între uzbeci şi kirghizi, soldate cu 117 morţi şi 1.500 de răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu. Acestea sunt cele mai grave violenţe după revoltele din aprilie, soldate cu 87 de morţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.