Trupul neînsufleţit al deputatului Victor Surdu va fi depus vineri, la Palatul Parlamentului, între orele 12.00 şi 18.00, la sala „Constantin Brâncuşi”, informează, prin intermediul unui comunicat de presă, liderul grupului deputaţilor PSD, Mircea Duşa.
„Toţi cei care doresc să îşi ia un ultim rămas bun de la colegul şi prietenul nostru sunt aşteptaţi să fie alături de familia îndurerată şi de cei pentru care domnul Victor Surdu va rămâne în conştiinţa publică românească drept un reper al profesionalismului, dăruirii şi generozităţii”, mai precizează Duşa.
Deputatul PSD va fi înmormântat, sâmbătă, în localitatea ilfoveană Ciorogârla, lângă Bucureşti, conform dorinţei sale, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX fratele său, Gabriel Surdu.