Tudor Chirilă: De ce nu iubesc 1 decembrie

Nu se simte niciun fior sau vreo stare febrila in apropierea zilei de 1 decembrie. Prea putini romani se inghesuie sa monteze steguletele pe masini. Invariabil, pe 1 decembrie vremea se imbufneaza, intr-adins parca. Mi se pare ca lumea asteapta ziua noastra nationala framantata de o unica intrebare: Ce faci de 1 decembrie? Iesi pe undeva?

Nu iubesc ziua nationala. Semnificatia ei ajunge foarte greu la mine, printre discursuri de politicieni care incearca sa-si garniseasca „blazonul” cu emblemele deja tocite de prea multa folosinta ale Marii Uniri sau defilari de tancuri si festinul poporului roman cu fasole si carnati.

Nu exista niciun pic de inventivitate in organizarea zilei noastre nationale. Eterna parada militara si cantecele populare de o calitate indoielnica care acompaniaza o hora a Unirii incinsa fara veselie de mai marii tarii la brat cu oameni obisnuiti „din popor”.

Poporul? Poporul e fericit ca mai ciupeste o zi libera fara sa-si puna prea multe probleme in raport cu incarcatura emotionala si patriotica a unei asemenea zile.

In regimul privat, un prieten mi-a spus ca are de muncit azi, n-are timp de ziua nationala. L-am intrebat: – Nu te simti roman? – Ba da, dar nu vad ce e de sarbatorit in asta!. Dincolo de partea lui cinica, raspunsul reflecta o stare de spirit.

In mod normal, am putea sa asteptam de la televiziuni sa rascoleasca memoria nationala cu documentare, dezbateri sau marturii istorice ale Unirii, dar media romaneasca a abandonat demult stimulii educationali cu care ar fi putut scurtcircuita o natiune aflata in letargie.

In ultimii douazeci de ani nu am facut nimic altceva decat sa ignoram istoria noastra nationala. Lectiile istoriei ar trebui sa ne invete sa nu repetam greseli. Ignoranta ne-a adus in situatia de a nu invata nimic. Cea mai mare mostra de ignoranta poporul roman a oferit-o pe 25 decembrie 1989. Am asistat cu sufletul la gura la executia lui Ceausescu si am consumat toata ura pe care o adunasem in cincizeci de ani. Ignoranti, nu ne-am gandit la colaboratorii lui, n-am dat nicio atentie sistemului pe care Ceausescu il construise. Si sistemul a tacut o perioada, apoi a preluat conducerea. Ne-am trezit dupa douazeci de ani. Tarziu.

Sarbatoarea nationala este un simulacru. Pentru ca entuziasmul acestei zile nu porneste din mijlocul nostru, el este fatarnic si se naste in birourile cu neon, faianta si drapel ale guvernului, parlamentului si administratiei locale: – Ba, vine 1 decembrie, facem si noi ceva? Facem ma, normal. – Pai ce facem? – Pai cum ce facem? Ca anu’ trecut: scoatem tancurile, ii ducem pe popi la Alba Iulia, chemam taranii sa danseze si dam o fasole cu carnati la popor! – Bine ca mi-ati zis dom’ vice ca sa stiu si io cum sa ma pregatesc!

Politicenii sunt ultimii care au chef de ziua nationala. Sa fii politician inseamna sa-ti asumi si rutina obositoare a evenimentelor oficiale. Comemorari, inaugurari, sfintiri sau praznice oficiale. Ziua nationala nu e altceva decat un prilej pentru o minima campanie electorala (minima pe timp de criza) sau cresterea vizibilitatii vreunui lider de partid.

Cine mai crede, de fapt? Se gandeste vreunul dintre politicenii nostri, in dimineata zilei de 1 decembrie, la ceea ce s-a intamplat cu adevarat atunci, in 1918? La presiunea extraordinara care plana asupra celor care au facut Romania? Face vreunul dintre ei vreun exercitiu de substituire? Ma indoiesc.

Noi nu suntem preocupati de identitatea noastra nationala nici macar acum, in prezent, daramite sa cautam in trecut.

Nu vad de ce o tara ar trebui privita altfel decat privesti un om care solicita terapie psihanalitica. Identifici problemele copilariei, relatiile cu parintii, formarea lui ca individ, complexe, frustrari ascunse. Te plimbi prin subconstientul si trecutul acelui om si scoti la suprafata niste conditionari trecute care ii afecteaza prezentul. Omul intelege, accepta si incearca sa schimbe sau sa mearga mai departe in functie de noua descoperire a sinelui sau. Dar, pentru ca toate astea sa se intample e nevoie de a privi in trecut. Si de vointa. Urmasii lui Ceausescu nu vor face niciodata introspectie. Pentru ca nu au nevoie de schimbare.

Niciodata, de ziua noastra nationala nu privim in trecut altfel decat superficial. De ziua noastra nationala nu invatam nimic despre noi. Din aceasta cauza nu iubesc 1 decembrie.

PS. Carcotasilor care sunt dispusi la rastalmaciri si interpretari rauvoitoare le spun ca sunt mandru ca sunt Roman si asta n-are nicio legatura cu sarbatoarea oficiala a neamului.

Sursa: http://tudorchirila.blogspot.com/