Bombă cu ceas pentru Iohannis. Tudorel susține că va arăta dosarul!

Tudorel Toader va publica, în următoarele zile, rezoluţia de clasare a dosarului preşedintelui României, pe care a găsit-o în mapa de candidatură a lui Augustin Lazăr.

Decizia vine după ce ministrul Tudorel Toader a declarat miercuri, în declaraţia în care a anunţat că declanşează revocarea procurorului general Augustin Lazăr, că acesta a fost numit de preşedinte fără evaluare, la propunerea ministrului Raluca Prună, dosarul conţinând însă o rezoluţie de clasare ce îl viza pe Klaus Iohannis.

„Pe 27 aprilie 2016 a semnat numirea în funcţia de procuror general, unde nu exista evaluarea criteriilor de performanţă profesională. Rezultă faptul că ministrului Justiţiei de la acea dată a făcut propunerea de numire în funcţia de procuror general cu nerespectarea criteriilor şi procedurilor legale. Preşedintele Republicii nu a verificat legalitatea evaluării în propunerea numirii făcute. De ce ministrul justiţiei a transmis fără ca dosarul să fie complet, preşedintele a numit fără a exista verificarea legalităţii şi nu credem faptul că are vreo legătură numirea cu unul dintre documentele din dosarul de candidatură, în care, şi nu înţeleg de ce apare o rezoluţie de clasare emisă de procurorul Lazăr referitoriare la preşedintele României în funcţie”, a declarat Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a fost numit procuror general în data de 28 aprilie 2016 de către preşedintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Author

52 de Comentarii

  1. Cum mai poate ca PRESEDINTELE ROMANIEI domnul K.W.Johannis sa mai ramana in functie dupa asemenea dezvaluiri , Parlamentul ROMANIEI cu maxima celeritate trebuie sa suspende din functie pe un asemenea om plin de incalcari ale LEGII ! Sa auzim si de mai bine ! P.S-FORTA PUTEREA: PSD-ALDE, ” pe ei pe mama lor ” !

    • Usor,Mos Caisa,ca faci tensiune !Iar ai cazut din pat,mai fimoza mica?

    • Domnule Gafton ,daca a-ti cunoaste exact cum se intomesc dosarele penale, nu a-ti mai vorbii in felul acesta.Inafara de asta daca un dosar nu are suficiente probe clare si este facut doar in urma unei reclamatii care se dovedeste falsa ,sigur ca acel dosar se claseaza. Nu este Johannis singura persoana la care sint clasate dosare in Romania .Priviti in ultimul timp cite dosare au fost clasate nefiind probele necesare pt. ca sa se mearga mai departe.
      Prea repede va inflamati doar dintr-o stire de acest fel fara sa va puneti putin mintea la putina gindire.

    • Pt.Ardegazul. Poti sa te duci mai aproape de mamica ta, asta ca sa nu iti chestionez si decedatii fiintei dragi aminite ! Multe azvarlituri de dos in … nas !

    • Mai kopeikarule, cine drak mai poate crede ce spune gargamel-slugarel, asa ca…hai sicktir!

    • Aragazu’,vasazica esti felcer la venerici in timpul cat nu esti legat la clape! Sau cel putin client statornic.Se cunoaste, bibicule, Sisi ataca si cereierul. Hai,mai arata! (:-))

    • Pentru procurorul specialist in drept penal Paulica Gogeanu:’ai vorbi’se scrie in general cu un singur ‘i’,dar ce sa vezi? Trecutul de tractorist seralist la Manastirea Secu te ajunge din urma,mosh Paulica!Mai departe,lucram tot cu marfa clientului:’daca un dosar nu are suficiente probe clare si este facut doar in urma unei reclamatii care se dovedeste falsa,sigur ca acel dosar se claseaza.”Cum ar fi ‘Casa din Mihaileanau’,care este o reclamatie falsa,asa cum a stabilit cabinetul individual de avocatura Elena Gabriela Udrea. Dosarul Flota,alta reclamatie falsa,ca atare si acest dosar a fost inchis pe motiv de prejudiciu zero, stabilit de Staborul Procurorilor din Parchetura Generala si,evident,Beshescu rumeghe Johnny Walker si se kake liber. Acum intelegem noi de ce in Republika Procurorilor Porcuratura are un rol decisiv in stabilirea sau anularea vinovatiilor,pe cale extra-judiciara,atat pentru prietenii cat si pentru dusmanii nostri,Amicii Securitatii, simultan.

    • Pt.Paul Bogeanu. Domnule Bogeanu nu cred ca sotul doamnei Carmen este subiectul unor inscenari, omul asta este bagat pana in gat in chestiuni care incalca LEGEA, atat el, cat si sotia sa si soacra sa legat de casele achizitionate si mult mediatizate. Faptul ca eu am o opinie transanta ” sa plece din jiltul Cotrocenilor” unii incep sa ma jigneasca fara motiv cred ca in felul asta rezolva ceva, apreciez tonul si vorbele curatele din comentariul dvs, va informez ca eu in noiembrie 2016 am fost chiar fan pentru omul asta sa ajunga in Dealul Cotrocenilor dar dupa mi-a venit sa imi dau cu tesla in anumite parti … ( nici contrcandidatul sau in turul:2, ” carlanul ” nu era mai de soi !) ! In rest, sanatate maxima ! p.s.- oricat incerc sa imi pun neuronii la ” putina gandire ” cum ziceti dvs., legat de ” persoana umana ” in cauza singura solutie este sa fie demis de Parlamentul ROMANIEI, este de o incapatanare, inapoiere in gandire, un primitivism, o rautate, o slugarnicie, fata de cei care ii intorc cheita, rar intalnita pe meleag romanesc !

    • Pai atunci e simplu. Dragnea da ordin, marionetele PSD-iste voteaza si mergem la referendumul pentru suspendare.
      Da eu tot zic ca daca Iliescu a putut fi ales de trei ori dupa ce a dat telefon la Moscova iar Basescu dupa ce si-a tras cateva sute de hectare prin intermediul fetei, Iohannis nu are motive sa se jeneze. Da chiar de loc.

    • Sau bomba cu ceas pentru Tudorel Slugarel si grupul infractional organizat care-l sprijina.

    • @costin gafton
      E o contradictie de baza in ce sustii tu – si toti cei ca tine. Daca asa zisul „stat paralel” controla sistemul de justitie, daca Procurorul General il proteja pe presedinte – ca in aceste „dezvaluiri” – cum se face ca presedintele a pierdut in instanta o casa din Sibiu?
      Presedintele Basescu nu a pierdut niciun proces, presedintele Iohannis a pierdut. Cum e posibil, daca Iohannis este continuatorul practicilor lui Basescu, daca DNA si SRI fabrica probe la comanda, daca Parchetele sunt controlate de „securisti” intr-o Republica a Procurorilor – cum e posibil sa piarda presedintele o casa in instanta?

      Dar ce mai conteaza aberatia logica a acestor teorii despre „statul paralel”… Important este sa tipe lumea si sa iasa scandal, ” pe ei pe mama lor ”…

    • Pt.ena.Sigur ca eu sunt un adept ” pe ei pe mama lor ”, numai ca sotul doamnei Carmen, legat de case are bagata familia in tarasenia asta, sotia, soacra, iar Procurorul General cred ca a inchis ochii la incalcarea LEGII de catre cel poreclit de romani ” Palton Voda ” si familia sa ! Nu incerca dumneata sa acoperi existenta ” statului paralel ”, cardasia dintre serviciile secrete si cei din JUSTITIE, pentru a folosi JUSTITIA ca o arma, o unealta, de cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne dupa ticalosia din dec.’89, pentru jefuirea ROMANIEI de resurselor solului si subsolului, in dispret pentru mediu, s.a.m.d.! Pierderea casei in instanta de omul din Dealul Cotrocenilor este o masura sa inchida gura lumii, numai ca PRESEDINTELE ROMANIEI, este bagat pana in gat in socoteala asta cu propietatile sale imobiliare, iar in functia amintita dupa noiembrie 2014 a calcat CONSTITUTIA ROMANIEI in bocancei, iar Parlamentul ROMANIEI ar trebui cu celeritate sa il suspende ! Machitorul, gargaragiul, marioneta, de Traian Basescu s-a pazit precum ala negru si cu coada sa incalce LEGEA dar ticalosia sa s-a manifestat in saracirea si mai mult a romanilor in deceniul cat a fost la Cotroceni si a permis haitelor din fostul PDL sa jefuiasca bugetul tarii ( vezi lovelele de multe milioane de euro transferate in afara de madama de Plescoi, priponita in tara Costa Rica, Elena Udrea si tovarasa ei de coscarii !)! Sanatate si voie buna !

    • @costin gafton
      Ce stupiditati sofisticate ajungi sa scrii… Cica „Pierderea casei in instanta de omul din Dealul Cotrocenilor este o masura sa inchida gura lumii…”. Pana acum scriai ca pierderea casei arata ca e hotz, deci exact OPUSUL inchiderii gurii lumii. Abia clasarea cazului facea sa nu mai fie nimic de vorbit: DACA CONTROLA JUSTITIA, IOHANNIS ISI INCHIDEA CAZUL, IN LOC SA PIARDA CASA! E foarte simplu de inteles. Dar astia ca tine nu se impiedica in logica sau rationalitate cand vor sa „combata”…

    • Pt.ena. Daca vrei sa ai ultimul cuvant, poti sa insiri vorbele stupide din replicile date mie ! Sotul doamnei Carmen este o calamitate, iar problemele sale din JUSTITIE sunt o realitate care cade in capul persoanei umane azi om in Dealul Cotrocenilor ! p.s. – nu tin sa imi mai dai o replica, vezi de drum !

    • „ena”, zisa „oana”, zisa „lili” (restul de pseudonime de razboi nu are rost sa le mai amintesc), lui Natzimann nu i-au fost clasate PLANGERI, cum incerci ca o netrebnica sa acreditezi, i-au fost CLASATE DOSARE!!! Plangerile, secatura securista, nu se claseaza si oricum intr-un dosar depus pentru accederea in cea mai inalta functie in randul procurorilor securisti se anexeaza documente care confirma prin condamnari rechizitoriile, nu plangeri taxate cu NUP !!! Jocul marsav al Tractoristului General si al traducatoarei bolsevice Pruna de a ocoli esentialul din raportul ministrului: inexistenta ultimei evaluari( act care nu are legatura cu celelalte evaluari din cariera sa, caci niciuna dintre evaluarile anterioare nu a fost depusa!!! Tractoristul de fapt
      prin nementionarea depunerii unei evaluari recunoaste indirect ca nu a depus asa ceva!!!) si existenta rezolutiei de clasare nu poate pacali oamenii cu scaun la cap, cei doi mizerabili scaldand-o inept.

    • Miroase de la o posta ca, Livia il cunostea de mult timp pe Lazar ce pe un barbat vanjos de la tara de-l manigaia dragastos pe mana! Nu a spus ea ca, procurorii sunt partenerii de protocoale secrete ai judecatorilor de la ICCJ pentru bagarea banditiilor selectionati aleatoriu la haules?

  2. Cum mai poate ca PRESEDINTELE ROMANIEI domnul K.W.Johannis sa mai ramana in functie dupa asemenea dezvaluiri , Parlamentul ROMANIEI cu maxima celeritate trebuie sa suspende din functie pe un asemenea om plin de incalcari ale LEGII ! Sa auzim si de mai bine ! P.S-FORTA PUTEREA: PSD-ALDE, ” pe ei pe mama lor ” ! –

  3. Pai poate… Pentru ca trambiteaza sus si tare ca e conspiratie, ca iesim din UE… asa de mare e tupeul… Nici Pruna, nici laser[sic] nici johanella, nu au spus o vorba despre dosar incomplet, solutia de clasare de la el (dosar, in lula mea… lili), si nici lipsa BF… Pai cand unul vine si-ti turteste Constitutia de cap… si tu si el si ea, fara argumente fara a combate, cereti si tu, si el si ea, demisia aluia de si-a facut treaba, pe lege vorbind… Ce sa mai zici?!

  4. Rezolutia e publica si se cunoaste de o vreme!Dar Tudorel ca Fat-Frumos din poveste,arunca o oglinda,arunca un pieptane,arunca cu orice mizerii,numai sa scape de Zmeu,care vine dupa el sa il „cardeasca”vorba batranei den Videle!

    • Bre 007,de cand este public un docoment intern al Ministerului Justitiei,trecut prin Sectia Procurori a CSM-ului si ca atare clasificat ca docoment intern-secret de serviciu ????De catre cine ‘se cunostea de ceva timp rezolutia’,prietene carbogazos? Se vede ca ai facut Dreptul la Fara Sa Inveti,in secundar la Baneasa,ca toti securistii.Poate o cunosteau doar intimatii procurori ai CSM -ului si sefii lor directi din SRI, dar cam atat.Aceasta smenuiala NU reprezinta cunosteala publica!Si chiar daca ar fi cunosteala publica(ceea ce nu este),de unde rezulta ca NU ESTE si trafic de influenta, santaj si obtinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altii si mai ales ca NU ESTE o chestie cat se poate de PENALA ?Iata ca Johannis il combate cu succes pe Dragnea la numarul de dosare penale! Hai Lili,hai Lili, hai ho,pe unde esti? Ai facut infarct, fimeie?

  5. Bomba cu ceas curu bine!A mai fot ultilizata povestea in timpul luptei pt presedentie Iohanmnis-Ponta,prin 2015,fara spor si atunci,ca si acum!

  6. A pus Dragnea omul potrivit care sa lupte pentru independenta justitiei. Din pacate pentru Dragnea, T.T. nu are nici o intentie sa il salveze de la puscarie. El doar curata lumea justitiei de capuse. Mama ce-mi place filmul asta!

  7. D-le profesor m-ai dezamagit total! Cobori atat de jos! Ditamai profesor,rector,ministru ai ajuns sa umbli cu santaje si amenintari! Descalificant!

    • Se vede ca nu-ti place ca securistul tau tractoristul de Lazar-presul trebuie sa plece!!!

    • Oana,este de domeniul evidentei ca dl.prof.univ. TT mentine permanent un nivel ridicat al discutiilor,pe o linie strict profesionala ,cu o conduita umana ireprosabila.Spune-ne,Oana,cum anume a coborat TT stacheta,cand voi nu va puteti ridica pana la genunchiului broastei in fata profesoruluiTT?? Voi nu aveti argumente,ci doar epitete si imprecatii de ignoranti in ale Dreptului.Nivelul vostru propagandistic,al liotei de procurori si securisti mascati,forfotind pe Forumuri,dar mai ales in viata de zi cu zi, exhala fara sfiala neprofesionalismul, incultura juridica si lipsa educatiei elementare.Ca sa nu mentionez impresia teribila de analfabeti functionali ajunsi in Procuratura cu ignorarea incapatanata a normelor ortografice si ortoepice ale Limabii romane,ca niste vajnici sefi de post cu 7 clase ,si alea cu martori in curtea scoli,asa cum era trista realitate in epoca de curand apusa. Vrem o Justitie fara subordonare Serviciilor Secrete,asta va doare poe voi,copiii profitorilor,politrucilor si ai tortionarilor din Epoca de Aur!Sa va fie rusine!

  8. Santajul si serviciul (desaga) singurele criterii de ocupare si promovare in demnitati si functiile publice – tara lucrului „bine facut” si cate sperante nu erau de la corectitudine nemteasca, iar uitarea proverbiala a acestei natii aratandu-si din nou fata hada – nu era decat un sas romanizat (sut, mincinos, ranchinos, … fara empatie de poporul care l-a onorat) pana in cea mai intima fibra.

  9. neamţ mai balcanic ca kw joianis nici că e pe lume şi e din buricu Transilvaniei din Hermannistan. joiane, cu 6 case şi 9 procese penale i-ai făcut de kkt pe toţi fritzii cu pretenţii şi ai bătut recordul mondial la preşedinţi penali… şi ai şi prozeliţi, nişte javre schelălăitoare, care mănâncă kkt şi zic că e dulceţ de răbarbăr…

  10. Pt.Ardegazul. Poti sa te duci mai aproape de mamica ta, asta ca sa nu iti chestionez si decedatii fiintei dragi aminite ! Multe azvarlituri de dos in … nas !

  11. Şaptecase e strâns de preţioase.
    De mâine o să vorbească tot mai subţire…

  12. Lilii ….fata ce-au făcut dumezeii tai trafic de abuz în serviciu și acte de corupție la cel mai înalt nivel ..aici nu sunt struți și cartabosi mită ..asta este adevărata corupție …Lili să nu vezi articolul este sa și cum ai avea 12 ani și afli cum se fac copii …stiu mama și tata nu au făcut prostii

  13. Atita timp cit nu afisati toate opiniile ,in special cele care se incadreaza in regulamentul D-vs.si nu contin expresii nepotrivite ,sinteti incorecti.O presa adevarata trebue sa fie inpartiala si nu asa cum dati D-vs.dovada!

  14. @ Vă vine să acceptați faptul că Cotidianul a fost o publicație reînființată de Ion Rațiu, cu astfel de ziariști și astfel de cititori ?

    • Ia mai du-te ba in palaria mea „da dastept” ce esti si nu mai pune atatea intrebari…treci mai bine la irealitatea lui Rares-Gusa,ca sa iei lumina si nu mai pune atatea seceri pe post de nume,treci si la ciocane ca sa stiu mai bine cine esti…Apropo,ca sa accept ce spui in „alta intrebare”,trebuie sa treci pe la biroul de presa a lui taica Lazar…

    • Va vine sa credeti la 29 de ani de la caderea Odioasei Dictaturi si a Sinistrei lui Sotii, noile generatii de luptatori anti-comunisiti ies pe strada ca sa apare Regimul Opresiv al Noii Dictaturi a Vechii Securitati, devenita intre timp Pro-Americana?

  15. si-au facut-o cu mana lor si lazar si johannis, un corupator si un penal cu acte dovedite.si tot ei dau lectii romanilor de justitie libera.de pruna ce sa ne miram asistenta lui macovei nu putea face decat trafic de influenta pentru asta a invatat cel mai bine.mai grav este ca sunt tinuti in brate de ue.kwi trebuie sa demisioneze daca are onoare.

  16. @oana: dumneata confunzi jocul politic, ca joc de putere cu sesiunea de comunicari stiintifice! chestiunea este simpla! presedintele a gresit! nu a recunoscut ca a avut 9 dosare penale la Alba, a ales procuror general tocmai din Alba, iar in mapa procurorului era, se spune,aici lucrurile inca nu sunt clare, o hartie de achitare! ce a facut ministrul! a spus adevarul! pentru dumneata adevarul este santaj? ai toate tiglele pe casa puse? sa ne amintim cum si-a justificat presedintele averea? prin meditatii la fizica! cand esti sus de tot, trebuie sa fii curat ca lacrima! miza o reprezinta legile justitiei, anume ca judecatorii si procurorii sa raspunda pe deciziile date! din cate inteleg, dumneata doresti ca acestia sa nu raspunda! de ce statul roman sa plateasca daunele pe procesele castigate impotriva lui la CEDO si nu judecatorii si procurorii care au dat sentinte gresite? de ce sa mi se ia din buzunar pentru incompetenta si golaneala?

    • @Mariuta Nu a avut 9 dosare penale NICIODATA. Ca sa ai „dosar penal” ti se deschide unul. DUPA ce ti se deschide, esti informat ca esti inculpat. Lui Iohannia nu i s-a deschis NICIUNUL. Daca ai informatii care sa il incrimineze du-le la DNA sau fa-le publice, sunt multi care doresc sa le vada.

  17. Cumva unul din cele 9 dosare ale PENALULUI este pentru trafic de fiinte umane?Intrebai si eu,nu dadui cu paru’,caci oricum dosarul a primit NUP….

    • De unde apar atatia tampiti care sa comenteze aici ???? Sunt angajatii matale, domnule Nistorescu ????? Mai trimite-i un pic la scoala, mai da-le un test de inteligenta. Nu poti sa le cresti IQ ca leafa minima…..

  18. #Paul Gogeanu. Stimate postac, ai scăpat două cratime, care transformă mesajul din prima frază în ceva criptic, ca să nu zic fără sens. Vezi că diateza reflexivă e foarte periculoasă, dacă nu ştii s-o foloseşti…

  19. Pai atunci e simplu. Dragnea da ordin, marionetele PSD-iste voteaza si mergem la referendumul pentru suspendare.
    Da eu tot zic ca daca Iliescu a putut fi ales de trei ori dupa ce a dat telefon la Moscova iar Basescu dupa ce si-a tras cateva sute de hectare prin intermediul fetei, Iohannis nu are motive sa se jeneze. Da chiar de loc.

    • Mai bag-o de câteva ori că de aia sunteți plătiți!

  20. Daca vreti sa aflati mai multe pareri despre acest KLAUS WERNER IOHANNIS,va rog sa mergeti in SIBIU si sa stati de vorba cu oameni simplii de pe strada.Acest specimende om a fost impus ca PRESEDINTE ROMANIEI,iar romanii l-au votat crezand ca acest sas arogant v-a atrage investitii in tara din GERMANIA,AUSTRIA,etc.dar au fost pacaliti de acest PENAL NAVETIST.Ce presedinte de tara mai face naveta in aceasta lume pe banii poporului???Pe el il intereseaza vacantele si luxul personal nu interesele tarii.Da intere el si LAZAR s-a aplicat „legea OM” cu cele 9 dosare.Cred ca nu va fi remaniat TUDOREL TOADER din functia de ministru fiind singurul care a avut curaj sa schimbe sefi din justitie la nivel inalt,dupa LOVITURA DE STAT DIN decembrie 1989.Cineva este implicat si cu evenimentele de la COLECTIV.Amintiti-va de expresia „A TREBUIT SA MOARA OAMENI SA CADA UN GUVERN”.Oare se vor revizui si dosarele de recuperare a bunurilor confiscate de la organizatia NAZISTA GRUPUL ETNIC GERMAN,de catre FDGR condus la nivel national de KLAUS WERNER IOHANNIS???Si inca ceva.Nu poti sa revednici numai bunuri de la o organizatie fascista scoasa in afara legii daca nu revednici si DOCTRINA.FDGR-ul a obtinut acest statut prin hotarare judecatoreasca.

  21. Problema actuala a ROMANIEI este multimea de mahalagii, handicapati, hoti prosti, bagatori de seama, lichele schimonosite, intelectuali fara caracter si norme morale, manipulati cu voci stridente, etc. care au posibilitatea sa se prostitueze cum vor in mediul public.Daca astia exista din abundenta, ce mai conteaza un Johannis, Dragnea, Lazar si alte specimene!
    ROMANII si-au dorit inca din copilarie numai un FAT-FRUMOS si o ILEANA COSINZEANA si au avut parte numai ZMEI si VRAJITOARE!Totusi actualul guvern da semne de trezire din somnolenta ultimilor 30 de ani!Eu ii sustin!

  22. @Ziaristul ăsta de la Cotidianul zice că ministru de la justiție deține dovezi pe care nu le pune le dispoziția celor ce au atribuții legale de a cerceta faptele pe despre care redacția publicației Cotidianul relatează cititorilor ?

  23. @Considerați că aceia ce susțin cele scrise în articol ar trebui să zică dacă susțin că s-a făcut vreo ilegalitate și dacă ar fi discuția despre vreo ilegalitate dacă știu cum ar trebui să procedeze cei ce au descoperit ilegalități ?

  24. Consider că nu ai nici o logică, că nu știi să legi trei cuvinte și că faci parte din specia bovis mamelatus.

  25. @ena: eram pe B1tv cand realizatoare emisiunii l-a sunat pe seful procurorilor din Alba care a confirmat existenta celor 9 dosare penale! problema nu este ca au fost aceste dosare, ci ca presedintele nu a spus nimic despre existenta lor! si apoi, nu se poate explica cum din cele 41 de judete,fara Bucuresti, in care ai parchet pe langa judecatorie, tribunal si curte de apel ai ales procuror tocmai din Alba, tocmai acolo unde s-au inchis acele dosare! si daca consideram functiile de procuror sef si adjunct, iese cifra de 246 de posibilitati si cum naiba se face ca ai ales din 246 de posibilitati tocmai pe acela unde s-au discutat dosarele in cauza!te-ai urca intr-un avion care are o sansa din 246 sa nu cada? iar daca este adevarat ca in dosarul inaintat presedentiei a existat o hartie cu privire la achitarea presedintelui intr-un dosar penal, atunci presedintele nu avea voie sa-l numeasca pe domnul Lazar! am mai spus-o, dumneata nu cauti adevarul,ci sa ai dreptate din punct de vedere politic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.