Tudorel Toader, turul Guvernului și al Parlamentului

UPDATE Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut, luni dimineaţă, o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă. Întâlnirea a durat aproape două ore, iar Toader susţine că a informat-o pe Dăncilă despre concluziile Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

Întâlnirea are loc în contextul în care au apărut informaţii potrivit cărora Guvernul ar pregăti o Ordonanţă privind amnistia şi graţierea.

„Eu am mai răspuns, să nu vorbim despre situații ipotetice, nu avem așa ceva în Ministerul de Justiție, nici în dezbatere, nici în avizare. Am informat-o pe doamna premier despre ce s-a discutat la reuniune, dar, mai important, ceea ce m-a interesat să pregătim măsurile pregătitoare în vederea președinției Consiliului JAI”, a spus Tudorel Toader.
Apoi, la scurt timp după discuția la Guvern cu Dăncilă, Tudorel Toader s-a întâlnit, la Parlament, cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Vizita ministrului Justiției are loc cu o zi înainte de ședința guvernului Dăncilă, care a fost devansată și va avea loc marți, 17 iulie.

A fost şi prima discuţie între Tudorel Toader şi premierul Viorica Dăncilă după raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia care critică modificările la legile Justiţiei.

De asemenea, ministrul Culturii, George Ivașcu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul de Interne, Carmen Dan, dar și vicepremierul Ana Birchall au fost chemați astăzi de premierul Dăncilă la Guvern, anunță Antena3.
Discuțiile sunt tematice pe fiecare minister.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Asa si? Raspunsul domnului Toader este firesc. Nu se grabeste sa satisfaca curiozitatea ziaristilor. Sic!

  2. adevarul este ca celebra comisie din orasul inundat este un simplu ONG (vorba lui klaus) politizat si cu simpatii sorosiste. deci ce zice nu e obligatoriu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.