În ședința de Guvern se adoptă măsurile fiscale:

Tudose: S-au inflamat niște multinaționale

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern în care se adoptă modificări la Codul Fiscal, că inițial sindicatele și patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi au reacționat la externalizarea profitului și „s-au inflamat niște multinaționale”.

„Guvernul doreşte să introducă măsuri ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului. (…) S-au inflamat nişte multinaţionale, dar din fericire cred ca au înţeles că nu e cazul”, a afirmat Mihai Tudose.

„Felicitări domnule ministru pentru alocuţiunea de la început, tocmai am aflat acum că sunt nişte sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaţilor pentru a putea participa la mitingul din faţă, deci sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit. Poate o să plătească şi ei impozite”, a spus premierul Tudose către ministrul Finanţelor.

Membrii Guvernului s-au reunit la Palatul Victoria pentru a discuta propunerile de modificare ale Codului Fiscal, în contextul în care şedinţa anunţată iniţial pentru vineri a fost amânată de două ori, iar criticile la adresa propunerilor s-au înmulţit.

Înainte de şedinţa de Guvern, premierul Mihai Tudose şi ministrul Ionuţ Mişa au avut o discuţie. Între timp, în faţa Guvernului, circa 200 de persoane protestau faţă de măsurile care urmează să fie luate în ceea ce priveşte de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

„Măsura aduce beneficii pentru cetăţeni. Se urmăreşte reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10% pentru angajaţi Se reduc contribuţiile sociale cu două procente”, a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a declarat că măsurile care vor fi adoptate vor avea ca efect creşterea veniturilor pentru angajaţi.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, prin care contribuţiile sociale trec din sarcina angajatorului în cea a angajatui, se află pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului.

Pe ordinea de zi, publicată miercuri de Guvern, se află proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Mutarea CAS de la angajator la salariat cu reducerea cotei totale de contribuţii sociale de la 39,25% la 37,25%, splitarea plăţii TVA, ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro sau instituirea contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25% din fondul de salarii, dar şi scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe venituri şi creşterea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 de lei sunt principalele măsuri fiscal-bugetare lansate recent de Guvern în dezbaterea publică. Pe de-o parte, Guvernul le prezintă ca fiind benefice, încurajatoare şi chiar creatoare de oportunităţi pentru angajatori, dar de cealaltă parte reprezentanţii mediului de afaceri – întreprinzători, analişti, consultanţi, lideri ai patronatelor sau ai asociaţiilor de investitori – şi politicienii din afara arcului guvernamental le resping în bloc sau în parte, invocând riscuri majore pentru stabilitatea macroeconomică.

De asemenea, pe ordinea de zi se află şi un alt proiect de OUG referitoare la majorarea punctului de pensie şi la diminuarea contribuţiei la pilonul II, proiect dezbătut în primă lectură în şedinţa din 26 octombrie.

”Proiectul de ordonanţă prevede creşterea pensiei minime la 640 de lei şi a punctului de pensie la 1100 de lei de la 1 iulie 2018. Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către pilonul II de pensii de la 5,1 la 3,7%, dar, atenţie! fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii pilonului II va fi cel puţin aceeaşi la anul, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creşterii salariului brut cu 20%”, a declarat atunci ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Pe ordinea de zi se mai află un proiect de lege pentru realizarea ”Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial ”Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, potrivit căruia cele şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot, pe care România urmează să le achiziţioneze de la Guvernul SUA, începând cu anul 2017, costă 3,9 miliarde USD, fără TVA, iar plata urmează a se face înaintea livrărilor dar şi mai multe hotărâri.

De asemenea, Guvernul urmează să aprobe o hătărâre pentru care acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor afectate de evenimentul care a avut loc în data de 30 octombrie 2017 la Mina Uricani, judeţul Hunedoara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

32 de Comentarii

  1. coloinia se revolta! sa vedem cit de mult se poate intinde revolta! vom auzi exemple despre banci care nu au platit impozit niciun sfantz! prea multe banci in Romania. Impuneti ca toate companiile si autoritatile de stat sa foloseasca numai CEC! Statul roman ar trebui sa mai creeze cel putin 2 banci comerciale!

    • Citește tratatul de aderare la UE. Sunt interzise ajutoarele de stat. Cum CEC-ul este bancă de stat, atunci orice operațiune derulată prin CEC poate fi considerată ajutor de stat.

    • Se aude ca Dragnea si Tariceanu au DECIS ca aceasta „Colonie” vrea sa iasa din UE si isi cheama inapoi cei peste 4 Milioane de Romani care lucreaza in UE!
      O sa le DEA Dragnea si Olguta locuri de munca, pe model Teleorman!
      Tudose a fost azi mai ceva decat Nicolas Maduros al Venezulelei, NU inteleg ce are Impozitarea Multinationalelor(cine i-a oprit pana azi pe PSDei?! cu Trecerea Contributiilor la Angajat?!
      A-propos, Guvernul Romaniei este cel mai mare DATORNIC(din toata Romania!!!) la Bancile hulite de Tudose!!
      Guvernul Romaniei se IMPRUMUTA zilnic Milioane de Euro de la Bancile hulite, altfel NU ar avea bani de Salarii si pensii!

  2. Interesantă chestia cu casele de marcat, care pot fi înlocuite de diferite divaisuri legate la o imprimantă fiscală. Cum pana mea arată o imprimantă fiscală!?

  3. Doar UE poate cere transnaţionalelor impozitarea profitului în ţărilecUE în care a fost obţinut( FB , Amazon ,etc. ) . Liliputanii ăştia de la Victoria se cred Guvernul României ?

    • Daca te-ai documenta, ai sti raspunsul, uite-l aici:
      „17 iul 2017, Mihai Tudose: Vom implementa Directiva Europeană care prevede că Plata Impozitului se face acolo unde se face şi Profitul.
      Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că România va implementa Directiva UE privind plata impozitului în ţara unde se face profitul, ca o măsură compensatorie pentru renunţarea la impozitul pe cifra de afaceri, scopul fiind de a evita diminuarea bazei de impozitare de către companiile care încearcă să eludeze statul român la plata contribuţiilor.
      El a afirmat că una dintre soluţii este implementarea Directivei Europene care luptă împotriva „diminuării fără just temei a bazei de impozitare”, şi care are, în subsidiar, prevederi precum cea privind plata impozitului acolo unde se face profitul.”

      Despre ce-i vorba?
      „BURSA,29.08.2016: Companiile multinaţionale care activează în statele membre UE nu vor mai avea cum să ocolească impozitarea profiturilor realizate în ţările unde-şi derulează afacerile, potrivit unei noi Directive, adoptată recent la nivel european.
      Directivă subliniază că „în efortul de a-şi reduce obligaţiile fiscale globale, grupurile de societăţi au recurs din ce în ce mai mult la erodarea bazei impozabile şi la transferul profiturilor (BEPS)”.
      Este Directiva Europeană 1164/2016 a CE care stabileşte Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă asupra funcţionării pieţei interne. Altfel spus, reglementarea încearcă să statueze principii pentru legislaţiile naţionale.
      În 12 iulie 2016 a fost adoptată, iar în 19 iulie a fost publicată în J.O. al UE, cu termen de 20 de zile pentru intrarea în vigoare.
      Are o perioadă pentru punerea în aplicare în ţările membre de cel puţin 4 ani.

  4. se opun din toate puterile evazioniştii şi politicienii sau sindicaliştii mânjiţi, pe care dna-ul nu-i vede, că şi dna-ul e plin de editat care pute din ce în ce mai rău…

    • Plavane, se opune practic TOATA TARA (pana si primarii lor, dupa ce-au ramas fara bani, ca prostii, s-au saturat de PSD ALDE), numai retarzii, asistatii social, penalii si scursurile societatii ii sustin!

    • Corect,au iesit la produs toate slugile statului paralel si corupt si ale marilor evazionisti care i-au adunat la harmalaie pe toti cretineii care nici nu stiu pe ce lume se afla.Si pe la tv-uri apar tot felul de experti de carton care nu au argumente concrete,dar spun doar ca:”nu e bine,domnu’ chestor,nu e bine”. Pai nu e bine pentru cei care au furat prin evaziune si pentru cei platiti de evazionisti din evaziune si care acum fiind deranjati de noi si noi masuri antievazioniste ale guvernarii, isi trimit vuvuzelele la atac prin toate locurile.

  5. inițial sindicatele și patronatele au fost de acord cu modificările, dar apoi au reacționat la externalizarea profitului și „s-au inflamat niște multinaționale”- inseamna ca Bogdan Hosu & Co. sau e greu de cap ca nu pricepe din prima sau este ascultator la alte voci si se suceste la ordin..iar bancile, multinationalele cum sa piarda ele la profit si sa plateasca impozit…unde? in Romania, poate la ei acasa dar nu aici.. asta e revolutia

  6. Iarasi se da vina pe serviciile straine, si se doreste neamestecul in treburile interne cind vor sa sifoneze bani de la populatie? Comunistii de ieri si de azi nu au invatat nimic, nu au inteles nici din istoria recenta dup ce si l-au mazilit pe Ceusescu al lor!

  7. Bravo Domnule Tudose! Esti un ROMAN ADEVARAT!
    Brailenii sunt oameni hotariti!
    NU MAI CUMPARATI DE LA MULTINATIONALE!
    Incurajati capitalul ROMANESC!
    TRAIASCA ROMANIA LIBERA!

    • crezi ca poti avea o parere, dupa ce debitezi nerozii? N-ai inteles ca beneficiile nu prea se declara si ca trebuie atunci sa-i prinzi cumva la cifra de afaceri? Esti si tu f’un evazionist marunt?

  8. Bre oameni buni,cum România nu mai vrea sa fie furata de multinaționale și banci,gata sar în sus,se revolta și multinaționalele și băncile. Breeeee ,pai daca-i asa,ia sa ne revoltam și noi sa nu mai cumpărăm niciun produs al acelor multinaționale și bănci daca tot se revolta ele pen’ca nu mai vrem sa ne lăsăm furati.Guvernanți ,dați lista lor,vrem sa-I știm! Unele firme vor pleca,n-au decât sa plece,vin altele!Vor pleca bănci? Ei și? România poate sa-si înființeze câte bănci vrea numai sa apeleze unde trebuie,spre exemplu ,sa apeleze la prietenii noștri chinezi.Avem prieteni bogați în zona araba,în Israel,ca sa nu mai vorbesc de America.Pleacă multinaționalele, ei și? altele vor rămâne iar altele vor veni.Breee,când te sperii de hoți, atunci te fura lai tare!Așa ca guvernule șo pe ei,indiferent de câți imbecili ies în strada!

    • Si unde sa plece, ca in Europa nu mai au alti fraieri cu mana de lucru asa ieftina,iar in Ucraina,Moldova, Libia,Egipt,sau Siria este cam mult praf.

  9. Păzea că urmează defilarea angajaților din bănci! Românești toate, se-nțelege!…

  10. Lamuritorul. plăvan eşti tu cu tot neamul tău de rumegătoare…

    • nu pot fi condamnati si nici comparati cu un secesionist „nelamurit”.

  11. Sar in sus bancile ,multinationalele,evazionistii,liderii de sindicat si una ca LILI.Aveti dreptate domnule MARCU in ce spuneti.Au furat destul.

  12. Asta cica reduce impozitul la 10% pe salariu, pai o face, ca altfel salariul ar scadea astfel pe net, adica in mana.Nu o face de voie, ci de nevoie.Transferul contributiilor genereaza un brut mai mare, la care se aplica cei 35% contributii.Ca sa ramana acelasi net ca azi, cu aproximatie, trebuie ca si impozitul sa scada la 10%/.Deci, unde este binele?Problema e a fara prevedere expresa, majoritatea patronilor nu vor face transferul, incercandsa profite partial sau chiar integral de pe urma ,,revolutiei fiscale,,.Vor fi cam 30-35% si firme serioase care cer munca calificata si care se tem sa nu le plece salariatii.Acestea vor face transferul, restul nu prea cred.Teoria probabilistica spune ca nu toti se vor conforma si asa va fi.Cred ca guvernul isi va avea zilele numarate, dupa ce salariatii isi vor vedea salariile in februarie si cred nu numai ca guvernul va cadea, ci ca PSD va si pierde guvernare.Oricum, Johannis se pregateste sa inlature guvernarea pesedista, sa numeasca un guvern al lui care sa organizeze alegerile si sa-i asigure realegerea.Pesedistii se duc singuri in cap spre acest deznodamant.

    • Dupa ce guvernarea le-a scazut contributia angajatorilor cu 20% si in plus le-a scazut si cota unica de la 16%,la 10%,astfel rezultand si scadere de impozitare si pe profit,si pe diferite alte cheltuieli de functionare, sau diferite chirii,etc,cine poate crede ca vreun angajator poate avea tupeu si curaj sa le spuna angajatilor ca nu le mareste salariul brut, astfel incat sa le mentina nivelul salariului net,ca vrea el sa isi traga banul ala,ca ii trebuie lui sa-si schimbe masina sau/si amanta? Cine are curajul asta in care sa-si taie creanga pe care sade,cine a auzit ca vreun angajator nu vrea sa creasca salariul brut,ca de comentat comenteaza pe rupte doar aia care nu au angajati si habar nu au cu ce se mananca patronajul si bunul mers al unei afaceri.In rest este numai propaganda opozitiei si a diferitilor evazionisti care acum vor fi nevoiti,or sa se conformeze fata de proprii angajati,or sa iasa la lumina,ca nu au cam onorat taxele nici pana acum si sa fie fiscul cu ochii pe ei,posibil bagati si la split tva daca se dovedesc, sau s-au dovedit rau platnici.

    • Vor avea curajul Tiaso, cred ca majoritatea patronilor.Multi buticari, dughenari, mici intreprinzatori, care nu au sindicate pe cap si nici salariati care isi permit sa faca fite, caci ii dau afara si baga pe altii in loc.Este utopic sa credem ca toti patronii vor avea un comportament uniform, fara prevedere legala care sa le impuna transferul.In februarie, vom vedea tristul adevar.Daca pana atunci nu se iau masuri legale, dupa nu se mai poate, ca ar insemna implicarea statului in stabilirea salariului la privat, iar guvernul va cadea prin motiune de cenzura say sub amenintarea strazii.Vor fi destui patroni si firme serioase, care vor opera transferul,poate 30-35% sau chiar mai mult, dar multi nu o vor face si vor cauta sa profite macar partial.Deh, psihologia de smecheras a romanului (patron, de data asta) isi va spune cuvantul.Ca n-au motive sa nu faca transferul e una, iar ca nu o vor face decat o parte, e altceva si e real, din pacate.

  13. După ce le-a amenințat în debutul ședinței de guvern, ministrul de finanțe Ionut Misa a încercat să îndulcească mesajul transmis corporațiilor multinaționale.

    „Le spun companilor multinaționale că România este o țară cu un climat fiscal foarte bun pentru a investi, o fiscalitate dintre cele mai reduse din Europa. Iar companiile care nu achită impozit pe profit în România și încearcă să evite plata taxelor și impozitelor vor trebui să respecte România și vor trebui să plătească aceste taxe și impozite în România”, a spus miercuri Ionuț Mișa, ministrul finanțelor, într-o conferință de presă în care a explicat modificările aduse de Guvern Codului Fiscal.

    Modificările Codului Fiscal aprobate miercuri de Guvern includ și implementarea Directivei 1164/2016 privind combaterea practicilor de evitare a plății obligațiilor fiscale. „Directiva implementată astăzi ne ajută să împiedicăm companiile să își transfere profiturile în alte țări sau chiar la companiile-mamă”, a explicat Mișa.

    În deschiderea conferinței de presă, Ionuț Mișa a susținut că măsurile luate astăzi de Guvern sunt benefice și pentru companii și pentru persoanele individuale.

    În schimb, comunitatea de business nu pare prea convinsă. „Aproape toate investițiile sunt în stand-by”, a declarat la Digi24 Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania), adăugând că efectele nu se vor vedea în scurt timp, ci în următorii doi-trei ani.

    „Este pentru prima dată când mediul de afaceri spune că nu vrea o relaxare fiscală”, a mai spus Anastasiu, vorbind despre prevederile incluse în Ordonanță.

  14. mai grav e ca liderii de sindicat au ajuns uneltele multinationalelor (de asteptat pt liderul pe viata barbos al fratia, care inainte de 89 era cirip-ciripu platformei iprs baneasa- si apoi in elanul revolutionar a devenit sindicalist sef)

  15. @Cum apreciați totuși faptul că domnul Mugur Isărescu nu respectă democrația și statul de drept ,nesprijinindu-i pe Mihai Tudose și Popescu Tăriceanu cu cursul valutar și cu ROBOR-ul, fiind probabil un „combatant al statului paralel” ?Aștia zic că ar da pe niște „sisteme de rachete” aproximativ dublu decât ar fi fost negociat pentru autostrada Bechtel ?

  16. Degeaba se prefac detractorii ca nu inteleg care e scopul masurilor, ca e clar: spus direct, reducerea furtului. Peste 30% din activitatea economica din Romania e nefiscalizata, adica la negru, un termen elegant pentru furt. Adica unu din trei fura. Cu banii astia am fi putut avea autostrazi, spitale si scoli de calitate. De la zugravul si instalatorul care-ti vine in casa si face lucrarea la negru (fara sa plateasca nici o taxa) si pana la multinationala care se sustrage impozitelor prin transferuri si alte inginerii fiscale de ajunge la un impozit apropiat de 0 pentru un venit urias, sunt prea multi care fura la noi in tara. Daca firmele si persoanele fizice autorizate si neautorizate nu furau atat de mult, nu mai era nevoie de nici o masura.

    • @Ceva „ziceri” despre căciulă ?
      Considerați că primul ministru Mihai Tudose se poate să fi „crescut” pe lângă vreo unitate de pompieri că la CV pare a avea îndeosebi „funcții publice”, de vreo două ori ministru al economiei și „doctor în științe militare și informații”?
      Dacă săptămâna trecută Tudose era cu „statul paralel” cu Johannis „și alții”, săptămâna aceasta pare sa fi revenit alături de Tăriceanu și Liviu Dragnea, etc. ,la statul care luptă cu multinaționalele și cu statul paralel ?

    • Asta e minciuna.Ei vor sa treaca in acest transfer gogoasa cu cresterea cu 25% a salariului la bugetari.In realitate sunt doar vreo 3-4%.Restul e in subsidiar.Asta e scopul real, nu minciuna guvernului.

  17. Plavanul asta lua iar in gura tema draga PSD / ALDE, cu multinationalele si, eventual, Soros. Eu i-as propune sa ia altceva. P.S. Cotidianul, de ce n-ati publicat comentariul, vedeti undeva cuvinte xenofobe, rasiste, pornografice, etc.

  18. @ Oare „studiile” efectuate le-au „oferit” încasări mai mari sau mai mici la bugete ?

  19. Bravo Tudose lasa-i sa urle cit ii tin bojogii! Adica ei vor (multinationalele si nu numai) se mntina princiupiul contra noastra: .. „si cu banii luati si f…ti!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.