Tupeul monstrului: Ce-a putut să declare despre Alexandra

Alexandru Bogdan, primul avocat al criminalului Gheorghe Dincă, a povestit, la emisiunea „Marius Tucă Show”, ce le-a spus dementul anchetatorilor cu referire la Alexandra Măceșanu. Criminalul a susținut că nu a violat-o pe fată și că au dormit în același pat în noaptea respectivă.

„A declarat că în timp ce circula cu mașina personală, i-a făcut semn să oprească, Alexandra i-a făcut semn să o ia cu mașina de la Dobrosloveni la Caracal și a efectuat acest transport, a avut niște discuții în mașină în care inculpatul a încercat să se apropie de Alexandra, a tras niște apropo-uri, a avut discuții referitoare la raporturi sexuale. Nu au fost discuții directe, ci niște apropo- uri în acest sens și i s-a oferit și niște sume de bani și ea a refuzat. A oprit mașina, a lovit-o, s-a dat jos, a urcat în spate, a lovit-o, a avut momente de inconștiență. Ce pot să vă spun e că a rămas sprijinită cu capul de bancheta de față și el a revenit la volan și s-a dus acasă. Dânsul nu spune că a violat-o. Noaptea a rămas acolo, toată noaptea. Au dormit în același pat, dar nu s-au consumat raporturi sexuale”, a spus Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Apărătorul spune că, potrivit declarației lui Gheorghe Dincă, acesta susține că nu a violat-o pe Alexandra Măceșanu, deși în discuția acesteia cu operatorul de la 112, fata a spus clar, că a fost violată.

„Din ceea ce-mi amintesc, a declarat că nu a deținut raport sexual, nu a fost de acord Alexandra și nu a întreținut raporturi seuale cu aceasta. S-a trezit dimineața, a plecat la piață, ea i-a dat un bilețel pe care se menționau medicamentele, avea niște medicamente pe care le lua în mod frecvent, i-a spus ce să cumpere. A fost în Caracal la piață și la Craiova. A venit, a găsit-o pe Alexandra cu telefonul în mână, moment în care dânsul s-a înfuriat și a lovit-o. A lovit-o, o singură lovitură declară că a aplicat și, în urma loviturii, a căzut cu capul de podea și, în acel moment, a urmat o perioadă de agonie. Dânsul spune că a încercat mai multe manevre de resuscitare care nu au reușit și a constatat decesul și a declarat că a decis să o incinereze în butoiul din curte. De la ora 2 până seara la 8, cam 6-7 ore (ar fi durat incinerarea -n.r.)”, a completat Alexandru Bogdan.

Avocat: Soția lui Gheorghe Dincă a venit în aprilie în România și a stat o lună în Casa groazei

Primul avocat al lui Gheorghe Dincă a mai relatat, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că soția criminalului a venit în România pe 26 aprilie, după momentul la care se presupune că Luiza Melencu a fost ucisă, și a stat o lună în Casa groazei.

„Soția lui mi-a spus că nu îi vine să creadă pentru că sunt împreună de 40 de ani și nu crede că a fost în stare de așa ceva, după care a spus că dacă vinovat trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut, dar mi-a spus că nu poate să creadă așa ceva, că a putut să facă așa ceva fără să aibă cea mai mică îndoială. Dânsa s-a pensionat, a lucrat în Italia, s-a pensionat și a venit în România, pe 26 aprilie cred, a venit în țară și a stat o lună de zile în domiciliul acestuia, până în mai. Deci după dispariția Luizei, din martie. Astea-s informațiile pe care le am de la soție. După care a plecat la Arad și nu s-a mai întors, nu știu dacă a mai revenit din mai până în iulie, nu știu să spun, dar în mod cert, nu a stat o perioadă lungă”, a declarat Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Chestionat ce impresie i-a făcut Gheorghe Dincă, apărătorul a precizat: „Mi s-a părut o persoană care într-un final a înțeles să coopereze, deși inițial a fost rigid. Apreciez că a conștientizat gravitatea faptului și probabil sub puterea complexului faptelor comise, a început să aibă remușcări și într-un final a recunoscut”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. „Soția lui mi-a spus că nu îi vine să creadă pentru că sunt împreună de 40 de ani și nu crede că a fost în stare de așa ceva”

    MA LASI?

  2. Nu il arestati si pe acest rahat cu ochi de avocat?Ati face un bine…

  3. ghilotina ba!! nu mai tineti javrele astea in puscarie cu masa gratis!!

  4. Vechiul cod penal din Epoca de Aur, era excelent pentru genul asta de cazuri. Ar trebui dovedite crimele fără niciun dubiu, dus în poligon la Rahova, vindecat de demența sadică cu plutonul de execuție și televizată atât cât se poate execuția. În raiul european al infractorilor, mă refer la România, reintroducerea pedeapsei capitale este imperios necesară. Castrare chimică pentru violatorii de copii și pentru violatorii recidiviști, închisoare 30 de ani fix pentru lovituri cauzatoare de moarte, pe viață pentru omor calificat și pedeapsa capitală pentru criminalii în serie.

  5. Intrebarea care se pune este de ce nu sunt deja in puscarie sotii militieni mirea??? Acesti ciocoi calici au apelat la tot felul de tertipuri de a trage de timp ca Alexandra sa fie scoasa din casa lui dinca. Acesti calici din interne au fost ” pedepsiti ” exemplar fiind trimisi la pensie !!!!!! Nici macar intr-un tara bananiera nu se poate intampla asa ceva dar in Romania plina de tradatori si calici cu bale in coltul gurii se poate. Cine stoarce buba purulenta din institutiile statului ?

  6. Ioiiii ce tupeu de jigodie! Se pot lua in considerare cateva intrebari:
    – Acest avocat la fel ca multi de teapa lui,nu cumva scot criminalii basma curata si chiar spala multe infractiuni reale?
    – De unde stia primul procororist intrat in dosar ca Alexandra era deja moarta, nu cumva comunicarea intre criminal si porcoror era firul rosu?
    – De unde stiau cotrocenistil si ministresa justitiei ca Alexandra era moarta?
    – Cum de si-au permis cotrocenistul si ministresa justitiei sa vorbeasca de Alexandra ca fiind moarta daca nu a existat Certificat de Deces?
    – De unde au stiut acesti doi scaunari de moartea fetei?
    – Cum de porcorirul nu a mentionat ca sotia criminalului a stat o luna in casa in perioada uciderii fetei?
    Sunt enorm de multe intrebari capcana in care cad cu brio toti guristii scriitori care dau stiri certe fara baza legala!
    Si criminalul, minte de la ochi! Deja a aratat tupeul pe moaca la primele poze,tupeu jegos care dezvaluoe nu doar ca are activitate intensa si veche, moaca lui punea o intrebare uluitoare gen „si tie ti-am adus o fatuca” sau „cine esti tu/voi care ma frecati,nu ii cunoasteti pe boșii colaboratori” sau „va face zile fripte boșii mei daca ma mai deranjati”! Cititi-i moaca din pozele in care pare a fi socat,primele poze!

  7. Pai si eu cred acelasi lucru. Asta-i o stoarfa.
    Aia nu racoleaza curve aiurea pentru UE.
    Doar din alea care au mai profesoat in rumania.
    Nu duc curve la prima mana as la risc.
    Deci … degeaba o spalati pe individa asta.

  8. @ parere
    NU cred ca aceste fete au fost omorate de Dinca ci Traficate , INSA DACA Alexandra a fost omorata , atunci a fost ALTCINEVA care a facut asta – Posibil sa se fi intamplat cat a fost Dinca plecat de acasa dupa ce Alexandra a vorbit cu tovarasul militian Pistol aprox 16 minute – Raportul Secretizat!. Retineti ca dupa apelul inregistrat la 112 ea spune la final „BINE,BINE!” si NU „Vine, Vine!”
    Dinca a avut in mod clar o MISIUNE fiindu-i lasat timp si posibil chiar ajutat de cineva sa arda niste oase vechi aduse din cimitir – Pare halucinant , insa ce a fost prezentat pe acel carton nu contine macar un os cu caracteristici clare umane – Unde este o bucata din craniu? , ceva din oasele lombare ?

  9. A sosit si Tudorel Butoi cu aceeasi misiune de a-l scoate pe Dinca mare psihopat si un nou set de imbarligaturi la Antena3…
    Jegos om…

  10. Alo, tovarăși, luați o pauză… stați strâmb și judecați drept. Omul zice adevărul doar că anchetatorii și chiar avocatul lui vor să acopere adevărul… Eu cred că Alexandra a fost violată dar nu de acest Dincă la fel cum cred că fata când a spus că vine se referea la altă persoană, aceiași care-a violat-o. Eu, de-ași fi anchetator, aș face un test ca să văd dacă i se mai scoală moșului… la asta nu s-a gândit nimeni. Nu știu de ce tot mai bateți apa-n piuă când e evident pentru oricine care mai are un pic de creier că acest Dincă nu este scos decât țap ispășitor ca să se mușamalize afacerea și să nu se ajungă la adevărații vinovați de traficul de carne vie. Eu sunt convins că fata trăiește ca și altele numai că e departe de România. Sunt curios ce vor face toți „anchetatorii” când fata va apărea vie… Se pare ca cei care-au traficat-o sunt atât de convinși că nu va apărea încât vor ca lumea să creadă că e moartă… Cât de ticăloși pot fi oamenii ăștia…

  11. @ Probabil totuși că ăștia „nu fac cazuri pe bani publici” doar ca să facă Tucă de la Caracal audiențe mai mari decât Dan Diaconescu de la Caracal, deci, probabil că pe bani publici lucrează ca să rezolve chestiunile pe care le au în atribuții și pentru care li se dau salarii ca să le rezolve, deci, nu pentru a fi prezentați ca personaje cărora li se face ,,notorietate” în show-uri pe la televiziuni, ?

  12. @Avocatul despre care relatează articolul a fost concediat și a început să relateze opiniei publice despre aspecte ale cazului ce sunt „protejate” de „relația” client-avocat, ?

  13. Si mai mare tupeu are jegul Adrian, probabil un sovin ungur dupa cum scrie despre Romania.

  14. Castrarea chimica nu este permanenta asa ca se impune castrare fizica pentru toti deviatii. Apelati cu incredere la doctor Ciomu, calitate garantata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.