Turcia, măcinată de atacuri

Trei soldați turci au fost uciși, iar alți șapte au fost răniți, într-o explozie care a avut loc în provincia turcă Bitlis, potrivit Russia Today. Mai exact, se pare că explozia a fost declanșată de o bombă plantată pe marginea drumului care a explodat sub un vehicul militar.

Celor trei morți li se adaugă și un gardian. De altfel, se suspectează că cei care se află în spatele acestui atac sunt militanții kurzi.

Surse din interiorul departamentului de securitate au explicat că atacul a avut loc la ora locală 13. Explozia a avut loc la câteva ore după un alt atac atribuit PKK, în care trei polițiști au murit și alte 170 de persoane au fost rănite.

Anterior, trei persoane – doi civili și un polițist au fost ucise și 73, printre care 20 de polițiști, au fost rănite în atentatul cu mașină-capcană produs joi dimineață la Van, în estul Turciei, transmite AFP, citând un oficial local, care a atribuit atacul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), potrivit Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.