Turnul Eiffel se va redeschise vineri dimineaţă, după ce angajaţii de la obiectivul turistic au acceptat să înceteze greva declanşată miercuri după-amiază, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.
Discuţiile între sindicatul CGT şi conducerea companiei pe tema unui nou sistem de acces – care potrivit angajaţilor generează cozi „monstruoase” de vizitatori – au intrat într-un impas, astfel că obiectivul turistic a fost închis miercuri la ora locală 16.00 (ora României, 17.00). Negocierile între angajaţi şi SETE, organizaţia care administrează obiectivul turistic, controlată în totalitate de oraşul Paris, au fost reluate joi, potrivit mediafax.ro.
„SETE este conştientă de dezamăgirea vizitatorilor din cauza închiderii monumentului şi a impactului său negativ asupra imaginii oraşului şi a ţării”, a afirmat compania într-o declaraţie.