Țuțuianu, repartizat într-o altă Comisiei

Senatorul PSD Adrian Țuțuianu, fost i șef al Comisiei de control asupra activităţii SRI, a fost repartizat, marți, în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, potrivit anunțului făcut de liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae.

”Anunț modificări în componența comisiilor, cu reprezentanți ai PSD. Astfel, în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii dl senator Adrian Țuțuianu o înlocuiește pe dna senator Elena Lavinia Craioveanu, care pierde calitatea de membru al acestei comisii”, a anunțat liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae.

Adrian Țuțuianu a demisionat, pe 5 septembrie, după ce a fost convocat de urgență de premierul Mihai Tudose la Palatul Victoria, pentru explicaţii legate de comunicatul dat de MApN privind plata eşalonată a salariilor militarilor. În locul său a fost numit Mihai Fifor.

De asemenea, Adrian Țuțuianu a pierdut și alte funcții, respectiv șefia Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, dar și pe cea de secretar al Biroului Permanent al Senatului. În ambele cazuri, procedura internă din PSD a fost declanșată înainte de eliberarea sa din funcția de ministrul al Apărării, potrivit unor declarații ale președintelui Liviu Dragnea.

Șerban Nicolae a mai spus că Titus Corlățean îl înlocuiește pe Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, în Comisia pentru afaceri europene a Senatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.