Armata ucraineană a recucerit de la forţele ruse 14 kilometri pătraţi în estul şi sudul ţării săptămâna trecută în cadrul contraofensivei sale, a afirmat unul dintre purtătorii săi de cuvânt Andrii Kovaliov, în timp ce preşedintele Volodimir Zelenski a transmis în comentariile sale televizate că forţele armate ucrainene au „preluat iniţiativa”, după o încetinire anterioară, potrivit AFP şi Reuters.
„Peste 10km2 de teritoriu ucrainean a fost eliberat în sudul Ucrainei săptămâna trecută”, a declarat el la televiziunea ucraineană, precizând că alţi 4 km2 au fost de asemenea eliberaţi „în sectorul Bahmut” în est.
Aceste cifre ridică la 193 km2 suprafaţa totală recucerită de Ucraina de la lansarea contraofensivei sale la începutul lunii iunie.
Potrivit lui Andrii Kovaliov, armata ucraineană a preluat în fapt controlul asupra a „169 km2 în sectoarele Melitopol şi Berdiansk”, cele două principale oraşe din sudul Ucrainei aflate în prezent sub controlul Rusiei, şi 24 km2 în sectorul Bahmut, oraş recent capturat de Moscova după un lung asediu extrem de sângeros. Liderul cecen pro-Moscova Ramzan Kadîrov a spus că una dintre unităţile sale a fost desfăşurată în zonă.
„Militarii ucraineni se regrupează pe liniile atinse, provocând pagube cu artileria asupra ţintelor inamice identificate. Inamicul rezistă, transferă unităţi, îşi utilizează intens rezervele. Lupte intense au loc aici”, a precizat Kovaliov, referindu-se la situaţia de la Bahmut.
Adjunctul ministrului ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că lupte grele au avut loc în două zone din sud-estul ţării: „Ne consolidăm câştigurile în aceste zone”, a scris ea.
În timp ce trupele ruse se apără în interiorul oraşului Bahmut, forţele ucrainene au înregistrat „un anumit avans” pe flancul sudic al oraşului, indică aceasta.
Într-un interviu acordat ABC înaintea summitului NATO de la Vilnius, Zelenski a recunoscut că progresele au fost mai lente decât îşi dorea el şi generalii săi, dar că armata ucraineană a preluat iniţiativa.
„Cu toţii vrem să o facem mai repede pentru că fiecare zi înseamnă noi pierderi în rândul ucrainenilor. Noi avansăm. Nu suntem blocaţi”, a spus el, menţionând că situaţia caracterizată printr-un „fel de stagnare” în lunile precedente a fost depăşită de către armată. „În prezent, iniţiativa este de partea noastră”, a subliniat Zelenski, indicând că forţelor ruse rămân poziţionate în spatele unor puternice linii defensive.
În acest context, SUA au anunţat vineri că vor livra controversatele muniţii cu dispersie, interzise de numeroase ţări, dar care ar putea ajuta Kievul să spargă defensiva rusă. Ucraina cere de asemenea mai multe echipamente de artilerie şi avioane de luptă F-16.
Acest nou bilanţ al contraofensivei intervine în timp ce Volodimir Zelenski este aşteptat marţi la Vilnius, în Lituania, pentru a participa la summitul NATO care va aborda problema cererii Kievului de aderare la Alianţă.
Ucraina şi ţări din estul Europei cer o foaie de parcurs clară şi anunţuri concrete, dar alte ţări, în special SUA şi Germania, sunt reticente în a avansa termene concrete, preferând ideea unei promisiuni vagi că Ucraina va adera într-o zi, fără un calendar precis
Ce o tot dati cu un hectar, cu 15 hectare, cu un sfert de sat, cu o tarla de porumb??? Sunteti cumva putinisti?? Armata Ucraineana a ajuns la Kremlin, domnul Zelenschi si-a alimentat limuzina blindata americana de la pompa speciala destinata automobilelor domnului Putin si si-a facut nevoile in ceasca de cafea a „dictatorului”!!!! Dupa care s-a trezit …. :-))
@ Vlad – „duamna”elena popii confunda AKM-ul cu lingura , ,mitraliera cu masina de taietei si obuzierele cu masina de cirnati…. Daca era sefa statului major urkan , ajungeau urkanii in Alaska deja.Si are dreptate ca urkanii au pierdut multi trupeti. Daca i-au pus drept tinta …..
Stinata doamna, cand ataci pierderile omenesti sunt de 4-5 ori mai mari decat daca stai in aparare. Nu e de mine asta, sunt experti militari care o spun. Cand esti departe de linia frontului, ai sprininul aviatiei, artileriei, ai drone, sateliti, de ce trebuie sa inaintezi? Solutia tragi la tinta si distrugi tot ce misca, din cauza asta au piedut ucrainienii atat de multi trupeti. E pacat de oameni, nu de tara. Cand ai cozi de topor la conducere, viitorul e sumbru
Toți idioții prorusi râd de progresele armatei Ucrainei, dar nici unul nu observă că rușii au renunțat să mai înainteze. Fiecare km cucerit de ucraineni înseamnă un km înapoi pentru ruși.
Nu trebuie lasat timp armatelor lui Putin. Daca ucrainenii aveau la timp aviatie occidentala si tot ce au mai cerut in ajutor, in acest moment armata Ucrainei se afla la malul Marii de Azov si Podul Kerci zacea in stare chircita.Slava Ucraina.
Problema e ca nu au ajuns la prima linie defensiva a rusilor nici in est si nici in sud.
ASa e cand nu mai ai sprijin aerian.
Mda… Trebuie să recunosc că sint rezultate jalnice. Într-o săptămînă, doar doispe kilometri!….
Nici nu m-aș obosi să mă laud cu așa ceva!
Trebuie elicoptere. Elicoptere, nu avioane, cu parașutiști bine antrenați! Și mai multe muniții antiaeriene!
„Pana la 603.628 km2 e cale lunga, impartiti la 14 si vedeti durata. Mie imi ies vreo 118 ani!”
@tomlin, tu ai calculat total greșit. 14km a recuperat Ucraina într-o săptămână, tu ai calculat 14km pe zi, deci înmulțește 118 ani cu 7, adică câte zile are o săptămână și o să îți dea suma corectă, adică 826 de ani.
SLAVA UCRAINA!!!
Si cand trimitem si noi un bataliaon sa luam inapoi Cernautiul de la ucraineeni? Hai ca se poate!
Cu asa victorii multe , recucerim teritoriile la „calendele grecesti”Atit a putut „ofensiva de primavara ? Un dreptunghi de 20×9 km? si satul natal este pe o suprafata mai mare.Hairoim slava ukruina!
Ma mir cum de nu le ieste rusine nazistilor ukrainieni sa se laude cu acesti km.cuceriti de ei la cit armament primesc ei de la americani .Daca nu le-ar fi trimis americanii aceste foarte multe ajutoare militare,inclusiv mercenari si milioane de dolari , in citeva zile erau tocati marunt toti ,inclusiv Zelenski.
„Din surse oficiale am fost informat”
„Sursele oficiale” ti-au garantat ca rusii stau si privesc, ca tine ? Mai rasfirati, bajeti, nu mai stati gramada, mirosul va da de gol !
„Vom apăra fiecare cm2 din teritoriul statelor membre” diverși oficiali NATO. Dacă Zelensky trece de acuma la standardele NATO și raportează suprafețele în cm2 crește cifrele raportate de ordinul zecilor de miliarde de ori. Ar suna mult mai bine
Aici sunt banii dumneavoastra!
Ai uitat de sfarsit de saptamana, sarbatori legale si religioase, concedii etc. Deci 150 de ani ar fi mai realist
Următorul succes va fi anunțat după cucerirea unui milimetru pătrat.
Contest suprafață. Din surse oficiale am fost informat ca suprafață este de 12, 332 Km pătrați. Teritoriul a fost cucerit după o înaintare de 2 cum pe o lungime de 6o km. Așteptăm o noua înaintare, dar de data aceasta sa fie de un cm. pe o lungime de 100 km. Ar exista și varianta ca pe 30 de km sa cedeze 2 cm și pe ceilalți 30 de k. Sa înainteze 4 cm.
PS. Acum, pe bune, pe cine mai interesează cintaofensiva statului nazist Ucraina?
Pana la 603.628 km2 e cale lunga, impartiti la 14 si vedeti durata. Mie imi ies vreo 118 ani !
Initiativele si forta plus increderea in fortele proprii sunt uriase la luptatorii din ukraina. E adevarat ca e greu de trecut toate santurile uriase facute de rusnaci cu aparatuta speciala ca pentru executat tunele, greude trecut cu tancurile si cu toata masinaria pe care o folosesc, dar vor reusi, cu siguranta. P.s. am pus link-uri cu tot ce inseamna razboi si relatari de la fata terenului pentru cei care vor sa se informeze.
14 km2 saptamana trecuta plus 13 saptamana dinainte…colosal! Ce nu am aflat inca e daca au mai adaugat vreun catun langa cele cinci de-acum aproape o luna. Oricum, considerand ca fiecare zi de „contraofensiva” costa sute de milioane de dolari si sute de vieti pierdute, cei 14 km2 sunt teren mai valoros decat terenul din Palm Beach!
10 km2…WOW, la un front de 1000 km !
Urcacii s-au apropiat de linille fortificate Rusești si au luat-o in freză. Dar fuga inapoi nu se pune, conteaza ÎNAINTAREA…?