Ucraina, Tiananmen-ul lui Putin sau o lovitură ratată a SUA?

Membra NATO, Romania poate fi angrenata intr-un conflict de la granita Europei cu Rusia. Este insa o lupta pentru democratia sustinuta de SUA, pentru responsabilitatea de a apara idealurile ucrainenilor, pentru eliberarea Iuliei Timosenko, impotriva opulentei coruptului Ianukovici, a lunetistilor ce au tras in protestatarii si militienii din Kiev, impotriva autocratului Vladimir Putin? Sau este inca o lupta pentru controlul mereu nesigurei Campii nord europene, scena marilor razboaie ale epocii moderne si pentru ambitia SUA de a inconjura marile lumii cu propriile baze, opusa ambitiei unei Rusii in revenire de a-si reface zonele tampon?

”Washingtonul nu a reusit sa preia controlul in Ucraina in 2004, cu Revolutia Portocalie pe care a finantat-o. Potrivit asistentului secretarului de Stat Victoria Nuland, de la acest esec si pana acum, Washingtonul a investit 5 miliarde de dolari in Ucraina, pentru a produce agitatie in favoarea aderarii la UE. Aderarea la UE ar deschide Ucraina inapoiata economic jafului marilor bancheri occidentali si al marilor corporatii, dar scopul principal al Washingtonului este de a crea baze de rachete la granita Ucrainei cu Rusia si de a priva Rusia de baza navala de la Marea Neagra si de zona militaro-industriala din estul Ucrainei. Aderarea Ucrainei la UE ar insemna practic si o aderarea la NATO”, scrie Paul Graig Roberts, fost adjunct al secretarului american al Trezoreriei in timpul administratiei Reagan. El sustine insa ca manifestarile ultranationaliste de la Kiev sunt un semn ca sustinatorii americani ai revoltelor i-au scapat din mana pe liderii din Ucraina. 

Washingtonul vrea sa incercuiasca marile lumii cu propriile baze

”Washingtonul isi doreste rachete in Ucraina pentru a slabi forta de intimidare nucleara a Rusiei, reducandcapacitatea Moscovei de a rezista hegemoniei americane. Doar trei tari stau in calea hegemoniei Washingtonului: Rusia, China si Iranul.

Iranul este incercuit de baze militarea americane si are flota americana langa coasta. ”Pivotul” SUA in Asia anuntat de regimul Obama incearca sa incercuiasca China cu baze navale. Washingtonul incercuieste Rusia cu baze de lansare a rachetelor. Guvernele din Polonia si Cehia au fost platite pentru a accepta rachete si radare, care transforma aceste state marioneta in tinte principale intr-un razboi nuclear (…) Atitudinea guvernelor europene pare sa fie ’dupa mine, potopul’”, scrie Paul Craig Roberts, care considera justificata incercarea Rusiei de a mentine Ucraina ca zona tampon intre ea si Vest, dupa cum SUA isi doresc sa mentina intreaga lume drept o zona tampon in fata Rusiei.

Ucraina, Tiananmen-ul lui Putin?

Pe de alta parte, marile publicatii americane sustin ca alta este ratiunea din spatele reactiei Rusiei. Aactiunile Rusiei in Ucraina nu ar trebui sa fie comparate doar cu Anschluss-ul realizat de Germania nazista. ”Adevaratul efect pentru Putin va fi ’tananmen-ul lui Putin’”.

Iata de ce: ”Actiunile agresive ale lui Putin si ale Parlamentului rus nu au de-a face cu extinderea Federatiei Ruse; este in primul rand vorba despre reprimarea nemultumirilor din Rusia si despre o parada de forta menita sa inlocuiasca o reprimare armata a protestelor interne (…) Mai bine mobilizezi flota la Simferopol decat armata in Piata Rosie”, considera Markos Kounalakis, editorialist american si profesor la Central European University din Budapesta. ”Actiunile militare din Crimeea se intampla simultan cu activarea pos-olimpica a listei negre a lui Putin. Imediat ce aeroporturile din Crimeea au fost ocupate, Alexei Navalnîi, cel mai important lider al opozitiei din Rusia, a fost pus sub arest la domiciliu.”

„Din perspectica lui Putin, pasivitatea fata de evenimentele din Ucraina ar duce la indepartarea sa de la putere. Ultimul lucru pe care Putin il vrea este sa devina fostul lider al unei foste mari natiuni. Teama sa este sa nu devina urmatorul Gorbaciov”, concluzioneaza universitarul american.

”Responsabilitatea de a proteja”, o lovitura de PR

Cum incearca SUA sa realizeze incercuirea a principalilor rivali? Prima arma este o propaganda internationala mult mai bine pusa la punct decat cea a Rusiei, pentru a nu mai vorbi de inexistenta propaganda chineza. ”Populatia din America si Europa este spalata pe creier pentru a vedea ca problema pentru care se implica Washingtonul in Ucraina se datoreaza Rusiei (…) Oamenii informati ar trebui sa rada cand il aud pe secretarul de Stat John Kerry denuntand Rusia pentru ”invadarea Ucrainei” si pentru ”violarea dreptului international”. Kerry este ministrul de Externe al unei tari care a invadat Irakul, Afganistanul, Somalia, a organizat lovituri in Libia si a incercat sa indepartezeguvernul in Siria, a lovit populatia civila in Pakistan si Yemen…”, scrie Paul Craig Roberts.

Cum s-au realizat aceste invazii? Prin invocarea razboiului impotriva terorismului si prin inventarea unor noi doctrine de drept international, precum asa-numita ”responsibility to protect”, o lovitura de PR care a inceput sa se impuna la mijlocul anilor ’90, prin care apararea drepturilor omului, păcii, securitatii si suveranitatii pot masca perfect marile obiective strategice ale unor puteri majore, fie SUA, fie Rusia. Nu este necesara decat o coloana a cincea profesionista a unei puteri interesate pentru a se crea situatia invocarii acestei doctrine, dar ezitarile administratiei democrate de la Washington, spre deosebire de mana de fier a conservatorilor, au dus, printre altele, la dezastre precum razboiul civil din Siria.

Nu este de mirare ca Rusia a sustinut razboiul impotriva terorismului, cata vreme a putut invoca acest flagel in interventiile sangeroase de pe propriul teritoriu. Si nu este de mirare ca Moscova nu are nimic imptriva ”responsabilitatii de a proteja”, atat timp cat poate folosi aceasta doctrina in fostele republici sovietice, acolo unde poate invoca si existenta unei minoritati ruse.

”Marina italiană poate distruge singură Flota rusă din Marea Neagră”!

Cat priveste raportul de forte dintre SUA si Rusia, exista si aici opinii exaltate. „Nu este o forţă prea puternică”, subliniază el, adăugând că „marina italiană o poate distruge singură”, sustine profesorul Mark Galeotti de la Universitatea din New York.

Galeotti considera ca Flota la Marea Neagră „nu este prea impresionantă” ca forţă de luptă, apreciază Galeotti, vasele principale fiind construite pentru a lupta cu alte nave, ele fiind folositoare doar într-un război naval. Din flotă fac parte, între altele, un crucişător lansator de rachete „învechit” – Moskva, un crucişător mare de război antisubmarin „foarte depăşit”, un distrugător şi două fregate „care sunt mai polivalente”, nave pentru debarcare şi un submarin de atac cu propulsie diesel, potrivit profesorului. Flota rusă la Marea Neagră a fost „oarecum valoroasă împotriva Georgiei, pentru că lupta cu o marină mică”, apreciază el, adăugând că „armata rusă ar putea pătrunde pe teritoriul Ucrainei, dar va avea loc un război” şi că „ucrainenii sunt mai pregătiţi decât (au fost) georgienii” în august 2008.

Fondatorul agentiei Stratfor,George Friedman, este de o alta parere. ”S-a tot vorbit in ultimii ani despre slabiciunea armatei ruse, vorbe care au fost corecte in primul deceniu dupa prabusirea URSS. Acum realitatea este alta – aceasta slabiciune a inceput sa dispara de la jumatatea anilor 2000 si pana in 2015 va fi de domeniul trecutului. Viitoartea confruntare din nord-estul Europei nu va acuta, ci va dura. Armata rusa va avea timp sa se dezvolte. Chiar si in anii 1990, Rusia a continuat dezvoltarea tehnologiilor militare avansate. Pana in 2015-2020, Rusia va avea o armata care va pune probleme oricarei puteri care va incerca sa-si proiecteze puterea in regiune, chiar si Statelor Unite”, scria Friedman, in urma cu patru ani.