Liderul de grup al deputaţilor UDMR, Mate Andras, a afirmat că parlamentarii Uniunii nu cred că este oportună sancţionarea muncii la negru prin intermediul legii penale, UDMR optând pentru creşterea amenzilor.
„Un subiect în discuţie a fost că, dacă un angajator, în mod repetat, nu încheie contract individual cu acel angajat, va fi sancţionat cu infracţiune, adică puşcărie şi amendă penală, sau rămâne la nivel de contravenţie şi amendă mai mare. Propunerea noastră este că nu ar trebui să fie infracţiune, ci ar trebui să mărim amenzile. Este în interesul şi pentru protecţia salariatului până la urmă ca să aibă un contract de muncă, pentru că astfel beneficiază şi de asigurări de sănătate, şi de celelalte drepturi”, a declarat Mate Andras, la finele întâlnirii pe care parlamentarii UDMR au avut-o cu premierul Emil Boc în legătură cu proiectul Codului Muncii.
Mate a precizat că Boc va aduna toate propunerile parlamentarilor puterii urmând ca apoi să le analizeze şi să vadă care vor fi incluse în varianta finală a Codului. Deputatul a mai spus că Uniunea nu are obiecţii faţă de intenţia Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Codul Muncii. „În principiu, dacă se ajunge la asumarea răspunderii, nu vedem deocamdată nicio obiecţie la această procedură”, a spus Mate Andras.
Premierul Boc a declarat, duminică, la Guvern, că angajatorii care folosesc constant munca la negru ar putea să facă închisoare, potrivit noului Cod al Muncii.