UDMR nu semnează cererea de revocare a lui Mircea Geoană

Senatorii UDMR nu au semnat cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului, aceștia precizând că vor lua o decizie în biroul de luni.Liderii UDMR afirmă că nu sunt lămuriți în legătură cu motivațiile care stau la baza acestei cereri. În plus, mai mulți colegi ai lor se află în teritoriu și ca atare nu pot lua o decizie în acest sens. Dacă UDMR nu a luat nici o hotărâre, PDL a depus deja cererea de revocare a președintelui Senatului.

Aceasta a fost semnată de 57 de senatori, dintre care doar doi de la UDMR și 7 de la independenți. De la PSD nu a semnat nimeni.
„Sunt 57 de semnături. Cererea a fost depusă la ora 12 și nu am mai putut să-i așteptăm pe ceilalţi colegi ai noștri care au plecat în teritoriu”, a spus senatorul PDL Iulian Urban, care a precizat că independentul Cristian Diaconescu nu a semnat până în acest moment cererea. (T.G.)
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.