Udrea a dat startul campaniei pentru desemnarea candidaţilor PDL

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că a dat startul campaniei interne de desemnare a candidaţilor partidului pentru Primăria Capitalei şi primăriile de sector, arătând că este prea devreme pentru a spune dacă ea va intra în cursă. „Am luat decizia de a da startul campaniei PDL pentru desemnarea […]

De cotidianul.ro - Autor
Udrea a dat startul campaniei pentru desemnarea candidaţilor PDL

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că a dat startul campaniei interne de desemnare a candidaţilor partidului pentru Primăria Capitalei şi primăriile de sector, arătând că este prea devreme pentru a spune dacă ea va intra în cursă. „Am luat decizia de a da startul campaniei PDL pentru desemnarea […]

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că a dat startul campaniei interne de desemnare a candidaţilor partidului pentru Primăria Capitalei şi primăriile de sector, arătând că este prea devreme pentru a spune dacă ea va intra în cursă.

„Am luat decizia de a da startul campaniei PDL pentru desemnarea candidaţilor pentru alegerile la Primăria generală şi primăriile de sector din 2012. Din acest moment, orice coleg care crede că poate să facă ceva pentru bucureşteni şi să intre în această competiţie şi să candideze pentru fotoliul de primar general poate să se înscrie şi decizia finală aparţie bucureştenilor, pentru că toţi cei în competiţie vor fi măsuraţi în încrederea bucureştenilor”, a afirmat Udrea.

Elena Udrea a prezentat hotărârile primei şedinţe a Biroului Permanent al organizaţiei PDL Bucureşti după ce a fost aleasă în fruntea filialei.

Liderul PDL a precizat că, după anunţul europarlamentarului PDL Cristian Preda că intenţionează să candideze pentru funcţia de primar general, aşteaptă şi alţi colegi care vor să-şi dispute candidatura pentru fotoliul de primar după 2012.

„Mă bucur că în această competiţie avem deja un candidat, credem în şansele lui, aşa cum credem în şansele oricărui coleg care va veni să se pregătească pentru fotoliul de primar. Am dori să fie cât mai mulţi. Eu am nominalizat pe câţiva care ar putea dă fie viitori primari generali, pe Liviu Negoiţă, Vasile Blaga, Anca Boagiu, Cristian Preda şi sunt şi alţii care ar putea fi primari generali”, a spus Elena Udrea, întrebată dacă susţine candidatura lui Cristian Preda pentru funcţia de primar general.

Întrebată dacă ea va candida pentru această funcţie, Udrea a răspuns: „Eu am spus că este pentru mine prea devreme pentru a spune dacă voi intra sau nu în competiţie”.

„Obligaţia mea este ca lider al organizaţiei PDL este să mă asigur că cel mai bun candidat va participa la aceste alegeri”, a adăugat Udrea.

Candidaţii partidului pentru funcţiile de primar general şi primari de sectoare vor fi stabiliţi cu trei luni înainte de alegeri. „Acum cu 18 luni înainte de alegeri este timp suficient să se înscrie oricine în această campanie”, a mai spus Udrea.

Potrivit presei, europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat că intenţionează să intre în competiţia internă din partid de desemnare a candidatului pentru Primăria Capitalei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.