Ministrul Elena Udrea şi jurnalistul Cătălin Tolontan au avut o confruntare directă în cadrul emisiunii Ora de foc pe tema sălilor polivalente care urmează a fi construite în fiecare judeţ.
„Este o notă de fundamentare semnată de ministrul Elena Udrea. Este uluitoare. Se vor face investiţii de sute de milioane de euro pe baza acestei note. Nu se spune care sunt localităţile unde se vor face aceste investiţii. Se spune cât mai multe localităţi. este pur şi simplu uluitor. Argumentele folosite acolo sunt false din punct de vedere sportiv. Se spune că aceste săli vor fi folosite pentru a se antrena. Nicăieri în lume o echipă nu se antrenează într-o sală de 15.000 de locuri. Se spune că e nevoie pentru competiţii sportive internaţionale. Nu este nevoie de 30 de săli. Este nevoie de două săli, una foarte mare. Este o insultă la adresa oamenilor care muncesc”, a spus Totontan.
Elena Udrea a avut o intervenţie telefonică în direct în care i-a dat replica jurnalistului: „Este doar un proiect de hotărâre iniţiat la dorinţa federaţiilor sportive din România şi este păcat că domnul Totolontan contestă tocmai nevoia de a avea o infrastructură pentru a organiza competiţii internaţionale în România. Nu este un program aprobat, nu există bugetare pentru acest program. Dacă nu va exista finanţare privată, noi avem resursele financiare să îl susţinem în următorii ani, deşi, spre deosebire de domnul tolontan, eu susţin nevoia de a avea săli polivalente în România în aşa fel încât să fim şi noi în stare să organizăm o competiţie internaţională”.
Tolontan susţine că el scrie de 20 de ani despre nevoia de baze sportive din România: „Eu am scris despre nevoia de baze sportive în România de acum 20 de ani şi am scris sute de articole de acest gen. Am pledat pentru acest lucru”.
„Nu amestecaţi simpatia dumneavoastră pentru mine cu sportul românesc. Este păcat de reprezentanţii de marcă ai sportului românesc pe care dumneavostră, cu genul acesta de atitudine, în niciun caz nu îi susţineţi”, a mai spus Udrea.
Compania Naţională de Investiţii, pe care ministrul Dezvoltării a promis că o desfiinţează, va construi săli polivalente în oraşele reşedinţă de judeţ, potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbatere publică. Cheltuiala totală: 1 miliard de lei, în următorii 5 ani.