Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a scris, într-o postare pe blogul său, că nu este „cea mai mare susţinătoare” a ideii unei Organizaţii de Femei a partidului. Potrivit acesteia, astfel femeile se autodiscriminează, segregându-se într-o anumită măsură de partid.
„Recunosc că nu sunt cea mai mare susţinătoare a ideii unei Organizaţii de Femei ca atare construită. În momentul acesta, practic, noi ne autodiscriminăm, segregându-ne într-o oarecare măsură de partid”, a scris Udrea pe blogul personal.
Culmea, Udrea nu este de acord cu fiinţarea unei astfel de organizaţii, dar tot ea spune că această organizaţie a partidului poate să arate cât de importante sunt femeile pentru PDL.
„Dar pentru asta trebuie să-şi impună obiective concrete. Eu cred că a continua sa dezbatem despre rolul femeii în politică sau în general, fără să facem paşi concreţi în această direcţie, nu este deloc dezirabil şi nici productiv. Trebuie să lăsăm la o parte filozofatul şi să începem să acţionăm”, consideră Elena Udrea.