Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a comentat, miercuri, că „s-ar bucura” ca decizia CCR privind Legea Educaţiei să nu fi fost influenţată de interesele celor din învăţământul privat şi a considerat că liderii UDMR sunt mâhniţi „pe bună dreptate” de situaţia creată.
„Pe argumentaţia pe care am auzit-o, cred că se putea da şi decizia în favoarea Guvernului, Guvernul are posibilitatea constituţională să-şi asume răspunderea pe legi importante, cum este cea a Educaţiei”, a spus liderul PDL, într-o emisiune la B1Tv.
Confruntată cu reacţia UDMR, Udrea a comentat: „Pe bună dreptate au fost mâhniţi de situaţia creată, însă este o decizie, trebuie s-o respectăm cu toţii. M-aş bucura ca în spatele acestei decizii să fie realmente o argumentaţie onestă, şi nu interesele unora din învăţământul privat”, a adăugat Udrea.
CCR a admis, miercuri, sesizarea făcută de Mircea Geoană privind existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament, în urma asumării răspunderii pe Legea Educaţiei.