Udrea vrea ca EBA să candideze pe listele PMP

Deputatul Elena Udrea a comentat posibilitatea ca Elena Udrea să candideze independentă la alegerile europarlamentare din mai.

”Elena a strans cele 100.000 de semnaturi necesare unei candidaturi independente, la fel cum a facut si in 2009. Cred însă că o candidatură ca independentă a Elenei Băsescu nu ar fi un lucru bun pentru PMP. E clar că ea îmbrăţişează aceleaşi principii şi aceleaşi valori ca şi noi şi, implicit, se adresează aceluiaşi electorat. Cu siguranţă, dacă ea ar candida independent, noi am pierde voturi”, a spus Udrea în cadrul unui interviu pentru Evenimentul Zilei.

Acesta a explicat că își dorește ca fiica președintelui Băsescu să candideze pe listele PMP, având rezervat unul dintre primele locuri pe listă.

”De aceea, eu mi-aş dori foarte mult ca ea să vină să candideze din partea Mişcării Populare la aceste europarlamentare. Există o decizie a Colegiului Executiv Naţional care prevede că primele locuri pe listă aparţin eurodeputaţilor în funcţie. Deci, nu ar fi absolut nicio problemă. Cu atât mai mult cu cât ea cunoaşte foarte bine partidul şi pe colegii, bucurându-se de o susţinere şi simpatie reale în interiorul PMP”, a adăugat Elena Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.