
Pe 24 februarie, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, declara: ”Înțeleg că mulți cred că o reglementare pașnică sau o încetare a focului este o idee bună. Însă riscăm ca pacea în Ucraina să fie mult mai periculoasa decât războiul de acum”.
Într-un interviu difuzat de Deutsche Welle pe 8 martie, șeful serviciului de informații din Germania, Bruno Kahl, spune că un atac al Rusiei asupra Europei depinde de războiul din Ucraina – cu cât acest război se va încheia mai repede, cu atât acest atac al Rusiei asupra Europei va veni mai repede și va testa Articolul 5 al Tratatului NATO. ”Încetarea prematură a războiului din Ucraina ar permite Rusiei să-și concentreze forța acolo unde vrea să o folosească în cele din urmă – împotriva Europei”, a spus Kahl, adăugând că Rusia își imaginează o lume în care influența NATO este redusă. Potrivit șefului BND, încetarea ”prematură” a războiului din Ucraina înseamnă să se ajungă la pace mai devreme de orizontul 2029-2030. Ar fi finalul mandatului administrației Trump.
Imediat, oficiali ai regimului Zelenski i-au dat dreptate șefului serviciului secret german, dar au adăugat că pentru evitarea unui atac rus asupra Europei nu este suficientă erodarea puterii militare Ruse până în 2030, ci Rusia trebuie înfrântă prin susținerea totală a Ucrainei de către aliații occidentali. Pe de altă parte, fostul premier Iulia Timoșenko care a criticat cinismul declarației lui Bruno Kahl: ”Cine a decis că prețul slăbirii Rusiei pentru asigurarea securității Europei să fie plătit cu însăși existența Ucrainei și viețile a sute de mii de ucraineni? Războiul acesta trebuie să înceteze imediat – în cei mai corecți termeni posibili”.
Pe 14 martie, într-un interviu pentru Bloomberg, secretarul general NATO a ieșit din linia adoptată de majoritatea liderilor europeni după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. ”Este normal ca, dacă războiul se va fi oprit, ca Europa, pas cu pas, la fel și SUA, pas cu pas, să reia relațiile normale cu Rusia. Nu suntem încă în această situație. De aceea avem sancțiuni. Să nu fim naivi în ce-i privește pe ruși. Însă, pe termen lung, Rusia este aici, iar Rusia nu va pleca nicăieri”, a spus secretarul general NATO, Mark Rutte.
”Graba Europei de a spori cheltuielile pentru apărare ne distrage de la niște întrebări strategice pe termen lung mai pertinente. Care este scopul nostru, atât cu Rusia, cât și Ucraina, în perioada post-război? Și care este strategia cea mai bună pentru a ajunge aici?
Europa are un obiectiv – Ucraina trebuie să câștige cu orice preț. Însă Europa nu are o strategie pentru a atinge acest obiectiv și cu siguranță nu are o strategie pentru ceea ce se va întâmpla după aceea. Este bine sa-l auzim pe Mark Rutte, secretarul general al NATO, spunând că Europa trebuie să se gândească la normalizarea relațiilor cu Rusia. ”Sa nu fin naivi în legătură cu rușii. Însă, pe termen lung, Rusia este aici și Rusia nu va pleca nicăieri”, a spus el. A avut parte de o mulțime de critici pentru asta, însă a spus ceva ce trebuia spus, ceva ce Europa nu vrea încă să recunoască”, scrie economista Susanne Mundschenk, cofondatoare a site-ul Eurointelligece.com.
Să ne gândim pentru un moment ce s-ar întâmpla dacă europenii și-ar pune în practică planurile și ar lăsa ca acest război fără speranță să continue. Rusia este o țară cu resurse suficiente pentru a trage de acest război, dar și de resursele și răbdarea noastră. Rusia a sfidat sancțiunile noastre, dar și previziunile noastre. Dacă acțiunile noastre se limitează la trimiterea de arme în Ucraina, asta nu va duce prea curând la încheierea războiului. Emmanuel Macron și Keir Starmer vorbesc chiar despre trimiterea de trupe la granițele Ucrainei cu Rusia. Din punctul de vedere al Rusiei, asta ar fi considerată implicare a NATO și ridicarea dramatica a mizei acestui război. Oare strategia europenilor este să escaladeze pentru a forța Rusia să accepte negocieri de pace? Oare ce fel de pace ar fi aceasta? Cât timp ar trece până când această pace cu forța să fie supusa unui nou test?
Pacea are nevoie de perspective pe termen lung și pentru Rusia, și pentru Ucraina. Avem o listă lungă de promisiuni pregătite pentru Ucraina, inclusiv reconstrucția și aderarea la UE. Însă ce avem pregătit pentru Rusia, după acest conflict? Cum ar trebui să arate relația pașnică cu Rusia? Ce poate Europa să ofere Rusiei ca alternativă la economia de război pe care o are Rusia acum? Cu resursele sale naturale vaste, Rusia poate să ofere multe unei Europe care este săracă în resurse naturale. Nu trebuie să repetăm greșeala de a reveni la dependența de gazele din Rusia. Însă Europa ar putea beneficia de pe urma diversității resurselor ruse. Energia ar putea deveni importantă din nou. Pentru ca asta să se poată întâmpla, Europa trebuie să-și recalibreze pozițiile față de Rusia și Ucraina.
Această perspectivă pe termen lung lipsește din dezbaterile actuale. În schimb, ne axăm pe sectorul militar, adică pe un singur aspect. Descurajarea militară poate fi utilă în negocierile diplomatice. Însă cheltuielile militare nu pot substitui strategiile diplomatice. Axarea pe apărare fără o strategie diplomatică care să ofere o perspectivă pe termen lung poate duce la mai mult război, nu la mai puțin război. Și există riscul ca europenii să întreacă măsura. Câtă vreme în Ucraina va fi război, este foarte probabil ca europenii să exagereze amenințarea potențială a Rusiei la adresa statelor UE. Este ca și cum un jaf într-o casă de pe strada noastră ne face să ne simțim mult mai expuși acestui risc, chiar dacă statisticile infracționalității sugerează opusul. Presupunerea implicită a UE este că țările UE figurează imediat după Ucraine pe lista țintelor Rusiei. Este o eroare de generalizare. O strategie de apărare trebuie să ia în calcul orice eventualitate, însă noi ne concentrăm doar asupra celui mai rău scenariu și nu ne pregătim și pentru un rezultat pozitiv.
Situația apărării nu este atât de simpla precum o sugerează politicienii. Mai mult nu înseamnă întotdeauna și mai bine. Emmanuel Macron sugerează că Franța și celelalte țări europene ar trebui să ajungă la 3% din PIB pentru apărare. Aceste obiective numerice urmează aceeași logică ca și deficitul de 3% și țintele datoriei raportate la PIB pentru politica fiscală, care fac ca toată lumea să plătească și să nu permită excepții. Însă țintele de cheltuieli nu fac apărarea europeana mai funcțională, la fel cum ele nu au făcut mai eficientă nici politica fiscală. Faptul că cheltuielile de apărare vor fi exceptate de la regula europeană a deficitului nu înseamnă că fiecare țară va trebui să cheltuiască totul până la această țintă. Războaiele de mâine se vor purta cu drone, nu cu tancuri, iar asta înseamnă cu totul alte prețuri. Investind in ceea este necesar în războiul din Ucraina, ne pregătim pentru un război precum cel din Ucraina, nu în mod necesar pentru războaiele viitorului.
Franța are un rol important în apărarea UE, pentru ca este singura putere nucleară din UE. Factorul său de descurajare nucleară este independent de SUA, atât tehnic cât și politic. Franța și-ar putea extinde scutul nuclear și asupra celorlalte țări UE. Actuala doctrină face asta în mod implicit, dacă este în interesul vital al Franței. Asta au făcut toți președinții Franței de la de Gaulle încoace. Discuția despre cum s-ar extinde scutul nuclear are loc deja. Și, câtă vreme nu încercăm să mutăm această decizie la Bruxelles, ea ar trebui să fie și mai puțin costisitoare.
În cele din urmă, să nu uităm cum a început UE. După două războaie mondiale, a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, pentru a proteja pacea prin cooperare economică. De ce să nu folosim acest principiu și să formulăm o strategie care promovează pacea pentru Ucraina și Rusia?
Ne place sau nu, Rusia rămâne vecinul nostru. Dacă vom continua să ne înverșunăm în ce privește apărarea fără diplomație, vom ajunge să ne îndreptăm spre un război pe care nimeni nu-l va putea câștiga, fără nicio perspectivă pentru o pace durabilă”.
Inca o data … ‘ukraina’ inseamna MAIDANUL dintre STATE, numele fiind derivat din u („lângă”) și substantivul slav krai („regat, ținut”). Deci un maidan care nu poate fi nici stat si nici suveran … ci doar un taram al nimanui.
De ce NU ne VORBESTI despre RAPTURILE TERITORIALE cele ILEGALE si NON-ISTORICE ale MAIDANEZILOR (TARAMURILE Bucovinei, Hertei, Bugeacului, Gurile Dunarii, Insula Serpilor, taramuri ISTORICE Românesti) care au fost PASTRATE, INSUSITE si DEZNATIONALIZATE ILEGAL chiar si DUPA desprinderea de URSS si infiintarea MAIDANULUI din anul 1991 ? Si asta MA MAHNESTE PROFUND !!!
Iar neamul NOSTRU, cel stravechi DACO-ROMANESC, se STERGE la DOS cu „linia rosie” trasata de maidanezul khazar … DEOARECE teritoriul sau, format in mod ARTIFICIAL si NELEGAL post 1991, include si taramurile NOASTRE (cele STRAVECHI si LEGALE dpv. ISTORIC) …
Teritoriile NOASTRE citate in arheologia si istoria veche … Bucovina si Herta/(cele ale civilizatiei Neolitice Cucuteni faza I (6000-4500 BC), Strabon (vorbind despre taramul geto-dacilor lui Burebista/80-44 BC) la 20 BC, Roman I, 1392); Bugeac (desertul getilor)/(Strabon, 20 BC); Gurile Dunarii/(Hecateu, 550-470 BC), Insula Serpilor (antica Insula Alba, Leuce)/(Arctinos, 775-741 BC) !!!
Si John Mearsheimer ce spune? Cum de nu a fost citat? Propaganda prorusa fara o surla din America nu are farmec.
Oricine poate comite orice crimă și orice abuz pe premiza falsă a apărării contra unei viitoare agresiuni. În plus, chiar și dacă slugoii globaliști ar avea dreptate prin absurd, nu au nicio justificare să respingă negocierile de pace.
Singurul motiv pentru a respinge dialogul este ordinul de la jupânii caracatiței să escaladeze războiul, pentru că pacea nu poate aduce niciun rezultat pozitiv (pentru ei), o dovadă clară a ordinelor după care funcționează: cât mai mult haos, distrugere și sărăcie, pentru a face loc jafului și robiei.
Voi chiar nu intelegeti??? Cu covidul, chiar daca au reusit sa bage in buzunar miliarde pe masti si vaccinuri, au dat-o totuşi chix cu încercarea de a îi spolia complet pe europeni de libertate, democratie, demnitate si bunastare. Si vreti să renunţe acum, când se pot face mii de miliarde pe mesenger cu insustria morţii in masa??? Dacă se întâlnesc hoţii cu proştii „iluminaţi” de către Antene si Romania TV….
erata: @Marchievici altora le dai (spatiu), publica si de câteva ori, si prostii!@Mishteaux: spatiu vital are cine-i inteligent. Când vorbea de „spatiu vital”, Hitler se referea la colonizarea Rusia de catre nemti, începând de la Ecaterina a IIa, cea Mare: Rusia, adica, era „spatiul vital” al … nemtilor.
daca nu aveai ingesuiala de SPATIU VITAL in CORTEX
stiai ca un GENIU REAL cum e deja informational-vizibil mishteaux nu are nevoi de informatii …auxiliare decat ca paravan si CAMUFLAJ !
LEANO, LEANO … de ce esti copila ! 🙁
(de ce a trumo FRANTA JANDARMI FRANCEZI INARMATI sa apere guvernul RO …cum ar fi trimis rusii sa-l apere pe Ceashka ? vezi etern-neschimbatul in trans-formarea ideologica ?
Nu mai cenzura, @Marchievici! DA-MI SPATIU! altora le dai, pulbica de câteva ori, va si prostii!
SPATIU VITAL ❤️
au doar rusii …dar nu dau nimic fara vama de sange … LEANO !
N-are MARCHIEWITCH … nici macar yudeie la ce te referi in … LUPTA TA ! 🙁
❤️✡️❤️
SHALOM pe … inaltzimi
celui PREA-INALT!
Ras put Tino Izy ne noroc citzi, pentru ca O NU nu a intervenit inca din 2014 cand URSS a declansat macelul bolsevic civil in STATUL SUVERAN Ucraina, cu CASTILE ALBASTRE si nici dupa 2022 cand URSS a invadat MISELESTE Ucraina, este NECESARA TRIMITEREA DE TRUPE NATO, CU MANDAT ONU, IMEDIAT DUPA INCHEIEREA ARMISTITIULUI, special pentru MONITORIZAREA ARMISTITIULUI, in niciun caz pentru a ataca URSS!!!
SHALOM ! @CHECKPOINT !
Poporul nostru duce un RAZBOI SFANT in TARA SFANTA ❤️, AZI !
@CHECKPOINT !
TRUMP ramane un … GOIM inchipuit! 👽-nostru e mai tare decat 🧙♂️-lor !
la FRANKFURT iese soarele in GHETTO ! ❤️🤫🦋
Domnule draga – incearca pe la spitalul Dr. Obreja. Poate că dănşii te pot ajuta sa scoţi vaporii de acool metilic.
@Krixus:
Charlie e OK ! ❤️✡️❤️ AUTENTIC ereditar !
vorbeste cultural codificat pentru ca … desi nascut in mioriticismul transhumant-classic … s-a vrut tot timpul in razboinic nu un CIOBAN !
E prea mult. Nu cred că Ucraina mai rezistă atâția ani.
VEDETI mai de ce-a fost preferat olandezul in lcul sasului :
„Ne place sau nu, Rusia rămâne vecinul nostru. Dacă vom continua să ne înverșunăm în ce privește apărarea fără diplomație, vom ajunge să ne îndreptăm spre un război pe care nimeni nu-l va putea câștiga, fără nicio perspectivă pentru o pace durabilă”
USA+RUSSIA=LOVE !
IQ=?
Vai de capul vostru . De căte ori Rusia moscovită a fost atacată / invadată (cu excepția care confirmă regula -1853, cănd a pierdut 3 județe ) s-a lățit și lungit de acoperă jumătate din fusurile orare .Pe așa zisele elite europene , la nivel de Jiji Becali și Marsel Proust Ciociolac, le-ar ajuta să consulte niște „almanahe recomandate de Vanghele . Polacii au fost primii cu ideea , finalul după ceva timp – gubernia Warza va . Apoi suedezii ,finalul – riga Carolus se umple de răni și râie in raiaua Tighina , Băltoaca suedeză jumate lac rusesc , apoi Marea Neagră ca și acum – după ce mai aveau 2 porturi și 3 plaje+ bonus Marea AZOV – din nou lac rusesc . De ”bîstro NAPOGLIONE , de WW1 și WW2 s-a mai scris p-aci , poate citește și Bolovan , Macrou , Sulak Inglezu ,vedeta Prinsul William pe care îl ”trage ața prin pădurea Kathyn .
Sunt atît de ticăloși, au comis atît de multe, incît singura lor salvare este rezbelu,..
Ai pocnit-o fix în frunte! Așa e , Ursulea!
Pardon, Ursule.(am un autocorector tembel fără opțiuni)
Dl.[Rumburak], daca va place atat de mult razboiul de ce nu va duceti voluntar pe front in Ucraina ? Ati fi primit cu bratele deschise acolo, sunt convins…
Cooperativa jefuitorilor,cotropitorilor, criminalilor împotriva umanității, SUA -Anglia-Franta-Germania-Danemarca-Belgia-Olanda-etcomp, împotriva Omenirii.
Ne-au dat firimituri și ne-au luat totul, copiii și nepoții, cei mai prețioși din viețile noastre!
Suntem pierduți!
UE ar trebui sa fie rebotezata in Uniunea Statelor Neomarxisre impotriva Rusiei (USNR).Toate relele actuale,viitoare si potentiale vin din Rusia.Podoabele din Romania au luptat si lupta inca sa demonstreze ca pina si alegerile le-au fos furate de rusi.Dovezi? Nu e nevoie,prezenta rusilor pe planeta e suficienta.Propavaduirea credintei in Dumnezeu a pierdut competitia in fata acestei doctrine bolnave neomarxiste.Trâmbitele apocalipsei au inceput sa sune,drogatii de la Bruxeles au intrat in fibrilatie,cer miliarde pentru ca halucinatiile sa le fie puse in practica.RUSIA TREBUIE DISTRUSA ALTFEL NU PUTEM TRAI,ESTE IMPOSIBIL.Duceti-va criminalilor la un consult psihiatric!
Poate acum ras put Tino Izy vor intelege cine e de fapt indi vidu care a preluat sefia NATO!!! Doar nu putea un sef NATO sa aiba alta sorginte decat fostul adjunct…Pe cine hulea aici pana mai ieri, inca de la inscaunare, pe ras put Tino Idu Mark Kievici Eskobarovici?
@CHEKPOINT …
De obicei, des, nu te plac (esti prea difuz intelectual: situat intre prostutz si foarte destept ! 🙁 ) INSA
la aluziile de mai sus … ader 100% ! 🙁
…
oare mai nimereste si gaina oarba cate-un graunte … ? … sau orbul BRAILLE 🙁
Ucraina trebuie sa castige cu orice pret, chiar cu pretul distrugerii Europei. Nu conteaza ca Rusia nu are intentia sa atace Europa, daca asa vine ordinul, atunci asta e narativa care se sustine. De fapt lucrurile stau taman invers: primul ministru UK l-a indemnat pe Zelenski sa nu accepte pacea, ci sa mearga pe calea razboiului cu Rusia. Un razboi proxy provocat de NATO, cu scopul slabirii Rusiei si Europei.
@Drogangeala UE In conditiile actuale Ucraina nu are nicio sansa sa castige pentru simplul motiv ca Rusia din punct de vedere militar este mai puternica. Singura sansa de victorie ar fi trimiterea de militari ai statelor ce sustin Ucraina in acest conflict. Nici lucrul asta nu garanteaza victoria dar in acest caz ar exista sanse reale. Insa chiar daca victoria va fi obtinuta nu cred ca acest lucru se va intampla imediat ci va dura ani de zile in care sute de mii de militari, inclusiv romani vor muri. Trimiterea de trupe in Ucraina creste riscul unui nou razboi mondial asa ca e de preferat ca acest lucru sa nu se intample. E mai bine sa se faca pace cu rusii, sa li se recunoasca teritoriile cucerite si cel mai important sa li se garanteze securitatea, adinca nu NATO pentru Ucraina, si nu arme pentru aceasta tara.
Psihologic clar (in cazul lui mishteaux exemplar vizibil!)
GENIILE gandesc absolut altfel decat cotidienii !
Geniile gandes in „metaphore” doar de ei intelese in timp real …de ce-i ereditar „normali” intelese
doar cu mintea de pe urma !
Tie cum iti par „bolboroselile” misteriosului mishteaux cand le citesti in tim real
si cum iti pare ele STRANIU si NE-ASTEPTAT-INTAMPLATE cand le re-ana-lizezi cu „MINTE DE PE URMA” !
Vezi de ce GENIILE sunt conisderate „nebune” sau proaste fara ana-liza POST-FACTUALA cu MINTE DE PE URMA !
REPET -> Daca TRUMP nu PERCUTEAZA … 3301 va re-vigora prin NEUTRALITATE-INFORMATIONALA 😐 inter-americana: NULANDIERII …
Tine minte asta … PROMIT ! 😐
Nici Xi n-a crezut ca-i vor THRONUL insa dupa … TRUMP stie ce era daca la MAR-A-LAGO ..FBI-ul gasea ceva in dossarele … gasite goale 😉 !
-> „TURUL 2 inapoi!” si scuzele de rigoare lui 👽
la URS din spatele Gardului American !
CreZând că sperie URSUL.
Doar că URSul își vede de treabă, măR🤣g…
● RumburKK- URkk BuimaK-RumburKK ●
Dupa WW1 si WW2, cei 80 de ani de pace si viata mai buna au fost prea multi. Situatia de acum o datoram tarilor UE care au jucat si cu rusii si cu amwricanii. Acum trebuie sa joace singuri in batatura. De aici se poate ajunge la renuntarea la UE. In istorie nicio alianta nu a tinut mai mult de 30-40 de ani…..Iar UE a fost una strict comerciala, forta de munca si profit pt sistemul dominator franco- german. Anglia a stiut de ce a ales Brexit desi i-a fost greu la inceput……
Extras interesant din acest articol :
„Ne place sau nu, Rusia rămâne vecinul nostru. Dacă vom continua să ne înverșunăm în ce privește apărarea fără diplomație, vom ajunge să ne îndreptăm spre un război pe care nimeni nu-l va putea câștiga, fără nicio perspectivă pentru o pace durabilă”.
Daca seful serviciului de spionaj german e-n stare sa profereze asemenea enormitati, serviciul nu exista, a fost în întregime contaminat de Soros, si respectivul „shef” e de-aruncat la gunoi: Rusia niciodata n-a vrut decât un scut teritorial împotriva traditionalelor agresiuni vestice asupra ei. Seful spionajului german nu stie ca rusii = nemtii(BO-RUSIA), si de colonizarea
de catre nemtoaica Ecaterina a II a, cea Mare, a Rusiei, cu nemti, carora Stalin le face si-o republica?!!! AFARA cu KAHL!
Europenii au inteles cu intarziere ceea ce romanii au inteles in urma cu mai bine de 2000 de ani: ,,Si vis pacem, para bellum”.
Atilla si Gingis Han au acum un urmas identic: pe Putinantropul Antropoid. La mentalitate, acest specimen nu este mai evoluat decat predecesorii lui celebri……[Rumburak]
PANA MAI EXISTA UKRANI, RAZBOIUL TREBUIE SA CONTINUIE ..!!DOAR ASA VOM PUTEA VORBI IN VIITORUL APROPIAT DE FOSTUL POPOR EROU , RECTE CEL UKRAN ..!!!