Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă, Federica Mogherini, și comisarul european pentru politica de vecinătate și negocierile de extindere, Johannes Hahn, au salutat numirea premierului moldovean Chiril Gaburici și învestirea guvernului de la Chișinău.
‘Aducem felicitări prim-ministrului Chiril Gaburici pentru numirea în funcție și învestirea noului guvern’, se arată într-un mesaj semnat de cei doi înalți oficiali ai UE, potrivit unui comunicat transmis joi de biroul de presă al executivului Republicii Moldova, transmite Agerpres.
Federica Mogherini și Johannes Hahn susțin că așteaptă cu nerăbdare continuarea cooperării cu Chișinăul și punerea în aplicare rapidă, întru beneficiul cetățenilor, a Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.