Uitați de europenele din 2014. Ce contează e Germania

Pentru Germania, cea care decide viitorul Europei, nu există întrebări mari privind restul UE, ci doar certitudini mici care o privesc doar pe ea însăși și care se luminează în prezența doamnei cancelar Angela Dorothea Merkel

După felul în care a fost modelată Uniunea Europeană în ultimii ani de criză economică, adevăratul scrutin care va determina viitorul Europei este cel de duminică, din Germania. Vor decide în mare măsura acest lucru circa 61 de milioane de alegători germani, cetățeni ai adevăratului centru de putere al UE. Și este incontestabil acest fapt, atât timp cât Germania, cu 80 de milioane de locuitori, a pierdut abia in 2010 supremația exporturilor pe plan mondial în fața Chinei, cu peste 1,3 miliarde delocuitori, și acum lupta pentru locul al doilea cu Statele Unite, o țară cu peste 300 de milioane de suflete.

Ce doresc aceste zece milioane de germani de la Europa? ”A existat un soi de tabu în lumea politică germană în privința subiectelor europene în această campanie, cu excepția costului ajutorului acordat Greciei”, spune Ursula Munch directoare a Academiei de Științe Politice din Tutzig, în Bavaria, citat de La Tribune. Creștin-democrații lui Merkel au dedicat Europei doar o pagină în programul lor, în timp ce social democrații au alocat doar patru pagini din 150. Aceasta a fost campania electorală care decide viitorul UE.

Noua arhitectură instituțională a Europei se creionează a fi una de inspirație germană. O Europă pe care regele Olandei a anuntat de curând că va fi una care va renunță la contractul social postbelic, in care fiecare va trăi și va lucra strict pentru el însuși. Este suficient pentru a demonstra acest fapt sa privim la ”regula de aur” a deficitului bugetar înscrisă în legea fundamentală a Republicii Federale Germania încă din 2009, extinsă apoi la nivel european, la austeritatea ascunsă sub eufemismele “semestrului european”, ale “six-pack”, “two-pack”, “pactului euro plus”, “compactului fiscal”, ale Fondului European pentru stabilitate financiara sau ale Mecanismului European de Stabilitate. Sunt toate așa-zise reforme de inspirație germană, prezentate cu gravitate de liderii Europei periferice, în spatele cărora se vor afla reduceri bugetare impuse de Bruxelles sub ameninţarea aducerii în faţa Curţii Europene de Justiţie, noi reguli de negociere a contractelor de muncă, noi interdicţii ale ajutoarelor de stat în sectoare strategice.

În mare, Germania cabinetului Merkel II a reușit sa se impună cum a vrut în fața economiilor periferice ale Europei, cărora le-a ”oferit” un model axat pe costul redus al forței de muncă, consolidare bugetară, obsesia pentru exporturi și neglijarea pieței interne, adică exact modelul german al succesului.

Cum regimul socialist din Spania, urmat începând din 2012 de cel din Franța, nu au reușit să-și recapete nici măcar un minimum de influență în Consiliul European, cum statele nordice s-au raliat total Germaniei, cum sudul european a colapsat total, iar Marea Britanie a jucat mai bine cartea Berlinului decât pe cea a Parislului, Germania a devenit puterea de necontestat a unei Europe în criză. Este unul dintre motivele pentru care povara datoriilor statelor din zona euro nu a fost trecuta niciodată pe umerii țărilor bogate, dar si motivul pentru care orice concesie privind încercările Băncii Centrale Europene de a mutualiza aceste datorii au fost mereu adaptate exigențelor germane.

Un alt exemplu al supremației germane: Curtea Constituțională de la Karlsruhe. Este instituția in care germanii au cea mai mare încredere; este cea care a oferit Bundestaguluidrept de decizie în ceea ce privește deciziile europene. Fiecare euro care este oferit de Germania Mecanismului European de Stabilitate trebuie să primeasca aprobarea parlamentului federal, iar astfel Bundestagul poate bloca deciziile luate, oricum în spatele ușilor inchise, de către Consiliul European. Prin urmare, raportul de forțe din Bundestag va fi decisiv pentru viitoarele decizii europene.

Având în vedere această influență teribilă a Germaniei, este de înțeles de ce însăși presa germană scrie că întreaga UE a stat pe loc în perioada de campanie electorală: niciun dosar important din punct de vedere bancar și industrial nu s-a mișcat, pentru că Europa așteaptă să vadă ce decide Germania, la ea acasă. Egoism al Angelei Merkel, scria Der Spiegel.

Însă politica dusă de Merkel nu numai în anii crizei, cât și în primul său mandat, arată că nimic nu se va schimba în politica Berlinului, o politică care are calitatea de a fi predictibilă, însă și defectul imobilității. ”Scrutinul nu va modifica politica europeană a Germaniei. Doar o agravarea a crizei va putea face asta”, spune Ursula Munch, directoare a Academiei de Științe Politice din Tutzig.

Opoziția social-democraților germani a fost demnă de luat în seamă din punct de vedere al programului european pe care l-au propus, unul care face referire la un buget european mult mai generos și la introducerea mult hulitelor euro-obligațiuni de către cabinetul Merkel II. Însă nu la fel de ambițios a fost candidatul stângii germane; social-democratul Peer Steinbruck, un gafeur bine cunoscut, și poate cel mai de dreapta lider al partidului său, nu poate avea șanse mari în fața lui Merkel.

Prin urmare ”cele două scenarii posibile sunt sunt cel al unei ”mari coaliții” care să îi adune pe social-democrați și pe creștin-democrați, sub conducerea lui Merkel, și cel al unei reduceri a sprijinului pentru actuala coaliție”, spune Ursula Munch, citată de La Tribune, făcând referire la actuala coalitie intre creștin-democrați si liberali, ultimii cu șanse minime de a intra în noul Bundestag. Iar apoi, asa cum social-democratii români ai lui Vicor Ponta vor a se demonstra mai degrabă liberali, stânga germană a lui Steinbruck și a președintelui Sigmar Gabriel nu au vrut sa ajungă la vreun acord de principiu cu Franța socialistă decât dacă landurilor germane le erau garantate avantaje fiscale de natura liberală.

Există o necunoscută a alegerilor din Germania: Partidul Alternativa pentru Germania, o formațiune eurosceptică, care câștigă tot mai mult teren. Miza lor nu ține neapărat de alegerile federale, mult prea apropiatae de data lansării în politica mare, cât de cele europene. Oricum, spune Ursula Munch, acest partid nu poate decât simplifica mișcările politice post-electorale. Dacă va reuși să intre în parlament, formațiunea eurosceptică nu vaface decât să grăbească o mare alianța stânga-dreapta.