Ultima condamnare a României la CEDO – document integral

Vă prezentăm mai jos, în format (.pdf) hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pronunţată, ieri, o hotărâre de condamnare a sistemului judiciar din România în cauza Anamaria – Loredana Orăşanu şi 74 de petenţi vs România. Oficialii români au tergiversat în mod nepermis cercetarea penală în dosarele Revoluţiei (11/P/2014 fost 97/P/1990), inclusiv în cazul celor 75 de persoane asasinate după 22 Decembrie 1989.

EXTRAS

Hotărârea CEDO din 07 noiembrie 2017 – Orăşanu şi alţi 75 c. România

5. Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată de reclamantă, este similară celei din Asociaţia „21 decembrie 1989” şi alţii contra României (nr. 33810/07 şi 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011 ). […]

6. Între 21 şi 27 decembrie 1989, multe persoane, inclusiv reclamanţii şi / sau rudele lor apropiate implicate în acest caz, au participat la demonstraţiile anticomuniste din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Reşiţa şi Craiova, care au condus la căderea regimului comunist. Ele au fost rănite sau ucise de focuri de armă în timpul demonstraţiilor.

7. În 1990, după răsturnarea regimului comunist, procuratura militară a deschis investigaţii privind represiunea armată a demonstraţiilor. Principala anchetă penală privind folosirea violenţei, în special împotriva demonstranţilor civili, în timpul evenimentelor din decembrie 1989 în Bucureşti şi în alte oraşe a fost cuprinsă în dosarul nr. 97 / P / 1990 (numărul curent 11 / P / 2014). […]

12. Dispoziţiile legale privind procedura penală în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 şi privind limitarea legală a răspunderii penale sunt detaliate în Asociaţia „21 decembrie 1989” şi alţii (citată mai sus, §§ 95-100) şi Mocanu şi alţii împotriva României [GC], nr. 10865/09, 45886/07 şi 32431/08, §§ 193-196, CEDO

2014 (extrase). […]

16. Reclamanţii s-au plâns de lipsa unei investigaţii eficiente, imparţiale şi amănunţite, efectuate într-un termen rezonabil şi capabile să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili de represiunea violentă a demonstraţiilor din decembrie 1989 la Bucureşti, Timişoara, Braşov, Reşiţa şi Craiova, când au fost împuşcaţi sau rudele lor apropiate au fost ucise de focuri de armă. Ei şi-au întemeiat cererea pe articolul 2 al Convenţiei.

17. Având în vedere faptele, Curtea consideră că plângerile referitoare la rănirea reclamanţilor sau moartea rudelor lor trebuie examinate în temeiul articolului 2 al Convenţiei EDO. […]

33. Guvernul a susţinut că mai multi reclamanti (- nn) nu aveau statutul de victimă. Acest lucru se datorează faptului că s-au înscris într-o etapă ulterioară; sau pentru că nu fuseseră niciodată părţi în cadrul urmăririi penale principale, deoarece nu şi-au exprimat intenţia de a fi incluse în ea, sau cazurile lor au fost finalizate prin decizia unui procuror.

34. Reclamanţii au susţinut că au statutul de victimă, având în vedere absenţa unei anchete efective în prezenta cauză.

35. Curtea reiterează faptul că o decizie sau o măsură favorabilă reclamanţilor nu este, în principiu, suficientă pentru a le privi de statutul lor de „victimă”, cu excepţia cazului în care autorităţile naţionale au recunoscut, în mod expres încălcarea Convenţiei sau în fond, şi apoi au acordat despăgubiri (a se vedea, de exemplu, Scordino împotriva Italiei (nr.1) [GC], nr. 36813/97, § 180, CEDO 2006-V).

36. Referindu-se la prezenta cauză, Curtea notează că nu există dovezi care să indice recunoaşterea încălcării invocate de către reclamanţi – ineficacitatea cercetării penale – sau o despăgubire acordată de autorităţile naţionale în acest sens.

37. În plus, întrucât ancheta a fost deschisă din oficiu de către autorităţi (a se vedea punctul 7 de mai sus), o cerere a reclamanţilor de a se înscrie în cadrul anchetei principale ulterior în cadrul procedurii sau lipsa unei plângeri separate, în funcţie de împrejurări de fiecare caz, nu ar putea avea niciun efect asupra situaţiei reclamanţilor (a se vedea Alecu şi alţii împotriva României, nr.56838 / 08 şi 80 alţii, § 31, 27 ianuarie 2015 şi Ecaterina Mirea şi alţii împotriva României, nr. 43626/13 şi alte 69, §§ 28-30, 12 aprilie 2016).

38. Rezumatul consideraţiilor de mai sus determină Curtea să respingă obiecţia preliminară a Guvernului. […]

47. Guvernul a făcut referire la faptele şi evoluţia urmăririi penale, astfel cum au fost expuse în observaţiile prezentate în Asociaţia „21 decembrie 1989” şi alţii (citată mai sus) şi Alecu şi alţii (citată mai sus). În plus, au susţinut că procurorii militari care au efectuat urmărirea penală au fost independenţi şi imparţiali în deciziile lor judiciare.

48. Curtea reiterează faptul că o anchetă trebuie să fie eficientă în sensul că poate conduce la o determinare a circumstanţelor de fapt şi la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. Aceasta nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace (vezi Kelly şi alţii contra Regatului Unit, nr. 30054/96, § 96, 4 mai 2001 şi Anguelova împotriva Bulgariei, nr.38361 / 97, § 139, CEDO 2002-IV). Obligaţia statului în temeiul articolului 2 din Convenţie nu va fi îndeplinită dacă protecţia acordată de dreptul intern există doar teoretic: mai presus de toate, ea trebuie să funcţioneze efectiv în practică şi necesită examinarea promptă a cazului fără întârzieri inutile. Orice deficienţă în anchetă care subminează capacitatea sa de a stabili cauza morţii sau persoana responsabila, va risca să încalce acest standard (vezi Šilih împotriva Sloveniei [GC], nr.71463 / 01, § 195, 9 aprilie 2009, Varnava şi alţii contra Turciei [GC], nr 16064/90, 16065/90 , 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 16071/90, 16072/90 şi 16073/90, § 191, CEDO 2009 şi Asociaţia „21 decembrie 1989” şi alţii, citată mai sus, § 134 ). […]

52. Curtea a examinat deja desfăşurarea de către autorităţile interne a investigaţiei deschise pentru suprimarea violentă a demonstraţiilor în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi a concluzionat că articolul 2 al Convenţiei a fost încălcat în latura sa procedurala (a se vedea Asociaţia „21 decembrie 1989 şi alţii, citată anterior, §§ 133-145 şi §§ 152-154 şi Alecu şi alţii, citată mai sus, § 39, a se vedea şi Elena Apostol şi alţii, citată anterior, şi Hotărârea Ecaterina Mirea şi alţii, citată mai sus). Curtea a constatat în principal că ancheta principală este defectuoasă din punct de vedere procedural, în special din cauza lungimii excesive şi a perioadelor lungi de inactivitate, precum şi din cauza lipsei implicării (chemarii de catre procurori) victimelor sau a rudelor lor, respectiv, în proceduri ca şi lipsa de informare a publicului cu privire la progresul anchetei.

53. Luând act de faptul că în cazul de faţă sunt percepute deficienţe similare, Curtea nu vede nici un motiv să se îndepărteze de constatările sale anterioare şi consideră că a avut loc o încălcare a articolului 2 al Convenţiei în latura sa procedurala.

54. Toţi reclamanţii s-au plâns de durata procesului penal în evenimentele din decembrie 1989. De asemenea, ei s-au plâns că nu aveau la dispoziţie o cale de atac eficientă în ceea ce priveşte stabilirea pretenţiile lor. Aceştia s-au întemeiat în acest sens la articolele 6 § 1 şi 13 din Convenţie.

55. Având în vedere constatarea referitoare la articolul 2 (a se vedea punctul 53 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se mai examineze admisibilitatea şi emeinicia plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 şi / sau al articolului 13 din Convenţie (a se vedea, printre alte autorităţi, Asociaţia „21 decembrie 1989” şi alţii, citată mai sus, § 181).

NOTĂ:

Curtea a stabilit ca dezdăunarea pentru tergiversare, în cele 75 de cereri, să fie de 780.000 euro, pe care statul român, din cauza lipsei unei anchete penale efective, trebuie să le plătească.

Cazul Anamaria Loredana Orasanu la CEDO

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.