Ultima oră! Avalanşă în Bucegi. Un om a murit

Un bărbat a murit după ce a fost surprins de o avalanşă, duminică, pe un traseu din Masivul Bucegi, trupul său fiind descoperit de mai mulţi turişti care au încercat să-l resusciteze însă fără succes. Salvamontiştii au constatat că pe acel traseu există două urme de paşi de om, prin urmare nu exclud posibilitatea unei a doua victime.

 Salvamontiştii din Buşteni au fost anunţaţi duminică, de către un grup de alpinişti că au descoperit, pe Valea Morarului din Masivul Bucegi, un bărbat surprins de avalanşă, a declarat pentru News.ro şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc. Potrivit acestuia, la momentul la care a fost găsit, bărbatul nu mai avea semne vitale, dar turiştii au încercat să îl resusciteze, însă fără rezultat.

Salvatorii montani au ajuns în zona în care se află trupul bărbatului şi vor încerca să îl recupereze în noaptea de duminică spre luni. Gheorghe Haiduc a precizat că pe traseul pe care a urcat bărbatul mort au fost găsite două urme de paşi de om, iar în aceste condiţii salvamontiştii nu exclud posibilitatea ca bărbatul mort să fi fost însoţit de încă o persoană care este dispărută.

Zona unde s-a produs avalanşa este situată la peste 2200 de metri altitudine, iar în acea zonă stratul de zăpadă depăşeşte 20 de centimetri. Toate traseele de mare altitudine din Bucegi au fost închise încă din luna noiembrie. Salvamontiştii din Buşteni intervin, duminică, în Masivul Bucegi, unde s-a produs o avalanşă, pe Valea Morarului, într-o zonă care nu este traseu turistic.

Avalanşa a suprins un grup de turişti, iar primele informaţii arată că un bărbat a murit. Şefului Salvamont Prahova, Daniel Banu, a declarat pentru mediafax.ro că avalanşa s-a produs pe partea superioară a Văii Morarului.

”A suprins un grup de turişti. Ei au sunat şi după ajutor. Este un bărbat decedat, aşa au spus prietenii lui care au ajuns la el. Nu este acoperit de zăpadă. Au plecat salvamontiştii de la Refugiul Babele spre ei”, a declarat Banu.

viewscnt

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. No mercy! Cocalarii care se duc pe trasee alpine fara echipament si fara sa tina seama de conditiile meteo nu merita mila.

    • maidanezule ai comentat doar ca sa te bagiin seama, baietii aia doi erau chiar alpinisti experimentati.

  2. Maidanezul Cenusiu ma indoiesc de cultura ta privind muntele si disciplinele sportive montane . Cu prea mare usuratate te exprimi in scris asta demonstrand ignoranta fata de evenimentul petrecut si prezentat in presa cat si ignoranta fata de o disciplina sportiva montana cu numele ” Alpinism Hivernal ” . Stiai ca sunt zeci de cluburi montane cu ghizi montani autorizati care organizeaza cursuri de initiere in alpinism hivernal cu titlul ” Scoala de Iarna ” ? NU , sigur nu stiai . Pentru ca esti ignorant .
    Post Scriptum : Poteci cu soare Grig .

    • Se prosupune ca cel decedat este un renumit, iubit si indragit profesor in programare. Avea experienta, nu era un amator.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.