Un Tezaur. Ne-a părăsit cel mai în vârstă călușar din țară

Este doliu în lumea folclorului românesc, după

De L.V.
Un Tezaur. Ne-a părăsit cel mai în vârstă călușar din țară

Este doliu în lumea folclorului românesc, după

 Petre Măsală, cel mai în vârstă călușar de la noi din țară și primul argeșean care a primit în anul 2020 titlul de Tezaur Uman Viu, a încetat din viață.

Cunoscut sub porecla de „Sbinghili”, Petre Măsală s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă, cel mai probabil  în urma unui accident vascular cerebral, notează jurnaluldearges.ro.

Avea de 83 de ani, dar a jucat călușul până în ultimele momente ale vieţii. Petre Măsală a învățat dansul călușăresc de la bătrânii satului.

Eu, la etatea mea, joc mai bine decât ăia tineri, uneori. Lumea mă întrebă mereu: Mă, mai poţi? Da’ mie mi se pare uşor şi am să joc cât oi putea, cât m-or ţine picioarele nu mă las de căluş”, susținea bărbatul în urmă cu ceva timp, potrivit Adevarul.

Oameni au reacționat cu emoție și regret.

 

Directorul Căminului Cultural din Hârseşti, comuna natală a acesuia: ”Mi-a fost frică de ziua asta, nea Petrică!”

Cel din urmă vătaf adevărat, născut, nu făcut, de pe Valea Cotmenei noastre s-a stins. De astăzi, lui nea Petre Măsală al nostru nu-i mai bate inima, nici nu-i mai cântă zurgălăii la opinci, căci duhul călușului l-a înălțat la ceruri.

Mi-a fost frică de ziua asta, nea Petrică, știi matale cum îmi tot ziceai că n-o mai fi mult…

Și-mi vine să te strig și să te caut în ceată, și-mi vine amar să plâng, că tare drag îmi erai! Eu o să mi te țin în inimă, acolo unde e neuitat și fârtatul și tovarășul dumitale, nea Niculaie al Goandii, al nostru. O fi venit vremea să vă adunați iar laolaltă, pe ailaltă lume, cine știe…?!

Și o să-ți povestesc numele, nea Petre, cât voi trăi, ca să-ți afle jocu’ și să te țină minte toți puii de călușar ce se vor naște și vor crește pe valea asta călușerească, peste care dumneata ai rămas Vătaful Vătafilor!

Ne-ai fost Tezaur Uman Viu”, a scris Loredana Costache pe pagina sa de Facebook

 

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. L.V. : cand un om pleaca din aceasta viata in vesnicie nu inseamna ca „a incetat din viata”.
    Cand te apuci sa scriu, iti recomand sa te educi despre subiect. Chiar daca nu crezi in Hristos si in Cuvantul Lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.