UMF „Carol Davila” îşi menţine reputaţia la nivel internaţional

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”

De L.V.
UMF „Carol Davila” îşi menţine reputaţia la nivel internaţional

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti este prezentă şi în ediţia 2024 în trei domenii ale unuia dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale, Shanghai Global Ranking of Academic Subjects.

„Menţinerea universităţii noastre în prestigiosul clasament internaţional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects în domeniile Clinical Medicine, Public Health şi Medical Technology este meritorie şi îmi oferă din nou ocazia de a aduce sincere mulţumiri întregii comunităţi academice de la UMF „Carol Davila” pentru efortul susţinut şi solidar de a consolida prestigiul şi reputaţia la nivel internaţional a celei mai vechi şi mai titrate universităţi de medicină şi farmacie din România. Este deosebit de îmbucurătoare continuitatea în buna poziţionare în clasamentele internaţionale şi totodată menţinerea UMF „Carol Davila” printre cele mai bune universităţi din România”, a declarat Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, potrivit unui comunicat.

Potrivit sursei citate, inclusă în clasamentul Shanghai Global Ranking of Academic Subjects din anul 2017, de la prima ediţie, în anul 2024 UMF „Carol Davila” este singura universitate din România prezentă în domeniile Medicină Clinică (locul 201-300), Sănătate Publică (401-500) şi Tehnologie Medicală (201-300).

Clasamentul Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) evaluează performanţele universităţilor în 55 de subdomenii (subiecte academice) din 5 mari domenii: Ştiinţele naturii, Inginerie, Ştiinţele vieţii, Ştiinţe medicale şi Ştiinţe sociale. Clasamentul ia în considerare o serie de indicatori academici printre care rezultatele şi impactul activităţii de cercetare, colaborarea internaţională şi premiile academice internaţionale.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Este plina America cu medici scoliti la Bucuresti care fac performanta acolo. Sa nu uitam ca singurul roman laureat al premiului Nobel a invatat carte la „medicina” bucuresteana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.