Sunt mulţi care păstrează tăcerea asupra unor fragmente biografice pe care le vor uitate. Sunt mulţi aceia care ascund gesturi ale unui trecut nu foarte îndepărtat. Un trecut care a rămas din acest motiv în preajma noastră. Pentru că astfel de gesturi, ascunse şi deloc regretate, pot determina un mod de a trăi care păstrează şi chiar valorizează peisaje social-comportamentale dorite a fi uitate. Obedienţa voluntară este diferită de aceea impusă. Continuăm reperele biografiilor obedienţei cultivate voluntar de către personalităţi ale culturii româneşti recente, fragmente biografice omise deliberat din prezentările oficiale.
Una dintre poetele contemporane renumite azi este Constanţa Buzea, care a scris şi o altfel de poezie precum „Laudă României Socialiste”: „(…) Şi când vine viitorul şi egal în noi există,/ pe coloana lui de lume leg un cântec de noroc,/ Luminat pământ eroic, patrie socialistă,/ Românie, timp de aur, spaţiu cu cetăţi de foc” (Constanţa Buzea, volumul „Trăim în miezul unui ev aprins”, Albatros, 1979, p. 106-107).
Ioan Alexandru, poet şi publicist, stins din viaţă în anul 2000 la Geneva, obişnuia şi el să trăiască „în miezul unui ev aprins” descris în poezia „Manifest la aniversarea Partidului”: „O mie de cântece Partidului. E o primăvară cum nu s-a mai pomenit. Însămânţările s-au încheiat de mult. (…)” (p.51).
Un alt „mare” poet, Ion Gheorghe, scria că „acest bărbat este o izbândă”: „(…) Ceauşescu este ceea ce nu i se mai poate lua poporului/ Ceauşescu este unde-ajuns poporul şi nimeni nu-l mai poate întoarce”.
Mircea Micu scria – şi nu de puţine ori – şi o altfel de poezie precum „Partid, desăvârşită frumuseţe” : „Partid, desăvârşită frumuseţe/ Şi cântec ce pe buze arde viu/ Aş vrea să-ţi fiu un steag din tinereţe/ şi apărător aş vrea să-ţi fiu” (p.59).
Poetul Alexandru Andriţoiu ne povestea că „Există un asemenea Partid”, în versuri edificatoare: „(…) Istorie, acum din plin rezişti/ în marşul vast, pe stângul şi în tactul/ acestor inimi mari de comunişti,/ ce vor să nimicească morţii pactul”.
Poetul şi prozatorul Virgil Teodorescu a fost tare harnic. Scria şi „Partidului” ceva de genul: „Speranţă şi putere şi linişte şi ură,/ Aşa erai în timpul acela-ntunecat,/ Când cu securea noastră, izbind neîncetat/ În zidul închisorii căscasem o spărtură”, dar îi scria şi Elenei Ceauşescu poeme cum este cel numit „Urare”: „E însetată mintea-i de acte principale,/ Legate între ele de-acelaşi gând înalt:/ Efigie a sufletului cald,/ Nadir latent al năzuinţei sale”.
Poetul, traducătorul şi senatorul (legislatura 1990-1992) Romulus Vulpescu a publicat un „Sonet” care suna astfel: (…) Cunosc azi sensul înalt al vechii glorii/ Pe care au făurit-o muncitorii/ Acestui August plin de-nvăţăminte,/ Al noii mele-ntr-adevăr istorii/ Cuprinsă într-un singur vers fierbinte/ Sânt mândru că Partidul mi-e părinte!”.
Poetul Ion Segărceanu, pe vremea când era în „timp de faptă şi-nălţare”, a scris astfel: „(…) Aici şi-acum, sub tricolore flamuri/ Cu roşul steag pe veci îngemănate/ Dau florile în dulce fruct pe ramuri/ Prin râvna muncii noastre ne-ncetate”.
Nina Cassian era odinioară foarte convinsă că „aparţin comunismuluui cu tot ce am mai bun/ cu cele mai tinere idei ale mele/ cu dragostea mea cea mai întemeiată,/ cu actele mele cele mai fecunde”.
Virgil Carianopol, „mare” poet la rândul lui, decedat în anul 1984, a scris foarte aproape de apusul vieţii câteva „file de istorie”: „Poporul a voit pe Omul stâncă/ Omul viitor, cel mai dorit,/ Pe-acela-n care ţara este vie,/ Pe cel mai bun fecior şi mai iubit./ Urmaş al celor ce-au sfinţit pământul,/ Din dragostea Partidului născut,/ El a jurat să-şi înflorească neamul,/ Să-i fie şi părinte, dar şi scut”.
Poetul Sergiu Adam în volumul „Onor comandantului suprem” a publicat un cântec pentru preşendintele ţării: „El vine din istoria străbună,/ Viteaz şi drept, în lupte mai călit/ Iar noi cântându-l azi, cinstim Partidul,/ Poporul brav care l-a zămislit”.
Scriitorul şi deputatul de etnie ucraineană Ştefan Tcaciuc ne aminteşte că „e pe acest pământ un om” pe care „(…) chiar şi ţăranii depărtaţi/ îl salută cu frăţie/ -Ceauşescu din Carpaţi!/ -Pace şi Prietenie!”.
O altă poetă cu renume astăzi, dar şi fost parlamentar liberal cu state vechi, este Daniela Crăsnaru, care nu-şi recunoaşte ascendenţa foarte legată de Partidul Comunist Român, şi prin urmare, din biografia sa, pe care o puteţi consulta pe Internet, lipsesc referinţele începutului de drum, ale drumului partidului. Iată cum şi-a început acest drum Daniela Crăsnaru, povestit chiar de către autoare în anul 1972:
„(…) Ce puteau vedea, ce puteau înţelege ochii unui adolescent privindu-l atât de aproape pe Conducătorul Ţării? (…) Atunci am înţeles că nici o imagine televizată, nici o fotografie nu le poate surprinde adevărata strălucire, pentru că ochii aceia nu se pot oglindi deplin decât în ochii oamenilor, alături de care şi pentru care Preşedintele Ţării trudeşte la înălţarea României Socialiste”. Daniela Crăsnaru a fost cu prilejul acestei întâlniri „emoţionată şi fericită că mi s-a dat privilegiul de a aduce gândul studenţilor craioveni în faţa Preşedintelui Ţării de la tribuna Conferinţei (…)” (Daniela Crăsnaru, „Oglinda chipului în ochii oamenilor”, Amfiteatru, anul XIII, nr. 1, 1972, p. 3).
Daniela Crăsnaru a publicat şi poezii omagiale precum „Noi toţi într-o singură inimă”: „(…) Un viitor spre care se îndreaptă/ acest popor având în fruntea sa/ un OM DEPLIN, cu gândul şi simţirea/ călăuzite pururi de o dreaptă stea./ Un OM care înalţă de o viaţă/ către lumină steagul ţării sale”.
După ce am trecut în revistă, selectiv fireşte, pe mai toţi poeţii consacraţi din a doua jumătate a secolului XX, foarte activi începând cu anii ’60, şi am văzut cum îşi umileau cuvântul pe drumul partidului, tindem să îl credem pe Ion Dodu Bălan (aruncat pe treptele Facultăţii de Litere în decembrie 1989, de către foştii adulatori): „(…) după Congresul al IX-lea al partidului s-au creat toate condiţiile pentru afirmarea tuturor talentelor, pentru înflorirea continuă a literaturii” (Ion Dodu Bălan, „Menirea actului creator”, „România Liberă”, anul XXII, nr. 13, 30 martie 1989, p. 4).
