Luni, când președintele Donald Trump a plecat în Vietnam, pentru a doua sa întâlnire cu nord-coreeanul Kim Jong-un, mediul de afaceri american era cuprins de un val de optimism. Motivul – președintele a anunțat că prelungește termenul limită (1 martie) de la care SUA ar fi urmat să impună tarife cu 150% mai mari unor produse chinezești în valoare de peste 200 de miliarde de dolari. Asta înseamnă amânarea unui pas mare către un conflict comercial deschis cu Beijingul.
Mulți analiști au pus amânarea aplicării noilor tarife punitive pe seama existenței unei soluții de acord comercial viabil între cele două mari puteri. În următoarele săptămâni sau luni ar urma să fie negociate detaliile acestui posibil acord.
Aceasta nu este sigura mare ”amânare” în relațiile dintre marile puteri sau privind economiile marilor puteri. Rezerva Federală din SUA amână revenirea la dobânzi zero sau negative cerute de Donald Trump, considerând ca această măsură ar trebui păstrată pentru monmetele economice cu adevărat dificile care vor veni, dar și sperând într-o îmbunătățire a situației economice în următoarele luni. Marea Britanie și UE sunt pe cale să amâne Brexitul, a cărui dată fusese stabilită în urmă cu doi ani pentru 29 martie 2021. UE și Londra ar fi dispuse, scrie The Guardian, să amâne acest moment cu aproape doi ani, pentru 2021, iar asta din același motiv – în speranța că vor fi într-o situație mai bună, economic și politic, peste doi ani. SUA au dat un ultimatum de șase luni de zile Rusiei pentru renunțarea la testarea unor rachete interzise de Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare semnat în 1987, în caz contrar Washigtonul urmând să părăsească tratatul. Nu este exclus ca și în acest caz sa avem o ”amânare”, în speranța că vor apărea condițiile unei înțelegeri, eventual dupa renegocierea tratatului START. Marile puteri ale lumii amână deciziile mari în speranța că relațiile dintre le se vor îmbunătăți și economiile lor vor crește. Dar dacă nu va fi așa?
Trei scenarii pentru SUA și China
Analistul Michael Every, de la compania olandeză Rabobank, încearcă să analizeze disputa economică SUA-Chia din aceasta perspectivă a amânărilor succesive și indentifică trei scenarii pe termen lung.
1. Trump renunță la strategia agresivă. Asta ar însemna ca SUA să încheie un acord pentru a vinde gaze, petrol și soia în China, să permită unor mari companii precum Mastercard să facă afaceri în China, iar China ar putea în urma înțelegerii să își mențină yuanul la un nivel rezonabil, cât să nu fie acuzată că își avantajează exporturile. În plus, Trump ar putea chiar să renunțe la acuzațiile de natură financiară și de spionaj cibernetic împotriva Huawei. Însă ce ar însemna toate astea pentru președintele SUA? Ar insemna că va fi atacat de propriul electorat republican, căruia i-a promis că se va război economic cu China. Ar fi atacat de Pentagon și serviciile secrete pentru că ar capitula în fața unui rival strategic. Pentru Trumpo, ar fi aproape o sinucidere politică să ajungă în această situație, în condițiile în care în 2020 va candida pentru un nou mandat.
2. Trump lansează războiul economic cu China. Tarifele americane pentru importurile din China ar crește cu cel puțin 25%, Huawei ar fi interzis în SUA și Washingtonul ar face presiuni asupra aliaților pentru a elimina compania din contractele bănoase. Yuanul chinez s-ar devaloriza, exporturile chineze în restul lumii ar deveni agresive, iar economia SUA ar încasa o primă lovitură. A doua lovitură ar veni de pe urma măsurilor de retorsiune ale Chinei. Pe fondul acestor lovituri economice, Trump ar trebui să candideze pentru un nou mandat. Este, din nou, un scenariu perdant.
3. Trump și Xi semnează un acord în care se arată ce trebuie să facă China, dar nu face. China ar fi de acord să cumpere soia și gaze din SUA, ar menține yuanul stabil, dar nu va accepta nicio reformă economică. Trump va fi avertizat de opoziția democrată (orientată către așa-zisul ”multilateralism” și înțelegerea cu China) să nu revină la ofensivă. Trump acceptă asta, dar, pentru a nu-și dezamăgi electoratul, va amenința din când în când, cu titluri sforăitoare în presă, că va relua războiul economic. Și astfel se va ajunge la alegerile din noiembrie 2020, cu șanse și pentru Trump, și pentru rivalii săi multilateraliști, globaliști și neoliberali.
Când marile puteri își dau mâna
Ei bine, în cazul în care Trump va obține un al doilea mandat, probabilitatea izbucnirii marelui război comercial crește urias. Și nu numai pentru că președintele SUA se va simți eliberat de constrângerile electorale, ci și pentru că, peste doi ani, economia chineză nu va mai putea menține yuanul la un nivel rezonabil pentru SUA.
Având în vedere acest cerc vicios, analsitul Michael Every dă un nume tratatului la care se pare că vor ajunge China și SUA în curând – Pactul Donaldtov-Xibbentrop. Explicația sa: ”Prin pactul nazisto-sovietic din 1939, Berlinul și Moscova au căzut de acord că urăsc mai mult ordinea liberală de la acea oră decât se urăsc reciproc, iar materiile prime sovietice au început să curgă către Germania, de unde veneau în schimb împrumuturi ieftine și tehnologie. Însă dupa 22 de luni a inceput operațiunea Barbarossa, care a arătat care a fost adevăratul joc”.
”Nu spun că va fi război”, scrie Michael Every. Spectrul relației SUA-China este război/inamici vs. prieteni/economii integrate. SUA au încercat să determine China să joace cartea amiciției și economiilor integrate. Acum ne apropiem de un consens în SUA că această strategie nu a reușit. Acest acord ar putea fi ultima ocazie pentru Beijing de a merge încotro vor americanii. Însă China nu poate facea asta, pentru propria economie nu-i permite. Chinezii nu vor război, însă nu pot nici coexista economic cu SUA. Asta creează perspectiva unui conflict economic (care va afecta grav ambele puteri) sau perspectiva apariției sferelor de influență. Și trebuie să ne întrebăm cine va fi Polonia, România sau țările baltice din 1939 în cazul acestui acord comercial ce stă să se nască. Și aceeași întrebare ar trebui să ne-o punem și în cazul tuturor celorlalte ”amânări” strategice menționate la început. Cate ”viteze” sau ”cercuri concentrice” ale UE vor fi oficializate de amanarea Brexitului cu 21 de luni și posibila rămânere a Marii Britanii in UE și în care ditre ele se va regăsi România? Dacă, cât și cum va fi tranzacționată securitatea României în cazul unor negocieri pentru un nou tratat INF în Europa, pornind de la instalațiile de la Deveselu și mergând până la interesul de avea pace la granițele cu Ucraina și Republica Moldova?
Domnule Marchievici,China detine 30% din datoria externa a SUA,poate chiar mai mult!Unde ai mai vazut ca un Debitor,recte SUA,sa faca pe nebunul cu Debitorul,recte China ?Numai in filmele cu iepuri!(China is America’s biggest foreign creditor-CNN Business-2018 ian)SUA refuza macar sa se gandeasca ce ar putea face China cu 4 trilioane dolari in bonduri:)))
Domnule Marchievici,China detine 30% din datoria externa a SUA,poate chiar mai mult!Unde ai mai vazut ca un Debitor,recte SUA,sa faca pe nebunul cu Creditorul,recte China ?Numai in filmele cu iepuri!(China is America’s biggest foreign creditor-CNN Business-2018 ian)SUA refuza macar sa se gandeasca ce ar putea face China cu 4 trilioane dolari in bonduri:)))
@contele de Saint-Spermain: Editat, Contele de Saint-Germain are dreptate, China detine peste 2 trilioane din datoria externa a SUA.
@Contele de Saint Germain: „Unde ai mai vazut ca un Debitor,recte SUA,sa faca pe nebunul cu CREDITORUL,recte China?” plus ca-n Venezuela, China si Rusia sunt, de fapt, în curtea SUA. China a investit nu mai putin de 50 de miliarde de $ în economia Venezuelei. Si ultima nici nu mai face comert international în $. Ceea ce-nseamna, de fapt, reducerea la zero a „sanctiunilor” americane. Pence-Pompeo, ultimul, mai peregrinându-se si pe la CIA, sunt prea mici pentru un razboi asa de mare. SUA aflându-se, în realitate, în postura de-nvinse : e pentru prima data din istoria statului ca un razboi se joaca-n propriul teritoriu, în propria „zona de influenta”, pe propriul continent. Asta le si semneaza postura de-nvinse. Pâna acuma, SUA ducând razboaie si semanând dezastre pe alte continente, nu chiar la ele-acasa. Acasa-acasa, adica, în propria tara. A te bate pe propriul teritoriu geografic = situatie strategica de învins. Fortele militare inamice fiind deja mobilizate-n regiune: submarine hipersonice atomice rusesti, de pilda, ca din întâmplare, în apele teritoriale ale Venezuelei, si mai având la bord si rachete cu raza de actiune de mii de km. Daca Trump tot a iesit din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare …
Datoriile externe sint ca un joc cu suma nula. Aproape fiecare tara este indatorata alteia, poate cu exceptia statului Nauru din Oceania. China nu are oare deloc datorii externe? Prosperitatea Chinei depinde de relatia sa cu Occidentul. Nu poate deci forta nota. La urma urmei, cum poate China sa-si recupereze datoria pe care o au SUA?
@Anonim: China isi poate vinde cu 0,5- 0,8 dolari la 1 dolar creanta, unor companii private,care asta fac,dau in judecata Debitorul pana in panzele albe!Nu trebuie sa te phoute grija,daca SUA nu sunt serioase si nu isi platesc bondurile la maturitate,adio sistem financiar mondial bazat pe dolar!La ora actuala cu 24 trilioane datorie publica a SUA e „bomba atomica” care poate ingropa aceasta tara! Sau isi vinde vreo 3-4 state din componenta ,o Californie,un Illinois,o Indiana,etc., creditorilor externi(China,Japonia,Brazilia,Taiwan,chiar si Rusia,etc., )Sa confirme si camarada Rollason:)))
Conte de Glina-Ferentari, stii vreun recuperator care sa ia de guler SUA?
Ce rost mai au acordurile ?,..Cine le mai respectă ?? America tocmai demonstrează cum că renunță la acordul cu Rusia și nici nu dorește s-o negocieze, s-o refacă,. Deci, clar americanul nu e de incredere. E legea junglei de acum.. Clar și aici sunt doar tatonări și vorbe. Astfel de acorduri nu inseamnă nimic.
@Anonim : China are, si ea, datorii externe, dar si-un miliard de locuitori + arma nucleara + yuan-ul, moneda de rezerva bancara internationala, garantie, adica, de stabilitate, fiindca produce dobânzi… planetare. Prosperitatea tarii nu depinde, asadar, de relatia cu Occidentul. Tipii s-au si construit în mod esentialmente autarhic, în ultima suta de ani. Tara n-are, însa, materiile prime de viitor (metale rare pentru industria electronica, petrol. De unde expansionismul inevitabil al Chinei, si repet, INEVITABIL, desi pasnic. „Do ut des, facio ut facias”. Contrar, adica, SUA, santajiste si criminale, cotropitoare). În relatia cu SUA, ambele parti se prefac a „negocia”. Europa: expansiunea demografica a Chinei are loc aproape invizibil: occidentalii n-au familii numeroase, dezvoltarea economica le e ori inexistenta, ori negativa (Franta, ajunsa-n ultimii 40 de ani tara-n curs de dezvoltare), ori pe muchie de cutzit (Germania), datoriile nationale explodând, etc. Si pe unde se instaleaza, chinezii lasa impresii bune. Tipii fiind, de altfel, de mult pe Vechiul Continent, în care imitarea Chinei culmineaza-n secolul Luminilor, al XVIII lea. Am si eu mobile chinezesti vechi, indestructibile, în lemn tropical, cu fildes + celebrul lac de China, ori cu picturi, si ele, traditionale, vegetale, foarte minutioase. Costul lor explodând. Si-ele + medicina, milenara, îmi si sunt ghidul de folosire a Chinei. Sarbatorirea Anului Nou chinezesc e si ea traditionala-n Vest (mâncaruri chinezesti, peste tot; orezul, mai ales, în tema cu variatiuni: chinezii manânca bine, desi din putzin. Festivaluri de strada, cu minoritatea chinezeasca (pe care-o prefer, si de foarte departe, aleia musulmane…) Singura umbra-n tablou, socialistii (francezi. Si-n Germania, germani …si invidiosi, si distructivi …).
@Contele de Saint-Spermain : confirm, partial, camarade. Fiindca 1. deja, sistemul monetar international nu mai e bazat numai pe dolar. Yuanul si euro sunt si ele monede de rezerva bancara internationala. 2. tarile, însa (Rusia, inclusiv), care-au în rezerva bancara dolari trebuie sa se ocupe sa scape de ei. Si culmea, dar am impresia ca primele care-o fac sunt … însesi SUA, care (alaturi de Rusia) cumpara la aur în prostie.
@IR: Arsenalul nuclear al Chinei este derizoriu fata de cel al SUA si al Rusiei. Intr-adevar, yuanul este stabil si poate fi o valuta de refugiu, cu mentiunea ca, fiind sub control de stat, surprizele nu sint excluse. Apropo, domnia ta isi tine economiile personale in yani si ruble? Ma indoiesc. Corect sezizat expansionismul Chinei, deocamdata pasnic, inevitabil in faza preimperiala. Felicitari pentru mobila de gust rafinat.
Bun articol ! Merci ca ne informezi Calin !