Un actor rus face valuri: Aș lupta de partea Ucrainei

Autorităţile ruse l-au declarat vineri „agent al străinătăţii” pe popularul actor Arthur Smolianinov, care a afirmat că este gata să lupte alături de trupele ucrainene împotriva Moscovei, transmite AFP.

Smolianinov, în vârstă de 39 de ani, a părăsit Rusia, la fel ca mii de compatrioţi ai săi, după declanşarea ofensivei ruseşti în Ucraina.

Într-un interviu acordat ziarului de opoziţie Novaia Gazeta Europe, publicat săptămâna trecută, el a spus că s-ar vedea luptând împotriva forţelor ruse.

„Dacă aş participa la acest război, ar fi de partea Ucrainei”, a afirmat actorul, cunoscut în Rusia în special pentru rolul din filmul „A 9-a companie” lansat în 2005, care are loc în perioada în care URSS a invadat Afganistanul.

El a mai spus că nu-i pasă ce se va întâmpla cu Rusia în viitor, chiar dacă ţara va fi redusă la „cenuşă radioactivă”.

Vineri, Ministerul Justiţiei de la Moscova a adăugat numele actorului pe lista sa de „agenţi ai străinătăţii”, o etichetă utilizată pe scară largă de autorităţile ruse pentru a reprima vocile critice.

Această clasificare prevede proceduri administrative dificile şi identificarea ca atare a celor declaraţi „agenţi ai străinătăţii” în orice publicaţie, inclusiv pe reţelele de socializare, în caz contrar fiind prevăzute amenzi.

Legea în baza căreia se acţionează a fost înăsprită în iunie, adăugându-se noi interdicţii.

Interviul acordat de Smolianinov a stârnit proteste în rândul susţinătorilor Kremlinului. Luni, şeful Comisiei de Investigaţii, Aleksandr Bastrikin, a dispus deschiderea urmăririi penale împotriva actorului.

Alte câteva personalităţi ruse, inclusiv criticul muzical Artemi Troiţki, cunoscut pentru opoziţia sa faţă de politicile Kremlinului şi, de asemenea, exilat, au fost clasificate vineri drept „agenţi ai străinătăţii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

27 de Comentarii

  1. Termenul de „exilat” nu exista pentru canaliile astea, gata sa lupte (dupa propriile declaratii) impotriva armatei propriei tari ! Nu i-a exilat nimeni, au fugit ca sobolanii. Fugit din Rusia, da, si ca se da mare viteaz stind la caldurica prin alte tari, sau in cel mai rau caz autoexilat. Si, in mod sigur, tradator !

  2. De ce nu-i urmeaza frumosul exemplu si USR-istii nostri? Nici macar un singur nume de #rezist userist nu a aparut in media lor (circa 90% din cea nationala) care sa se fi inrolat in armata lui Zelinsky. Inseamna ca sunt doar niste demagogi si mincinosi de doi lei. Acum fie vorba intre noi, actorul ala a ramas doar la stadiul ca „s-ar vedea” luptand in armata lui Zelinsky. Probabil se mai gandeste.

  3. 99,99% dintre români nu aveau habar că există un asemenea actor, Artur Smolyaninov, care a devenit vedetă peste noapte nu pentru rolurile jucate în cele câteva filme (singurul rol de doamne-ajută este rolul lui Oleg Lutaev din The 9th Company), ci pentru că-și înjură țara. Aici „e dulce” atitudinea, dar dacă dai o căutare ai să citești de la „celebrul actor” la „marele actor”, la „popularul actor”… bleah.

  4. Comentatorii sa nu uite ca actorasul face parte din aceeasi specie recunoscatoare ca Aurescu Bogdan, un actor ca si Zdrelenski. Sub talentul actoricesc li se vad perciunii!

  5. Artemi Troiţki ?? Parca mai era unu’, cu un nume oarecum apropiat (Troţki, la origine Bronstein), care de sarbatorile de Halloween defila prin Mexic cu un târnăcop înfipt in cap …

  6. Cine îl oprește pe actor să nu se inroleze imediat in armata ucraineană, dar este vrajeala viteazului de pe canapea: „Dacă aş participa la acest război…” Sanchi, nici prin cap nu-i trece.

  7. Asa cum am avut si noi 3 presedinti tradatori evvrei Iliescu , Constantinescu , Basescu si un fanariot santajat de evvreii globalisti care sunt la carma serviciilor. Evvreii prin Lenin au avut Rysia in mana lor , acum vor iar sa fie a lor asa cum au si America.
    Rusii sa lase romanii in pace ca romanii sunt tot capusati . Dujmanii rusilor se afla in alta parte.

  8. Trădători si nemernici au fost intotdeauna,lipseau doar lașii care sa îi laude.Slava Z!

  9. fara nimic uman daca se poate gandi la un razboi nuclear…daca ar avea mai mult decat ura impotriva Pamantului ar merita atentie…daca dupa Cernobal o lume intreaga a avut probleme, dar dupa o ”transformare” in cenusa nucleara a unui teritoriu, acesta nu-i revolutionar este terorist care vrea sa distruga Europa, Asia si restul Pamantului pt ca-si uraste mama care l-a nascut…

  10. Care rus? Tashkenaz pur, se vede de la o posta si dupa mutra si dupa vorba. Plus ca Smolianin inseamna „negriciosul” in limba rusa,nume tipic evreiesc ,corespondentul lui Schwartz in yddish, se refera la o rasa de evrei bruneti.

  11. „The Unz Review”. Și care se recomanda, pe frontispiciu, „O colecție de perspective interesante, importante și controversate, excluse în general de media pentru marele public american”.

    Autorul articolului, Mike Whitney, sustine ca in fata situației critice în care se afla trupele regimului de la Kiev în zona orașului Soledar și a scandalului declanșat de documentele clasificate găsite în sertarele lui Biden de pe vremea când era vicepreședinte, actualul presedinte Biden se afla într-o situație critica și ar putea recurge la o diversiune (cu efecte catastrofalee), de escaladare a conflictului din Ucraina, prin trimiterea de trupe ale catorva state din NATO, intre care și Romania, în războiul din Ucraina.

    Pare incredibila, ba chiar monstruoasa, o asemena formula diversionista, dar însuși faptul ca Romania figureaza printre statele care ar urma sa trimita trupe pe fronturile de lupta di n Ucraina indica intorsatura cât se poate de primejdioasa pe care ar putea-o lua lucrurile. Dar iată articolul, intitulat „Este Biden șantajat să trimită trupe de luptă americane în Ucraina?”:E

  12. Artur? Ce rus e ala ? E clar ca e un alogen parazit care paraziteaza Rusia!
    Oare cati paraziti din astia avem noi de ne merge asa bine de 33 de ani de „valori” occidentale??? Fara resurse fara economie fara aur petrol gaze paduri fara pamantul stramosesc fara traditie omenie…toate in mana alogenilor paraziti toate acaparate de corporatii multinationale si banci patronate de alogenii paraziti…

  13. Gunoi, vrea cetățenie USA. Asta nu a fost niciodată rus. Alexandr Soljenițîn s-a declarat public recunoscător statului USA pentru azil și condiții de lucru, fiica lui a primit cetățeniei și si el semnase hârtiile de cerere de cetățenie fără să le citească, dar când la ceremonie i s-a citit ce era în cerea de azil, că trebuie accepte la o adică să lupte contra Rusiei a refuzat cetățenia declarând că așa ceva nu va face niciodată.

  14. Declaratii de paranoic genocidar. Hitler-Truman redivivus: ” nu-i pasă ce se va întâmpla cu Rusia în viitor, chiar dacă ţara va fi redusă la „cenuşă radioactivă”.”. Reamintesc miliardele alocate de Soros pentru „triumful democratiei” de tip Smolianinov (despre care sunt sigura a fi fost unul din recipienti. Actiunea penala împotriva individului fiind pe deplin justificata). Respectivul nu se poate prevala de alienare mentala, pierderea discernamântului, nici macar pe moment: faptul de-a fi emigrat, demersurile, plasandu-l în deplinatatea facultatilor mentale. @Autorului articolului: imigrantii ucrainieni s-au refugiat în Rusia. Vreo câteva milioane. Te rog sa pomenesti si de rusofonii arsi si crucificati de vii de nazistii sustinatori ai lui Poroscenko-Zelensky, în 2015 si 2022. Si de genocidul ucrainienilor de origine de poloneza de catre parintii celor de mai sus, în timpul WW2. Rusii refugiati în Occident sau în … Israel = din cauza sanctiunilor. De ce nu spui despre ei ca sunt si evrei rusi, între care Abramovici, fostul proprietar al lui Chelsea (pe care-a trebuit sa-l vânda), si ca UrSSula si sefii UE (Balticele, Polonia, Franta, Germania, Belgia…) sunt nazisti sadea, în tentativele lor de-a-i distruge pe rusi (evrei, inclusiv) ca popor?

  15. Sa nu vrei sa mori in război e o frica pe care pot sa o intzeleg.
    Sa vrei sa mori pentru tabăra cealaltă hmmmm ….
    Oare ce au patzit britanicii care au vrut sa lupte pentru ISIS ?
    Retragerea cetatzenie și deportare intr-o shithole country unde authoritative locale sa itzi dea justa recunoastere a meritelor tale.

    Daca se poate in UK e cazul sa se poată și in Ro pentru “voluntarii” noștri . Ce se întâmpla in Rusia e treaba rușilor asa ca facă borsh.

  16. Leano, daca cineva i-ar fi spus lui Himmler ca, peste ani, mujicii tai se vor comporta mai rau ca cei mai fanatici nazisti cred ca ar fi facut AVC de invidie. Mujici arsi si crucificati exista numai in mintea ta stalinista. La un loc cu „zecile de laboratoare” in care ucrainienii ar fi produs arme biologice de care ati tot vorbit dar nu ati aratat nici macar unul. Cred ca ati inclus in aceste liste toate laboratoarele de analize medicale. Despre genocidul mujic asupra polonezilor de la Katin nu sufli o vorba, genocid executat de NKVD la ordinul „tatucului” tau I.V.Stalin. Cand politrucii tai indeamna la TV la atacuri nucleare impotriva occidentului nu zici nimic, dar iei foc si „combati cu manie stalinista” cand un actoras de duzina emite o idee cotrara. Pasol na turbinca, vidma!

  17. Aaaa…ar lupta…cândva, ipotetic, la o adică, undeva într-un viitor neclar, nedefinit…am înțeles. Întrebarea este cine îl oprește ACUM să meargă în nazista Ucraina și să se înroleze ca mercenar, voluntar, whatever…aaa, cine îl oprește ? Că așa, „virtue signalling” poate face oricine din spatele unui laptop sau telefon smart, e și la modă chestia asta…

  18. Halal actor. Sta in costumul de baie, primit cadou de la Soros, în fund și da din mâini si din gura făcând valuri pe care fac surfing alți sorososti mari iubitori de valori pupincuriste ale Bideului cu Zelinsky. Ca el exista și la noi cu miile.
    Ce fericire pe rusofobi sa-l vadă jucând în același film cu Zdeamtalinsky folosindu-si mădularele ca să cante la microfon și la pian imnul trădătorilor. Sa nu uite sa treacă și pe la Cotroceni ca sa-i împărtășească sentimentele antinationale navetistului cu gușă trombonica și suflu sistolic la un organ pe care nu-l are oricât l-ar semnala cu palma sau cu doua degete de la mana dreapta strâmbă.

  19. Toti tradatorii in favoarea CIA si MI^, sint ”exilati” !
    Sper sa-l gaseasca rusii si sa-l pulverizeze !

  20. @Adrian : scrii prost româneste, nu ti-a placut cartea. Nu ma mir, asadar, de atitudinele de caid de mahala pus pe insulte pe care le ai. Nu „mintea mea stalinista” a vazut rusofonii arsi de vii si crucificati: s-au facut filmari care s-au difuzat pe retelele sociale. Daca esti cu bube-n cap si nu stii ce-s alea retele sociale, nu-i vina mea. „Genocidul mujic al polonezilor” PROMETEISTI de la Katyn – citeste, ca nu-ti strica ochii, despre PROMETEISM, nazismul „istoric”, traditional al polonezilor, care-l inspira si pe Hitler – , „genocidul mujic de la Katyn” fiind opera trupelor Berlinului epocii. Vorbele goale ale lui Gorbaciov-Ieltzân neproducând si dovezi istorice. Ucrainienii tai adorati ard bisericile ortodoxe din tara si interzic religia ortodoxa, nu altcineva. Si tot ucrainienii tai adorati si-au construit si „laboratoare” de arme chimice pe care le-a recunoscut si NULAND în Senatul american. Gargauni în cap cum ca ele n-ar fi existat numai tu ai. La fel cum n-ar fi existat nici Cernobâl sau atentatele regimului de la Kiev împotriva centralelor electrice nucleare din tara, doar-doar vor obtine-o copie, inclusiv pe pielea vecinilor (între care, si românii, la fel primului). Du-te sa te cauti la psihiatru, dublu de-al lui Arthur Smolianinov. Cu smoala pe care sa ti-o si versi în golul în care-ar trebuit sa-ti fi asezat mintea.

  21. Actorul asta e un soroshel progresist care pentru 2 euro o foote si pe masa.. Ca toti ceilalti?

  22. @Ileana Rolason: Nu scriu bine romaneste? Poate explici ce greseli gramaticale sau de sintaxa am facut. Recunosc ca la inceput nu stiam ce este PROMETEISMUL. Dupa ce m-am mai documentat, am realizat ca stoparea Rusiei de a deveni o putere care sa atenteze la integritatea tarilor din jur avea un fundament solid, istoria le-a dat dreptate. Genocidul de la Katyn a fost recunoscut oficial decatre Eltsin, aratand si documentul semnat de iubitul tau tatuc, Stalin. Ca tu negi asa ceva, nu ma mira. Au fost (si inca mai sunt) germani care contesta holocaustul. Tu de ce ai face o exceptie? Pentru informarea ta corecta, religia ortodoxa nu este apanajul Moscovei. Faptul ca ucrainienii au decis sa devina si d.p.d.v. religios independenti de Moscova nu ii face mai putin crestini. Faptele „crestinilor” mujici ce se petrec in Ucraina, aprobate pe deplin pe Kiril, pe de alta parte nu au nimic crestinesc. Asta e totusi noua: sa le imputi ucrainienilor dezastrul de la Cernobil. Cireasa de pe tort. In cazul in care nu stiai, pe vremea aia, Ucraina era parte a U.R.S.S. toate deciziile find luate la Kremlin, nu la Kiev cum parsiv insinuezi. In traditia stalinista, orice si oricine se impotriveste Moscovei este etichetat automat fascist, nazist, etc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.