SONDAJ Peste jumătate dintre bugetari consideră că unele concursuri de angajare la stat sunt „aranjate”

Studiul semnalează şi reticenţa importantă a angajaţilor de a vorbi deschis despre ceea ce se întâmplă în instituţiile în care lucrează.

SONDAJ Peste jumătate dintre bugetari consideră că unele concursuri de angajare la stat sunt „aranjate”

Foto: caracter ilustrativ

Studiul semnalează şi reticenţa importantă a angajaţilor de a vorbi deschis despre ceea ce se întâmplă în instituţiile în care lucrează.

Mai mult de jumătate dintre bugetari cred că unele concursuri la stat au rezultatul stabilit dinainte, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Formare APSAP. În acelaşi timp, 40% dintre angajaţii cu peste 25 de ani de experienţă declară că întâlnesc „uneori” concursuri cu rezultat cunoscut dinainte, iar 22,7% afirmă că fenomenul apare frecvent.

„Peste jumătate dintre angajaţii din sectorul public cred că există concursuri organizate doar formal, ale căror rezultate sunt cunoscute dinainte.
54,7% dintre bugetarii chestionaţi de Centrul de Formare APSAP spun că astfel de situaţii apar uneori sau frecvent, în timp ce doar 26,6% afirmă categoric că nu există concursuri de acest tip”, arată APSAP într-un comunicat de presă, transmis, joi.
De asemenea, 34,4% dintre bugetari spun că se întâmplă „uneori” ca unele concursuri să fie organizate doar formal, cu rezultatul cunoscut dinainte, iar alţi 20,3% afirmă că astfel de situaţii apar „frecvent”.
Aceste date fac parte dintr-un studiu realizat de Centrul de Formare APSAP pe 2.169 de angajaţi din sectorul public din România, notează News.ro.

Percepția diferă în funcție de vechime

Percepţia diferă în funcţie de vechimea în sectorul public. Astfel, dintre angajaţii cu peste 25 de ani de experienţă, 35,9% spun că întâlnesc „uneori” concursuri cu rezultat cunoscut dinainte, iar 22,7% afirmă că fenomenul apare frecvent.
În acelaşi timp, 29,9% dintre angajaţii cu mai puţin de patru ani vechime spun că nu există concursuri de faţadă, faţă de numai 23,8% dintre cei cu peste 25 de ani petrecuţi în sistem.
Datele sugerează că angajaţii care au avut o experienţă mai îndelungată în administraţie tind să privească mai critic mecanismele de recrutare.
Diferenţe apar şi în funcţie de venit. Dintre bugetarii cu venituri de peste 9.000 de lei, 33,9% spun că nu au observat astfel de situaţii, comparativ cu 24,9% dintre cei care câştigă sub 5.000 de lei.

Reticenți în a vorbi despre locul în care lucrează

Studiul semnalează şi reticenţa importantă a angajaţilor de a vorbi deschis despre ceea ce se întâmplă în instituţiile în care lucrează.
Astfel, 21,7% dintre respondenţi spun că angajaţii evită „în foarte mare măsură” să îşi exprime deschis opiniile de teama unor consecinţe profesionale, iar alţi 20% spun că acest lucru se întâmplă „în mare măsură”.
De asemenea, alţi 24,5% resimt această presiune „într-o anumită măsură”.
În total, 66,2% dintre bugetarii chestionaţi indică existenţa unei forme de autocenzură profesională şi doar 11,8% spun că o asemenea problemă nu există deloc.
„Autocenzura profesională completează tabloul. O parte dintre bugetari spun că angajaţii evită „în foarte mare măsură” să spună deschis ce cred, de teama consecinţelor profesionale, iar o altă parte spune «în mare măsură»”.
„Adunate cu cei care spun «într-o anumită măsură», rezultă că 66,2% din eşantion simte, la un nivel sau altul, o presiune reală asupra libertăţii de expresie la locul de muncă”, afirmă Bogdan-Costin Fârşirotu.

Percepție pozitivă asupra evoluției adminsitrației

În ciuda neîncrederii privind recrutarea şi a nivelului ridicat de autocenzură, percepţia generală asupra evoluţiei administraţiei publice este mai degrabă pozitivă, susţin realizatorii studiului.
45,6% dintre bugetari cred că administraţia publică s-a îmbunătăţit uşor în ultimii cinci ani, iar 11,8% consideră că îmbunătăţirea a fost semnificativă.
În total, 57,4% dintre respondenţi văd o evoluţie pozitivă. 28,4% consideră că situaţia a rămas aproximativ la fel, iar 14% percep o deteriorare.
Percepţia este relativ apropiată între conducere şi personalul de execuţie: 46,6% dintre persoanele aflate în poziţii de conducere şi 45,5% dintre angajaţii de execuţie spun că administraţia s-a îmbunătăţit uşor.

Angajații, nemulțumiți de reorganizările din instituții

Imaginea este însă diferită atunci când angajaţii sunt întrebaţi despre reorganizările concrete din propriile instituţii.
Astfel, 35,3% spun că nu a existat nicio reorganizare reală, iar 37,5% afirmă că reorganizarea a fost neutră şi nu a produs schimbări resimţite în activitatea de zi cu zi.
Datele sondajului arată că 72,8% dintre respondenţi spun fie că nu a existat o reorganizare reală, fie că aceasta nu a schimbat în mod vizibil activitatea instituţiei şi doar 6,8% consideră că reorganizarea a avut un impact pozitiv şi a făcut activitatea mai clară şi mai eficientă.
În schimb, 20,4% afirmă că schimbările au făcut activitatea mai confuză şi mai dificil de gestionat, de aproximativ trei ori mai mulţi decât cei care văd un efect pozitiv.
Studiul Centrului de Formare APSAP a analizat răspunsurile a 2.169 de angajaţi din sectorul public din România, colectate în perioada 19 martie – 28 mai 2026.

Citește și

Instituțiile publice primesc șase luni de grație înainte de poprirea conturilor bancare

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.