Un alt veac de singurătate

Păi asta e, un nou veac, un alt veac de singurătate. Să le luăm pe rând, la nuntă, la noi, femeile dansează cu femei, pe ringul de dans, bărbații chefuiesc și se îmbată criță. Taraful, țânțarii, lăutarii, clapistul, chitaristul, vioristul, țambalagiul? Și ei, aghesmuiți, cântă fără prea multă tragere de inimă, acolo de toți banii sau numai de jumătate din bani. Mai apare și câte o duduie puternic rujată, rujată țipător care cântă din folclorul zilelor noastre care nu are nici o legătură cu folclorul nostru cel adevărat și care a murit de multă vreme, cine mai știe de când.

Eu dau nas în nas cu nuntașii ducându-mă la nu știu care partid să-i întreb, dar parcă mai știu eu ce voiam să-i întreb, niște chestii acolo despre soarta țării, despre viața noastră, despre viitorul copiilor, despre orășelul copiilor, despre moș crăciun și despre ăia care vor să ne interzică să mai pronunțăm moș crăciun, la partid, nu știu care, personaj important, îmi râde în nas, hai valea, musiu.

Eu sunt musiul. Eu și numai eu. Trece pe lângă mine o nuntă din asta cu chiuituri dar ăia chiuie așa, de singurătate, o singurătate națională. Normal că umblând eu brambura pe stradă dau, ca de obicei, dau și peste un botez, peste un parastas, peste un banchet de copii nebuni, peste un fel de petreceri frumos organizate în noul stil de peste ocean după ce, alaltăieri au fost organizate, o știe toată lumea, în stil siberian. Asta e istoria, n-ai ce-i face. Și ăștia, copiii, cumplit de singuri de fapt.

Dar știi, toată hărmălaia asta e cumplit de tristă. Oamenii sunt din ce în ce mai singuri. Zău ca da. Zău că nu?! Și cum umblu brambura, să vezi, dau peste niște marțieni care și ăștia pleznesc de singurătate, nu se uită nimeni la ei. Păi cum să se uite dacă seamănă cu niște tomberoane de gunoi ruginite. Ce tembeli marțienii! Lasă-i așa să se perpelească de atâta singurătate cosmică. Păi ce, avem timp de ei?!

Uite, fata aia care joacă tenis ca un înger, știi, cum a pierdut un meci, cum a sărit toată suflarea s-o toace mărunt, mărunt, cu dispreț, în batjocură. Și când se va lăsa de tenis, în mod oficial, crezi c-o s-o mai bage careva în seamă!? O mănâncă singurătatea! Și cântărețul acela de muzică ușoară, și strungarul acela șmecher și pianistul și vatmanul acela glumeț, și cântăreața aia de muzică populară, și acela care-a fost primar și nu mai e, și acela care a fost ministru și nu mai e, și acela care-a fost general și tot mai e, să știi, singuri sunt cu toții, nu dă nimeni nici o ceapă degerată pe ei.

Asta e, lumea asta a noastră e o lume de singurateci. Rânjim cu toții ca zevzecii, ne îmbrățișăm, ne lăudăm, ne dăm ochișorii peste cap dar suntem singuri cuc, acolo în sufletul nostru parșiv și singuratec. Aproape că mă întreb dacă mai există poporul nostru cumva. Ca să existe un popor, acel popor trebuie să râdă de-adevăratelea, trebuie să fie solidar de-adevăratelea, trebuie să aibă o țintă istorică reală, el, așa, ca popor. Altfel nu e popor. E exact ce suntem noi acum cu toții, niște oameni singuri, părăsiți în istorie, vai de capul nostru.

Marțienii ăia singuri și ei, tomberoanele alea de gunoi ruginite, se scai de mine, că cică să le țin de urât. Hai sifon, marțienilor! Și-o iau la picior și, cum cobor eu pe bulevard, ce crezi?! Dau nas în nas cu domnul președinte al țării noastre. Fără alai, fără poteră, fără generali, fără aplaudaci, fără fanfaronada electorală, el, președintele, singur cuc. Eu, prevăzător, trec pe celălalt trotuar, n-am nici un chef să-mi împart singurătatea mea cu președintele care, se pare, nici el n-are chef să-și împartă singurătatea lui cu mine. Se duce la vale, vorbind singur, da, vorbind singur. Acum, ce să zic?

Poate că am greșit. Ar fi trebuit, dacă tot am dat nas în nas cu el, să-i zic vreo două de la obraz, să încropesc acolo un moment de revoltă stradală, de unu la unu. Păi ar fi fost frumos că doi oameni sunt mai mulți decât unul singur. Dar nu-l mai văd pe președinte, s-a dus cu tot cu singurătatea lui. Într-un fel mi-e rușine de mine însumi. Trebuia să mă iau de el, să ne pocnim chiar, să fim bărbați adevărați. Apoi cine știe, poate lui îi venea mintea la cap și făcea din țara asta o țară așa cum ar trebui să fie. Cred c-am fost cumplit de egoist în singurătatea mea. Uite, asta e povestea și v-o spun exact cum s-a întâmplat.