Un avion cu 68 de persoane la bord, între care 28 de străini, s-a prăbuşit în centrul Cubei, informează Sky News.
Autorităţile nu au anunţat dacă există supravieţuitori şi nici ce ar fi putut cauza accidentul, care a intervenit după trimiterea unui semnal de urgenţă.
Avionul de tip ATR-72-212, aparţinând companiei de stat Aero Caribbean, efectua o cursă internă şi decolase din Santiago de Cuba, oraş din estul ţării, având ca destinaţie capitala Havana.
Naţionalitatea celor 28 de străini aflaţi la bord încă nu se cunoaşte.
Echipajul avionului anunţase în jurul orei locale 17.30 (0.30, ora României), la mai puţin de o oră de la decolare, o „situaţie de urgenţă”. Imediat după aceea serviciile de control al traficului aerian au pierdut orice contact cu avionul, care s-a prăbuşit în regiunea Guasimal, în provincia Sancti Spiritus. Condiţiile meteo erau nefavorabile, din cauza furtunii tropicale Tomas, care avansează spre acea parte a insulei.
Furtuna Tomas, care deja a provocat moartea a 14 persoane pe insula Santa Lucia, va căpăta şi mai multă forţă în următoarele ore şi este de aşteptat să ajungă aproape la forţa unui urgan când va lovi coasta vestică din Haiti, în această dimineaţă.
Ultimul accident aviatic din Cuba s-a petrecut în martie 2002, când un Antonov-2, cu 16 persoane la bord, între care şase turişti canadieni, patru britanici şi doi germani, s-a prăbuşit în drumul către staţiunea balneară Cayo Coco.
Accidentul cu cele mai multe victime s-a produs însă în septembrie 1989, la Havana, implicând tot un aparat sovietic, un Iliuşin Il-62, care avea destinaţia Milano şi care s-a prăbuşit imediat după decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toate cele 115 persoane aflate la bord, între care 113 turişi italieni, iar 40 de cubanezi au murit la sol.
Avionul ATR-72 este construit de societatea franco-italiană Avions de transport regional şi a fost pus în serviciu din 1989. Aeronava are o capacitate de până la 74 de pasageri.