Un cercetător român la Princeton

L-am cunoscut pe doctorul Richard Albert Stein în gara Princeton Junction, de unde urma să pornim împreună într-o vizită prin campusul uneia dintre cele mai prestigioase universităţi ale lumii. Cea unde el a reuşit performanţa să devină cercetător în biologie moleculară la vârsta de 36 de ani. Bucuros că se întâlneşte cu cineva „de acasă”, Richard mă aştepta cu un zâmbet cald şi o privire scrutătoare, nerăbdător să împărtăşească din experienţa lui în America, din reuşitele şi căutările sale, într-un loc unde munca asiduă, cunoştinţele şi tenacitatea îţi oferă oportunitatea de a reuşi chiar şi în cel mai competitiv mediu academic.

Princeton a fost desemnată cea mai bună universitate americană a anului 2010 de către publicaţia „US News&World Report”, fiind urmată îndeaproape de către Harvard şi Yale, principalele sale competitoare din „Ivy League”. Datează din 1746, ceea ce o face să fie unul dintre cele 9 colegii coloniale înfiinţate înainte de Revoluţia Americană. A dat Statelor Unite trei preşedinţi, printre care şi pe Kennedy, precum şi un număr impresionant de laureaţi ai Premiilor Nobel, politicieni, magistraţi şi savanţi de renume. În ultima parte a vieţii, Albert Einstein şi-a condus munca de cercetare la Institutul de Studii Avansate din Princeton şi a ţinut prezentări la Princeton University. Printre figurile celebre ale Americii de azi care şi-au tocit coatele aici se află Prima Doamnă, Michelle Obama, licenţiată în drept, şi Elena Kagan, de curând numită judecător în Curtea Supremă de Justiţie, iar Ben Bernanke, şeful Rezervei Federale, a predat aici după ce şi-a obţinut doctoratul în studii economice.

Am păşit, alături de Richard Stein, pe străduţele liniştite ale micuţului orăşel de provincie, într-o după-amiază molcomă de vară târzie. Studenţii se aflau în vacanţă, dar chiar şi aşa am simţit freamătul tineresc, pentru că aici se ţin cursuri pe tot parcursul anului. Princeton arată ca un parc foarte întins, unde casele au flori la geam şi peluze mari şi bine întreţinute, nedelimitate de garduri. Majoritatea locuitorilor sunt legaţi, cu locul de muncă, într-un fel sau altul, de universitate şi institutele ei afiliate.

Odată ajunşi pe bulevardul Nassau, strada principală, lucurile s-au mai însufleţit. Întâlneşti la tot pasul cafenele, librării, săli de teatru, pub-uri, cinematografe, restaurante, populate cu tineri. Aici se ţin cele mai multe petreceri studenţeşti, după cum îmi povesteşte Richard, deşi el nu prea le frecventează. „Sunt o bufniţă de noapte”, îmi mărturiseşte el, pentru că, deseori, îl prinde miezul nopţii în laborator, alături de virusurile şi bacteriile lui. „Dar de când mi-am făcut cont pe Facebook”, continuă el, „încep să aflu cât de multe lucruri interesante se petrec în campus şi în oraş, pe care, până nu de mult, le treceam cu vederea”.

De la Satu Mare la New Jersey

Parcursul lui Richard către statutul de cercetător la o universitate de elită a pornit din Satu Mare, acolo unde s-a născut. Ştia că vrea să se facă doctor. A urmat Facultatea de Medicină „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pe care a terminat-o în 1996, cu una dintre cele mai mari note din an. Stagiatura şi-a făcut-o în Satu Mare, la Spitalul Municipal, la finalul căreia a obţinut nota 10. În această ultimă perioadă de doi ani s-a gândit foarte mult la viitorul lui parcurs profesional, pentru că era în egală măsură atras de medicina clinică, cât şi de cercetarea fundamentală. În final, cercetarea a câştigat. Şi-a trimis dosarul la mai multe universităţi din Europa şi America, acolo unde putea găsi laboratoare suficient de bine dotate pentru domeniul vizat de el. După mai multe refuzuri, dificultăţi birocratice legate de transmiterea aplicaţiei şi probleme cu poşta, a primit acceptul de la University of Alabama at Birmingham, unde a urmat doctoratul în Biochimie şi Genetică Moleculară, pe care l-a obţinut în 2005.

Nu i-a fost deloc uşor. Rezidenţiatul, pe care îl picase în România, a reuşit să-l obţină în America. „E OK să greşeşti”, se confesează Richard. Am găsit remarcabil modul în care a acceptat un eşec, pentru ca apoi să-şi adune forţele, încrederea în sine şi toată capacitatea de învăţare, ca să dea din nou examenul, de data asta în condiţii şi mai grele. A trebuit să răspundă la 800 de întrebări din domeniul medical, în limba engleză, timp de două zile de examinare. Şi iată că l-a luat. Are multe cuvinte de laudă pentru şcoala de medicină din România, care acordă o importanţă deosebită cunoştinţelor teoretice, cât şi contactului cu pacienţii, în mod mult mai meticulos decât ceea ce a văzut el în programele multor universităţi de medicină din alte ţări.

Lucrarea de doctorat şi-a realizat-o pe tema „Organizarea cromozomului la bacterii”. Conform cercetărilor sale, a demonstrat că cromozomul circular al bacteriilor este organizat în aproximativ 400 de domenii, faţă de 50-100, care era numărul acceptat până atunci. Această descoperire este deosebit de utilă pentru a înţelege modul în care este organizat materialul genetic în diverse organisme, nu doar la bacterii, ci şi la organismele superioare, ceea ce are implicaţii importante în studiul virulenţei microorganismelor patogene şi pentru înţelegerea unor fenome fundamentale din biologia cancerului.

Înainte să ajungă la Princeton a mai avut câte un stagiu de cercetare la New York University School of Medicine, Departamentul de Patologie, şi la University of Wisconsin-Madison, Departamentul de Pediatrie. La New York avea un cerc mai mare de prieteni români, cu care se întâlnea periodic la un restaurant cu specific românesc, undeva în Brooklyn. Şi la Princeton sunt câţiva studenţi şi profesori români. Speră totuşi să-şi facă timp să se mai vadă cu prietenii din New York; la urma urmei se află la o distanţă de doar o oră.

„În realitate, se lucrează pe rupte”

Traversăm partea din campus unde sunt situate căminele studenţilor. Este o pajişte întinsă, cu pâlcuri de copaci, alei şi bănci. Sunt amplasate, din loc în loc, degajat, impresionantele clădiri cu arhitectură neogotică, care datează, majoritatea, din secolul al 19-lea. Liniştea şi aerul curat parcă te îmbie să răsfoieşti paginile stufoase ale unui manual de istorie sau de sociologie. Urcăm nişte trepte de piatră, care trec pe lângă magazinul de suvenire al universităţii, de unde îţi poţi cumpăra echipament sportiv cu blazonul Princeton, papetărie, căni, magneţi de frigider, tigri de pluş (tigrul este mascota Princeton) sau chiar pămătufuri de majoretă. Trecem pe lângă o biserică presbiteriană cu impunătoarea sa arthitectură gotică, cu ferestre alungite şi vitralii viu colorate. Ajungem către Nassau Hall, cea mai veche clădire de la Princeton, care datează din 1754, celebră pentru cele câteva luni, în 1783, când a servit drept sediu pentru Congresul Confederaţiei. Un grup de tineri vizitatori se fotografiază în faţa acestei clădiri emblematice.

Munca de cercetare la Princeton este susţinută din aşa-numitele „granturi de laborator”, fonduri acordate cercetătorilor pentru diverse proiecte. Ele vin de la diverse instituţii guvernamentale, cum ar fi National Institutes of Health, fundaţii precum American Heart Association sau American Cancer Association, dar şi organizaţii private, în special companii farmaceutice. Universitatea Princeton deţine un fond de patrimoniu de 11,3 miliarde de dolari, ceea ce o face una dintre cele mai bogate universităţi din lume.

La departamentul lui Richard, cel de biologie moleculară, sunt înscrişi cam 120 de studenţi pentru studii doctorale, care îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 50 de laboratoare, împreună cu cercetători la nivel post-doctoral şi studenţi la nivel de „college”, sub îndrumarea şefilor de laboratoare. Fiecare grup de cercetători are laboratorul propriu, dar sunt şi multe proiecte interdisciplinare, la care participă mai multe laboratoare sau mai multe departamente (de exemplu, proiecte realizate în colaborare cu departamentele de chimie, fizică sau psihologie). În opinia lui Richard, această abordare colaborativă, interdisciplinară şi multidisciplinară, este mult mai eficientă decât cea de acum 10 ani, pe când era student, şi este un aspect esenţial în studierea problemelor importante din cercetare, indiferent de domeniu.

Atmosfera este una competitivă; astfel, cercetătorii se stimulează reciproc pentru a menţine un nivel superior de performanţă. „În realitate, se lucrează pe rupte”, mărturiseşte Richard, „deşi nu trebuie să îţi amintească sau să te îndemne nimeni să munceşti”. Programul începe, de obicei, către orele 9-10, şi se termină în funcţie de ritmul pe care el însuşi şi-l impune. De multe ori, se întâmplă să îl prindă miezul nopţii în laborator, uneori chiar şi în weekend. În general, ţinuta este una lejeră, chiar studenţească, ceea ce încurajează o atmosferă destinsă, colegială. O dată pe săptămână are loc o întrunire a tuturor cercetătorilor, prin care se ţin la curent cu stadiul lucrărilor şi fac schimb de opinii pe seama lor.

Ceea ce îl fascinează foarte mult este faptul că niciodată nu ştie către ce va duce un proiect: e posibil ca experimentul să nu ducă nicăieri, într-o direcţie total diferită decât cea estimată sau către o descoperire neanticipată. Când aceasta din urmă are loc, o semnalează prin articole publicate în reviste ştiinţifice din domeniul medical şi biomedical. Richard Stein este în consiliul editorial al mai multor reviste de specialitate, printre care „Jurnalul European de Medicină Internă” şi, pentru 4 ani, până în decembrie 2009, „Jurnalul American de Control al Infecţiilor”. Începând cu septembrie 2009 a devenit editor asociat pentru „Jurnalul Internaţional de Practică Clinică”. Este responsabil de „bolile infecţioase”, tematica lui preferată, întrucât în cercetare se ocupă de fenomene legate de fuziunea celulară. Dr. Stein va publica, periodic, şi în cotidianul.ro, articole legate de concluziile cercetărilor sale şi de tematici importante de sănătate publică. De altfel, unul dintre motivele pentru care a ales să facă cercetare, pe lângă fapul că este un domeniu mai creativ, este că îi rămâne timp să scrie articole, pentru care nu avea deloc timp în perioada în care practica medicina clinică. A contribuit la scrierea a nu mai puţin de 35 de publicaţii ştiinţifice şi capitole de carte de tip peer-review, care au apărut în „Enciclopedia Comunicaţiilor în Ştiinţă şi Tehnologie”, „Genomică şi Bioetică”, „Antropologia Secolului 21” sau „Enciclopedia Istoriei Lumii”. Pe lângă munca de cercetare fundamentală s-a implicat în aspecte importante de sănătate publică, cum ar fi, de exemplu, riscul bolilor infecţioase, în special SIDA şi tuberculoză, la persoanele care sunt victime ale traficului şi exploatării sexuale, aspect despre care a publicat, recent, două articole ştiinţifice.

Când totuşi nu se află în laborator sau în faţa computerului, încearcă să se bucure de bogata viaţă culturală pe care o oferă Princeton. Este pasionat de filmele orientale, care rulează o dată pe săptămână la catedra de limbi orientale. Îi place foarte mult muzica tradiţională portugheză, fado, şi nu ratează niciun concert atunci când are ocazia. Este pasionat de lirica fado; de altfel, a şi publicat o serie de poezii în limba portugheză, pe care o stăpâneşte foarte bine, care au apărut într-o serie de publicaţii din Lisabona.

Performanţă prin forţele proprii

Povestea lui Richard este, în ultimă instanţă, un îndemn „la arme”. Pentru toţi tinerii cu potenţial, indiferent de mediul din care provin, care îşi doresc să obţină performanţă prin forţele proprii şi care sunt gata să lupte pentru a o atinge. Este posibil!