Un Crăciun la „unteatru”

Ca şi anul trecut, în perioada 15-17 decembrie, „unteatru” are în fiecare seară un spectacol, prilej cu care se strâng dulciuri şi jucării, dăruite de copii pentru cei la care nu vine Moş Crăciun.

Fondat de tânărul regizor Andrei Grosu, asistent universitar la Iaşi, care, în timpul anului, face naveta Bucureşti-Iaşi şi este de părere că „trenul de noapte este o invenţie extraordinară”, „«unteatru» s-a născut, după cum povestea el într-un interviu, din dorinţa de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu teatrul, acasă. Unteatru într-o casă. O casă fără poveste. Povestea ei începe acum”.

Joi 15 decembrie, la ora 19.00, este programat spectacolul cu piesa „Actriţa”, a scriitorului american Robert Mauro, pus în scenă şi interpretat de Anca Sigartău. „Cine sunt eu? Eu sunt un om cu un vis, visul să fiu actriţă, şi ăsta e un vis extraordinar”.

Trupa byron

Vineri 16 decembrie, la ora 22.00, „byron” („un byron cu b mic la unteatru cu u mic”) oferă un concert wireless, în sala din spatele CEC-ului din Calea Victoriei, locul în care, în primăvară, au susţinut concertul-experiment „Breaking The 4th Wall – The Ultimate Acoustic Experience”. Trupa vrea să repete experienţa inedită a unui concert wireless, în care publicul este adus cât mai aproape de esenţa muzicii. Conceptul unui concert wireless este gândit pentru spaţii intime, precum cel de la „unteatru”, în care muzicienii anulează bariera reprezentată de scenă şi de instalaţia de sunet pentru a dezvălui muzica „byron” într-o formă esenţializată. După mai multe apariţii în public în care au cântat „scoşi din priză”, forţaţi de împrejurări, la metrou, la Bistriţa şi la Braşov, când s-a întrerupt curentul pentru că era târziu, sau în Vamă, când generatorul n-a mai făcut faţă, membrii grupului vor susţine de această dată un concert complet neamplificat, în formula unplugged.

Sâmbătă, la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la „Novecento (1900)”, semnată de scriitorul, regizorul şi actorul Alessandro Barrico, un spectacol de şi cu Marius Chivu. Povestea e simplă şi doare. Se râde mult, dar se termină mai rău decât începe. „Eu, actorul, sunt singur. Mă simt singur şi chiar simt nevoia să-ţi spun o poveste. Nu vreau să îmbătrânesc pierzându-mi timpul. După ce se va fi terminat spectacolul, vei înţelege de ce am vrut să vii”.