Fostul deputat PSD Cristian Rizea este acuzat că a mai dat un tun, după țeapa de la hotelul din Vaslui.
Patronul agenției Paralela 45, Alin Burcea, susține că Rizea nu a plătit companiei de doi ani aproximativ 4.000 de euro pentru zece bilete de avion pe ruta Bucureşti-Nisa.
„De aproape doi ani îmi datorează această sumă. Mi-a cerut nişte bilete de avion pe Nisa. Vreo zece bilete de circa 4.000 euro. Eu am aflat ulterior că era o gaşcă întreagă din România care mergea la Monte Carlo. La momentul respectiv, Rizea era preşedintele PSD Sector 5, deci am mers pe încredere într-un deputat în Parlamentul României, nu era un ţigan din Colibaşi. Îşi schimbă telefonul din două în două săptămâni. A dispărut ca măgarul în ceaţă. L-am văzut anul trecut anchetat de Poliţie, iar acum am scris o postare pe Facebook, pentru că am văzut că a mai dat ţeapă unui hotel”, a spus Alina Burcea, pentru agenția News.ro.
Burcea l-a descris pe Rizea ca fiind ”un escroc în serie care nu a vrut nicio clipă să plătească aceste bilete”.
Rizea este acuzat și de administratorul unui hotel din Vaslui că împreună cu prietenul său Ciprian Ţîrdeaau au stat, în timpul campaniei electorale, la Hotelul Racova, unde au mâncat şi au băut, dar au plecat fără să achite serviciile de care au beneficiat, respectiv peste 43.000 de lei,
Cristian Rizea nu este fitecine. Învîrtitul până mai ieri din curtea PSD este absolvent al Colegiului Superior de Siguranță Națională aparținând SRI. Și prieten de vacanță cu generali SRI.
La începutul acestui an, în presă au apărut fotografii cu Rizea și soția sa petrecând în vacanță pe Coasta de Azur alături de generalul SRI Elena Istode (foto).

Acesta a facut show din R. Moldova ani de zile. Si pe la tv.
Nimeni din statul roman (organele abilitate) ”nu stiau”, nu vedeau.
Iar ca el sunt, din pacate atat de multi prin diverse tari!