Un eşec anunţat

UPDATE. Parlamentul dezbate și votează, marți, în plen reunit, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, iar cu o zi înainte de eveniment reprezentanții opoziției au recunoscut că nu reușiseră să adune voturile necesare pentru răsturnarea Executivului, respectiv 233.

Luni seară, Rareș Bogdan a afirmat că opoziția are 214 voturi garantate la moțiunea de cenzură, poate chiar 218, în contextul în care un coleg din PNL i-a transmis că a reușit să obțină patru voturi din zona puterii. Pentru ca moțiunea să treacă însă trebuie 233 de voturi.
„În momentul acesta sunt 214 voturi garantate, pot fi chiar 218 având în vedere că în urmă cu jumătate de oră am vorbit cu cineva important din PNL care îmi spunea că a mai reușit să obțină încă patru voturi din zona puterii, să spunem așa, deci teoretic avem nevoie de 15-17 voturi care pot fi obținute până mâine la prânz în așa fel încât guvernul Dăncilă să plece”, a afirmat Rareș Bogdan, luni seară, la postul B1 Tv.

Acesta a adăugat că Ludovic Orban a negociat cu toat partidele în vederea obținerii voturilor pentru ca moțiunea de cenzură să treacă și că nu i se poate reproșa nimic.
„Ludovic Orban a făcut toate eforturile și le face, negociază, a negociat cu cei de la UDMR, cu cei de la minorități, cu cei de la Pro România, cu cei de la USR-PLUS, nu pot să îi reproșezi unui om care vine și îți garantează 94 de voturi practic cele mai multe a unui singur grup, deci toți parlamentarii noștri senatori și deputați vor fi prezenți în sală mâine la vot, că din cauza nu ar trece moțiunea. Toate eforturile au fost făcute, noi sperăm să îi convingem pe toți că este vital ca România să își schimbe orientarea să schimbe guvernul”, a conchis Rareș Bogdan.

PSD a anunțat că va asigura cvorumul de ședință, însă nu va vota moțiunea.
În ceea ce privește ALDE, parlamentarii partidului nu vor vota la moțiunea de cenzură, a anunțat liderul grupului senatorilor ALDE Daniel Zamfir.

Luni seară Călin Popescu Tăriceanu a declarat că încercările pe care le-au făcut liberalii pentru a convinge PSD și ALDE să voteze la moțiunea de cenzură au eșuat, precizând că toată lumea își dă seama în momentul de față că moțiunea nu are șanse.
„Entuziasmul provocat de rezultatul la alegerile din 26 mai a făcut opoziția să umfle un balon care se numește moțiunea de cenzură. Doamna Turcan a înțepat cu un ac acest balon ca să se mai reducă presiunea pentru că și-au dat seama că nu au majoritate. Încercările pe care le-au făcut la PSD și ALDE au eșuat. Astăzi toată lumea își dă seama că moțiunea nu are șanse”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni seară, la România Tv.
Liderul ALDE a precizat că Ludovic Orban a stă rău co voturile în favoarea moțiunii de cenzură, dacă a ajuns să promită parlamentarilor ALD locuri de miniștri.
„Nu știu, dar dacă a ajuns Orban să promită locuri de miniștri la cei care sunt azi în coaliția majoritară înseamnă că stă rău de tot cu număratul voturilor. Nu știu cum o să explice asta membrilor de partid, pentru că aceștia au făcut eforturi ani de zile să ocupe ei aceste locuri. Eu sunt implicat în politică de mulți ani și nu știu decât o singură moțiune de cenzură care a avut succes, moțiunea Ungureanu, care nu a fost însoțită de astfel de oferte de posturi de miniștri”, a conchis Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

3 Comentarii

  1. Scaldatorii in ape tulburi ce-si fac veacul la A3, de la realizatori pana la colaboratorii permanenti, cu totii simbriasii lui taica Voiculescu, cauta sa convinga pe toata lumea ca actuala coalitie trebuie sa renunte la putere. Pai daca un nou guvern ZERO de martafoi pune mana pe putere atunci va ramane acolo mult si bine. Sa nu uitam ca acesti nepoti au crescut in acesti ani cat altii in zece, sprijinul securitatii este pe fata si urias iar de afara au toate garantiile ca vor fi sprijiniti fara rezerve. Si asa alegerile europarlamentare par sa fi fost fraudate (pe ici pe colo, dar suficient) in conditiile cand organizarea si supravegherea (!?) a apartinut actualei puteri nevolnice in astfel de treburi, deci este usor a intui ce va fi cand guvernul ‘nepotilor’ lui Magureanu va fi total la butoane.

  2. Am observat de vreo 3 zile si eu „ïntoarcerea armelor”de la Antena 3 si postacii Luju pe forul(ex: Prostia ingr..etc)care cer guvernului si PSD sa se predea in fata mootiunii!Daca un gunoi ca Rares Bogdan sau o facatura ca Barna au ajuns sa se exprime „liber”la A3 va dati seama ca planul A3(sectia „mari mutilati de razboi ” a PSD) este ca prin retragerea de la guvernare a PSD sa scape de gasca Dancila-Oprisan pentru gasca Firea-Ciolacu sau alta gasca,mai pe plezirul A3,cum e Plescoianu si ortacii!

  3. Domnule Rareș, cum PNL-iștii nu vă prea recunosc și și cer părerea, faceți din nou dovada celui care se bagă singur în seamă ca musca în curul calului. Iar pentru secțiunea de mâncat … domnul Ponta și ai lui au sechestrat din nou polonicul .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.