Veste tristă. Petre Brănişteanu, unul dintre cei mai mari baschetbalişti din istoria României, se află internat în stare critică, la Terapie Intensivă.
”O informaţie eronată care ne-a parvenit din surse foarte apropiate fostului mare jucător Petre Brănişteanu ne-au făcut să publicăm timp de câteva minute o informaţie care s-a dovedit a fi neconfirmată.
Petre se află internat în stare critică în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar. Să ne rugăm pentru sănătatea lui!”, a notat FR Baschet.
Clubul Steaua anunţase, mai devreme, decesul lui Brănişteanu, însă postarea din social media a fost ştearsă.
Petre Brănişteanu are 66 de ani.
A jucat la Steaua între 1978 şi 1991, cucerind de 10 ori titlul naţional. ”La Steaua, m-aş mai întoarce de patru-cinci ori. Aş lua-o fără să mă gândesc, de la capăt”, spunea marele baschetbalist într-un interviu Steaua TV.
A îmbrăcat tricoul naţionalei României de peste 400 de ori, la toate categoriile de vârstă, şi a jucat cu reprezentativa de seniori la două turnee finale ale Campionatului European.
În lumea baschetului a mai activat ca antrenor la CSU Ploieşti şi Rompetrol Bucureşti. De asemenea, a fost manager la CSM Bucureşti. În plus, el a activat în cadrul Federaţiei Române de Baschet.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Să-i dea Dumnezeu sănătate !
Din păcate în echipele sportive nu numai de la noi, rar mai vezi câte-un jucător român. Majoritatea sunt străini și în special închiși la culoare !
Nu mai interesează pe nimeni să formeze jucători din pepiniera proprie. De ce să se străduiască, când ai pe toate drumurile jucători străini. Ai noștri în loc să tragă la poartă, trag din ce în ce mai mulți, pe nas?