Generația de astăzi a auzit de foarte multe ori liderii europeni spunând că Uniunea Europeană are nevoie de o reformă profundă. Instituțiile europene din Bruxelles au adresat statelor membre nenumărate îndemnuri de a se transforma și ele pentru a fi capabile să răspundă mai bine provocărilor integrării europene și evoluțiilor rapide de pe scena internațională.
Noi, în România, am fost mai atenți la „temele” care ne erau direct expediate de la Bruxelles și mai puțin la cele referitoare la alte state membre și la entitatea organizțională numită Uniunea Europeană.
Din anul 2000 a început procesul de pregătire a ceea ce se prevedea a fi cea mai amplă dezbatere europeană asupra viitorului Uniunii Europene. Și, într-adevăr, din 2002 a fost realizată o astfel de discuție care s-a finalizat prin semnarea de către statele membre a unui Tratat Constituțional (oct. 2004) care aducea câteva inovări instituțiilor europene și procesului decizional european, oferea o direcție mai clară procesului integrării europene. Doar că, în lunile mai și iunie 2005, două state fondatoare ale Comunității Europene-Olanda și Franța-au respins acel Tratat Constituțional în procedura de ratificare. Astfel, rodul dezbaterii europene instituționalizate în Convenția privind viitorul Europei a fost anulat și s-a revenit la „reforma” eurobirocraților și politicienilor ocazionali (chiar dacă legitimi) care au elaboart Tratatul de la Lisabona (2009). În fapt, cum spunea un fost președinte al Comisiei Europene, din 2005 s-a intrat într-o criză constituțională care a evoluat spre criza existențială în care se zbate și astăzi Uniunea Europeană.
De atunci, au mai zguduit Uniunea Europeană și o criză economico-financiară (2008-2011), recenta criză socială (pandemia) și economică, dar și alte crize politice (naționalisme și populisme), regionale și globale legate de evoluția Sistemului Internațional contemporan. De fiecare dată, liderii statelor membre și cei ai instituțiilor europene reânnoiau promisiunea de a reforma organizația, dar până la urmă au fost preferate doar schimbări și paleative reparatorii. Și în ultimii ani s-au expus intenții de a se propune reluarea procesului de reformă a Uniunii, dar…a venit încă o criză, iar prea puțin disponibilii lideri europeni spre inovare, creativitate, și dotarea Uniunii cu politici și instrumente adecvate sec. 21, au tot amânat proiectul renovării și chiar al refondării ei. Au preferat să stea în așteptare ca și cum crizele prin care trece Uniunea Europeană ar produce ele însele nu doar determinisme, ci și inițiative!Ori, tocmai în criză ar trebui să se propună transformări care să genereze noi oportunități.
A aștepta ca oportunitățile să decurgă propriu-zis din criză nu înseamnă că liderii europeni ar avea o viziune clară transformaționistă și nici aptitudini pentru leadership.
În luna martie a acestui an am întrebat mai mulți politicieni și formatori de opinie din Bruxelles dacă mai există vreo șansă pentru dezbaterea reformării Uniunii Europene. Cei mai mulți m-au privit mirați și mi-au răspuns că nu ar exista curajul să se provoace liderii naționaliști și populiști din anumite state membre, îndeosebi pe fundalul Brexitului și în contextul actualei crize socio-economice. Opinia mea a fost că o astfel de discuție ar fi trebuit derulată inclusiv pentru a revigora încrederea socială a cetățenilor europeni care sunt supuși unei comunicări politice dominată de temeri, defetism și lipsă de claritate a „căii de viață europene”. Și le-am dat ca exemplu experiența istorică a anilor 30, din secolul trecut, când guvernul francez, Societatea Națiunilor și președintele Adunării acesteia, ministrul român Nicolae Titulescu, au propus și au militat pentru o ieșire din Marea Criză a epocii prin inițiativa creării Uniunii Europene. Desigur, acel proiect nu a avut susținere largă atunci, dar el a avut meritul de a fi o alternativă la propunerile totalitare și fasciste, a contribuit la mobilizarea și fundamentarea ideologică a mișcării de rezistență din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, apoi a Mișcării Europene, pentru ca, în 1946, chiar britanicul Winston Churchill să lanseze o formulă de State Unite ale Europei. Iar la puțin timp după aceea să se inițieze nucleul Comunității Europene.
Românii, inclusiv politicienii, diplomații și eurobirocrații care lucrează în instituțiile europene din Bruxelles, ar merita să rețină că ministrul afacerilor Străine al guvernului României, Nicolae Titulescu, a fost un sincer și dedicat susținător al proiectului Uniunii Europene. Dar iată contextul evocat:
Cu 90 de ani în urmă, ministrul francez de Externe Aristide Briand a supus dezbaterii Societății Națiunilor Memorandumul guvernului francez asupra organizării unui regim de Uniune federală europeană. Acest proiect de Uniune Europeană venea în prelungirea unor dialoguri intelectuale de după Primul Război Mondial, când frecvent se spunea că predominanța Europei în Sistemul Internațional a ajuns la zenit, în noul echilibru de putere al lumii apărând alți actori importanți. Ideea pan-europeană a luat și forma unei mișcări politice odată cu avertismentul contelui Coudenhove-Kalergi, apărut în presa din Berlin și Viena (1922), conform căruia Europa postbelică avea numai două alternative:”integrare sau colaps”.
Grupurile politice din statele europene au primit cu scepticism și indiferență ideile contelui Coudenhoven, poate pentru că acesta avea rădăcini culturale austriece și și-a lansat propunerea în mediile germano-austriece. Criza economică izbucnită în 1929 a readus în prim-plan scepticismul spenglerian și pentru a arăta că totuși Europa va putea evita colapsul, guvernul francez a agreat să înainteze, prin intermediul ministrului Aristide Briand, un proiect de reorganizare federală a continentului, într-o formulă interguvernamentală, cu insistență asupra factorilor economici și politici, meținând și recunoscând statul și suveranitatea lui.
În septembrie 1930, ministrul român al Afacerilor Străine, Nicolae Titulescu, a fost ales președinte al celei de-a XI-a Adunări a Societății Națiunilor. În mediile diplomatice europene ale vremii era cunoscută susținerea franceză de care s-a bucurat Titulescu pentru a deține această înaltă demnitate internațională și se spunea că unul dintre motivele Parisului ar fi fost acela că Memorandumul Briand intra în dezbaterea Societății Națiunilor. Titulescu era deja cunoscut ca fiind un adept convins al negocierilor internaționale, al raportării la dreptul internațional și întărirea instituțiilor care urmăreau pacea și cooperarea. El dovedise că relațiile între Vest și Est erau esențiale pentru o reală pace și cooperare europeană. Cu un an înainte de această alegere, Titulescu susținuse în Reichstagul Germaniei că organizarea comunității europene/internaționale nu presupunea crearea unui suprastat, fiind o asociere voluntară a statelor independente care-și dădeau ele însele cadrul legal, conform propriei suveranități.
Tot în fața parlamentarilor germani, ministrul român arăta că deși acea epocă de criză a readus în discuție expresiile tradiționale de suveranitate și independență statală, opinia sa era că „suveranitatea statelor, care altădată era înțeleasă ca o putere absolută, încât unele minți se credeau îndreptățite să nege, în general, existența unui adevărat drept internațional, este astăzi îndeobște considerată ca o voință care se autolimitează, în virtutea propriei sale independențe”. Cu același prilej, emisarul de la București demonstra că raportarea statelor la dreptul internațional nu însemna subordonare, ci coordonare, iar puterea în relațiile internaționale nu consta doar în forța statului, ci și în „conștiința solidarității umane”.
Pornind de la o astfel de concepție, Titulescu a susținut proiectul lui Aristide Briand de Uniune Europeană. Și pentru că Marea Britanie a fost vocal împotriva acestuia, Nicolae Titulescu a mers chiar la Londra pentru a argumenta că, în condițiile crizei mondiale devastatoare, soluția nu putea veni din obstrucționism sau întoarcerea la trecut, fiind nevoie de o privire curajoasă spre viitor, inovare și o stare de spirit nouă care să se sprijine pe rațiune. Într-o conferință prezentată la Universitatea din Cambridge (19 noiemb. 1930), a pledat pentru ca omenirea să-și revizuiască propriile prejudecăți și a demonstrat, punct cu punct, faptul că proiectul de Uniune Europeană al lui Briand a fost „desfigurat” și „maltratat” din neștiință și rea-voință, desi era, la acea oră, ”singura soluție” pentru ca popoarele Europei să evolueze în pace. Și încheia astfel pledoaria de la Cambridge, în favoarea Uniunii Europene:”Este o inițiativă generoasă, destinată a apropia popoarele de pe continentul care în istorie a cunoscut cel mai mare număr de războaie, pentru ca, ușurate pe cât posibil de greutățile ce le pot rezolva între ele pe care amiabilă, să se consacre, cu mai multă tărie și mai multă libertate, împlinirii obligațiilor lor de membri ai Societății Națiunilor”.
Dezbaterea proiectului Briand la Societatea Națiunilor a continuat în cadrul unei „Comisii de Studiu pentru Uniunea Europeană” în care, din partea României, a activat tot Nicolae Titulescu. În intervențiile sale a încercat să armonizeze opiniile divergente și să sublinieze valoarea punctelor comune în crearea „operei europene”, adică a Uniunii Europene. Mai mult, a îndemnat tot timpul pe reprezentanții statelor în respectiva Comisie să vină cu propuneri concrete, practice de trecerea prin tranziția către o Uniune Europeană. Pentru definitivarea proiectului european, Titulescu a considerat necesar ca atunci când vor exista destul de semnificative soluții practice de punere a sa în aplicare să fie întrunită o Conferință europeană care să decidă asupra modului în care statele vor colabora în cadrul Uniunii Europene. La începtul anului 1931, Titulescu era chiar optimist, afirmând că „sunt mai multe puncte de acord decât puncte de dezacord”. Deziderat care, în condițiile prelungirii crizei economice mondiale și a avansării puterilor totalitare pe scena europeană, nu s-a mai împlinit. Context care, pentru a demonstra inclusiv valabilitatea proiectului Uniunii Europene, l-a determinat pe Titulescu să insiste asupra cooperării statelor din Europa Centrală și de Sud-Est. Statele din respectivele zone erau îndemnate să se unească pentru a ajunge la prosperitate, nu să se izoleze și să se confrunte, adăugând și o opinie prospectivă, îndreptată tot către proiectul Uniunii Europene:”Unirea nu reușește niciodată când se face împotriva cuiva;ea triumfă întotdeauna dacă se face pentru ceva”.
Titulescu a continuat să suțină pe tot parcursul anilor , 30, ai secolului trecut, proiectul realizării Uniunii Europene, înscriindu-l în ceea ce el numea „idealul creator” al europenilor. Fără a se considera un idealist (adesea spunea că în politica internațională trebuia să fii atât idealist cât și realist), el aprecia că europenii puteau forma un „suflet colectiv”, chiar dacă acesta se exprima printr-o largă diversitate rasială și culturală. De aceea s-a străduit să înfăptuiască o stare de spirit în favoarea înființării Uniunii Europene, militând pentru ceea ce numea „spiritualizarea frontierelor” (cum am spune astăzi, libera circulație a mărfurilor, persoanelor etc. ). Eu cred că mai degrabă el înțelegea prin acea spiritualizare o „sinceritate de gândire și de acțiune”. În 1937, la Universitatea din Bratislava, spunea limpede că pentru el viitorul trebuia să consacre „o nouă și solidă integrare” și a statelor din Europa Centrală, totdată militând pentru unitatea Europei. Prelegera sa de la Bratislava s-a intitulat, nu întâmplător, Ordinea în gândire și, referindu-se la propriul mod de a judeca lucrurile, destăinuia că „în domeniul politic am aplicat întotdeauna legile științei, iar în domeniul științific am aplicat întotdeauna regulile experienței, pe care viața mi le dezvăluia la fiecare pas al carierei mele politice”. Printr-o astfel de grilă de evaluare a epocii și oamenilor ei, Titulescu atenționa, în 1935, că europenii trebuiau să vadă creația politică rezultată din pacea de după Primul Război Mnodial drept o realitate care s-a înscris pe drumul unei deveniri desprinsă de trecutul antebelic și înscrisă pe traiectoria unei „continue creșteri”. Era sigur că și Statele Unite ale Americii aveau o așteptare de la europeni să creeze „Statele Unite ale Europei”, deoarece și pe continentul nord-american dominant era tot idealul creator. Cu trimitere tot la proiectul Uniunii Europene, Titulescu spunea (1937) că „Idealul creator nu se mulțumește să sădească în sufletul omenesc germenele credinței într-o viață viitoare, în care înțelepciunea să fie aliata bunătății;el cere mai cu seamă eforturi necesare, oricât de mari ar fi ele, pentru a integra în materie toate elanurile instinctive ale sufletului omenesc spre frumos și spre bine;pentru că pe acestea nu este destul să le întrezărim, ci trebuie să le și creăm”.
Acel proiect de Uniune Europeană, lansat la începutul anilor , 30, nu a fost înțeles la justa valoare de politicienii vremii. Acum știm că după Marea Criză s-a impus concepția care a dus la Al Doilea Război Mondial (cel mai cumplit carnagiu de pe această Planetă), la împărțirea Europei în blocuri antagonice (Războiul Rece) și la enorme suferințe ale cetățenilor continentului (și nu numai). Totuși, idealul Uniunii Europene a răzbătut prin acei ani neguroși, iar noi, cetățenii europeni de astăzi, ar trebui să reținem ceea ce spunea și Titulescu : Uniunea Europeană este un „ideal creator”, nu unul static sau ancorat în trecut. Acum vedem că aparține prezentului. Depinde de actuala generație să știm care-i va fi viitorul!
La 1 iulie a. c. , Germania a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene. Are în față un semestru de formidabile provocări datorate crizei complexe globale, dar și crizei existențiale a Uniunii Europene. Sperăm că, mai mult ca acum 90 de ani, liderii politici europeni vor avea curajul, viziunea și determinarea să vină în fața cetățenilor europeni cu propuneri și soluții care să aducă rezolvări la problemele europene și internaționale și, de ce nu, să pornească o dezbatere sinceră, serioasă și aplicată, în cadrul Conferinței privind viitorul european, despre idealul creator al unei mai bune Uniuni Europene. Iar liderii României ar putea lua aminte la faptul că un distins diplomat și gânditor politic de la noi, Nicolae Titulescu, dar și alți contemporani ai săi, au susținut „idealul creator” al Uniunii Europene cu multă convingere și angajare. Au făcut-o și cu speranța că generațiile următoare vor continua acest ideal până la realizarea lui, dar fără a pierde din vedere elementele de creativitate, inovare și adaptare la viitor.
@Al: Ai sustinut sus si tare ca faptul ca Titulescu i-a evacuat pe acei golani de jurnalisti italieni care l-au fluierat pe negus la Liga Natiunilor a contribuit la antagonizarea Italiei si in consecinta pierderea unei bune parti din Ardeal, deoarece, la Viena, Romania nu a beneficiat de sprijinul aliatei, mereu fidele zici tu, Italia. Ai facut-o in stilul tau, adica mirlaneste si cu argumente din burta.
In primul rind, daca Guvernul Italiei ar fi fost unul de oameni civilizati, acei derbedei trebuiau sanctionati sever chiar acasa. Nu am auzit sa se fi intimplat.
Uite trei motive pentru care Italia avea de ce sa sustina Romania daca intr-adevar avea un cuvint de spus pe linga Germania.
Ca Manoilescu, reprezentantul Romaniei la Viena era cunoscut si apreciat in Italia am spus deja. Nu a contat.
In februarie 1937, la funerariile cu mare pompa ale lui Mota si Marin, doi exaltati morti aiurea pentru o cauza care nu era a Romaniei, a participat si o importanta delegatie italiana. Acest eveniment, prin amploarea sa, a fost al doilea semnal dupa demiterea lui Titulescu ca Romania schimba de drum. Aceast fapt este imposibil sa nu fi fost observant de italieni. Nu a contat.
Ciano, care a luat parte la arbitrajul de la Viena, constata in martie 1940 ca Pal Teleki, primul ministru ungar, simpatiza cu puterile occidentale ba inca era reticent fata de victoria germana. Nici asta nu a contat.
A contat, chipurile, ca niste scandalagii au fost evacuate pe cind se creadeau in cine stie ce circiuma din sudul Italiei. Aiurea! Legea o facea Germania iar Italia nu era decit o biata figuranta.
Chiar daca Titulescu va fi fost autist (exprimarea ta), el a militat pentru civilizatie, pentru o lume bazata pe acorduri, nu pe defilari cu cizme si zanganit de arme. El este apreciat de cei ce iubesc civilizatia si detestat de cei ce nu o accepta, adica de fascisti, nazisti si bolsevici, intre care te incadrezi si tu, ca interlocutor neserios si prost crescut.
@Al: Astept sa vad cartea lui Danielopol dar din pacate anticariatul la care am comandat-o si-a suspendat activitatea din cauza epidemiei. Pentru ca te-ai dovedit de prea multe ori necinstit, vreau sa vad intii cartea si nu te urmez in speculatii.
Faptul ca frontul finladez a fost rupt pe 20 de kilometri nu inseamna ca s-a rezistat doar pe 20 de kilometri, asa cum aberant ai sustinut si sustii tu in prostie. Sovieticii pierd citeva zeci de mii de oameni si importante cantitati de material militar, de 2 sau 3 ori mai mult decit la debarcarea din Normania si tu nu consideri ca au fost lupte grele? Stiu mirlane contextul si ce a spus Manstein despre romani, numai ca, in 1944, pe frontul din Moldova, nu s-a regasit ardoarea finlandezilor din vara aceluiasi an.
Maniu a refuzat oferta lui Antonescu in 1944. Nici nu avea de ce s-o accepte, odata ce Antonescu nu si-a tinut promisiunea facuta lui Maniu, in intrevederea de la restaurantul Berbec, de a nu accepta formarea guvernului si a-l lasa pe Maniu sa formeze guvernul, cu Antonescu ministrul apararii. Era in septembrie 1940.
Romanelli tinea partea lui Bela Kun nu in numele Frantei, drept care a si fost indepartat, pozitia sa partizana fiind batatoare la ochi.
Deci Guvenul georgian, confruntat cu provocarile separatistilor sustinuti de Rusia, incearca sa restabileasca ordinea pe propriul teritoriu si tu numesti asta invazia Rusiei? Daca nu minti de la ochi, esti dus rau cu capul.
Executarea ordinelor minat din spate cu pistolul nu inseamna disciplina. Mai stii si o alta armata care facea la fel? Nu ducea decit la abrutizarea soldatilor indemnindu-i la dezertare. Violurile nu pot fi oficiale, chiar si cu ghilimele, pentru nici o tara civilizata. Americanii ii pedepseau cu moartea, cazuri din Franta, pe soldatii prinsi cu astfel de fapte. Nu s-a auzit acelasi lucru despre URSS, de unde si indignarea acelei jurnaliste.
Bolsevic esti pentru ca spui prostii si ridici osanale Rusiei.
@anonim:
– Adica la suomussalmi (cea mai mare batalie in nord) pentru fiecare soldat pierdut finii ucid 32 de sovietici – si tu numesti asta ‘lupte grele’? le era greu sa apese pe tragaci poate, dupa mintea ta
– Disciplina e capacitatea de a executa ordine. Represaliile asupra populatiei sunt cu totul altceva – iar in cazul sovieticilor violurile au fost ‘oficiale’. Inept si disperat cum esti nu faci diferenta intre cele doua notiuni.
Am avut si noi destule cazuri de soldatesca in est (si cate nu le stim). Si din cate mi-amintesc in renania ocupata francezii aveau 30.000 de violuri reclamate (in vreme de pace), avand in vedere ca populatia era terorizata de administratie probabil cifra reala era mai mult decat inzecita.
Si la noi in bucurestiul ocupat de nemti din 1916-18 violul era obligatoriu pt orice cerere la oficiali, nemaivorbind ca oamenii erau iarna dezbracati pe strada (bacalbasa).
Dar daca n-ai avea dublu standard n-ai mai fi bolsevic …
@anonim:
‘The Red Army soldiers on the Isthmus numbered 250,000, facing 130,000 Finns. The Finnish command deployed a defence in depth of about 21,000 men in the area in front of the Mannerheim Line’ – wiki winter war
Deci tu ai 130000 si plasezi doar 21000, in conditii de inferioritate de tehnica militara. Oare frontul real era de 130km sau de 20? Inca o data, harta finala din martie din karelia, ma confirma pe deplin, se vede clar si linia lacurilor NEATINSA.
– Noi n-am luptat cu ardoare? lepra bolsevica, am fost cei mai buni aliati ai axei, scursura! – o spune manstein!
– Ungurii la ce garantii renunta in 40 ? si se trezesc in 47 cu lobby anglo-saxon pt ardeal
– Nu confund nimic cu maniu, n-a vrut niciodata guvern.
– Romanelli vorbea in numele unui general francez, nu al italiei – ineptule!
– Georgia: chiar deasupra frazei tale
‘To put an end to these attacks and restore order, the Georgian Army was sent to the South Ossetian conflict zone on 7 August. Georgians took control of most of Tskhinvali, a separatist stronghold, in hours.’ – cine a invadat, cine minte?
@anonim:
Nu eu invoc ‘teza talloires’ ci danielopol – urmasul lui titulescu si un expert in diplomatie.
Textul adus de tine ma confirma stralucit, are 2 concluzii:
– tratatul era inutil, sovieticii nu l-ar fi respectat – deci titulescu era autist, ceea ce am si sustinut.
– demiterea lui e o enigma; absolut deloc, daca il citim pe danielopol cu ‘panica starnita la bucuresti’ si tratativele secrete din franta. QED
– Daca iugoslavia era invingatoare lua trieste; si polonia nu pierdea jumatate din teritoriu.
– Daca era carol omul germaniei cum de l-au demis? si il terorizau legionarii de ajunsese bietul sa planga cu mihai langa el inarmat? Esti rizibil,ca de obicei …
@Al: Cu disciplina si mecanizarea Armatei Rosii vorbesti din burta, ca de obicei, sau dupa vreo gazeta de perete de la Comrat sau Bender, ca tot una e.
O corespondenta de razboi sovietica spunea despre soldatii sovietici ca violeaza orice femeie germana de la 8 la 80 de ani – o armata de violatori. Se pare ca in jur de 1,4 milioane de femei germane au fost violate de ‘disciplinatii’ soldati sovietici. Asta dupa carti sau articole. Se vede de la o posta ca nu frecventezi bibliotecile. Pina la carti, era destul daca ai fi vorbit cu persoane care au trait razboiul. Aveau ce povesti… Sa fi avut o sora, mama, bunica atunci, sau chiar tu sa te fi intilnit cu ‘davai ceas’, nu ai mai fi delirat despre disciplina soldatiolor sovietici, afara de cazul cind nu vei fi fost vreun purtator de carnet rosu. Numara si cite ceasuri poarta bravul soldat rus in fotografia neretusata cu arborarea drapelului sovietic pe Reichstag. Desigur, le va fi cumparat sau primit cadou in semn de recunostinta pentru eliberare…
Despre disciplina de front, uite ce se raporta la Frontul 1 Ucrainean, pe 7 aprilie 1945, deci cind razboiul era deja cistigat, despre noii incorporati: multi se dovedeau instabili in actiune si intr-adevar lasi. Ti-o putea spune si vreun fost ofiter roman care a facut frontul din Moldova, cind deja era clar cine va cistiga razboiul: echipati aiurea (se vede asta si in fotografiile din Berlin), unii si fara arme, beti crita, dar cu conserve de carne americana in sacul de merinde.
Mecanizarea lasa de dorit si in 1945, intrucit depindea de livrarile americane prin programul Lend-Lease. Se simtea inca efectul incompetentei maresalului Kulik, numit seful inarmarii in 1937, odata cu epurarile staliniste. Mecanizarea nu putea fi deci mai buna in 1939-1940, cind URSS a invadat Polonia, Finlanda, Romania, Balticele, asa cum glosai tu, in admiratia sa netarmurita pentru URSS si Stalin.
Vezi articolele despre cucerirea Berlinului, Military History Matters, nr 116.
@Al: Finlanda. Si in capul tau distrugera unui efectiv cit sa incadreze una sau doua divizii nu inseamna lupte grele?? Uite aici despre linia Mannerheim, principalul teatru din razboiul iernii: http://www.winterwar.com/M-Line/M-Line2.htm. Lungimea sa este de 135 km si acopera si lacurile pe mai bine de 20 km. Nu au fost deci lasate doar in grija ‘brandurilor’ (termenul actual este cel de mortier) asa cum ‘doct’ sustineai tu. Daca succesul a fost pe 20 km (ar trebui sa verific pentru ca prea le zici din burta), inseamna ca in rest soldatii au stat cu arma la picior? Luptele decisive s-au dat in ianuarie si inceputul lui februarie. La mijlocul lui februarie, Finlanda incepe tatonarile de pace si armistitiul se incheie pe 6 sau 7 martie, totul in plina iarna arctica. Nici o legatura deci cu primavara care, zici tu din burta, ca ar fi dus la incetarea rezistentei.
Participarea engleza la razboiul Greciei cu Italia din 1940-1941 a fost una cu totul secundara. Pentru Grecia au luptat in primul rind grecii. Nu asigurarea britanica ci spiritul lor i-a facut sa lupte cu ardoarea specifica, la noi nu prea de gasit, nu la Carol in nici un caz. Britanicii nici nu aveau ce sa declare fata de Romania, odata ce Carol a renuntat la garantii in iulie 1940.
Cu Maniu, confunzi 1944 cu 1940 si doaar ti-am mai spus.
Romanelli a fost pe fata de partea lui Bela Kun. Tu numesti asta gest de aliat fidel al Romaniei?
Fraza urmatoare celei pe care a citat-o tu te lamureste cine a escaladat si invadat: ‘Russian troops had illicitly crossed the Russo-Georgian state border and advanced into the South Ossetian conflict zone by 7 August before the Georgian military response.’. Cine a inceput a fost clar in comentariul trecut. Tu insa tii mortis partea Rusiei.
@Al: Ar fi cazul sa fii mai rezervat in in recitarea acelorasi mantre oligofrene.
Tratatul nu s-a semnat si nici negociat la Talloires, asa cum ai sustinut tu, incapatinat si badaraneste. Nici nu avea cum, Titulescu, in iunie 1937, cind a fost intrevederea, de aceasta data particulara, cu Litvinov, fiind deja demis de 9 luni.
Textul tratatului convenit la Montreux in 21 iulie 1936 il gasesti aici: http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_1/32_gheorghe.pdf . Textul exclude orice divagatie. Rezolutia Consiliului de ministri din 14 iulie 1936, prin articolul 4, reconfirma deplinele puteri conferite lui Titulescu pentru incheierea unui acord cu URSS. Motivul este expus in articolul 3, paragraful c: URSS este numita ‘aliatul aliatilor nostri Franta, Cehoslovacia, Turcia’.
Pina in acel moment, Romania, prin Guvernul sau, era fidela fostilor aliati, in particular Frantei. Demiterea fara nici o explicatie a lui Titulescu a semnalat inceputul unei schimbari de directie, care s-a conturat din ce in ce mai clar in anii urmatori. Nu e deci de mirare ca, la Talloires, Litvinov ii spune, neoficial dar direct, lui Titulescu ca URSS nu va ezita sa reocupe Basarabia intrucit nu vrea ca potentialul ei sa ajunga in miini germane. Gasesti aceasta la aceeasi adresa.
Ce s-ar fi intimplat daca Titulescu nu ar fi fost demis si tratatul semnat nu stim. Stim insa ca Polonia, Cehoslovacia, Grecia, Iugoslavia au procedat altfel si ca, in pofida nenorocirilor, au terminat razboiul ca invingatoare. Daca URSS nu si-ar fi respectat semnatura ar fi fost culpa ei.
Stim insa ce s-a petrecut fara Titulescu: Pas cu pas, Carol aduce tara in orbita Germaniei, ceea ce a culminat cu renuntarea la garantiile franco-britanice si chemarea misiunii militare germane in Romania, in iulie 1940. Deci Carol si nu Antonescu aduce tara in sfera germana. Antonescu a fost pus in fata faptului implinit. Daca putea sa schimbe ceva este de domeniul istoriei probabile.
@ anonim:
Nu trebuia sa fim de partea axei – tocmai ca iti lipsesc nuantele (ca oricarui bolsevic). Suedia a fost de partea axei? Dar polonia – care (in raspar cu titulescu) refuza orice tratat cu moscova?
N-am vrut sa fim de partea axei SI AM SFARSIT PRIN A FI – cu sute de mii de morti. Daca eram (economic) reuseam sa nu fim militar, si ramaneam cu ardealul in 40 = hitler nu ne-ar mai fi santajat (militar, credea de altfel ca nici nu e nevoie de noi, la inceput).
Dar la munchen aliatii de partea cui au fost?? Si la paris cine ne-a retrocedat transilvania, aliatii cumva? Dupa cum am aratat titulescu insusi descopera in final cat de duplicitara era franta.
– Armata germana intra in romania in octombrie, adusa de antonescu. A fost nevoie de debarcarea lui carol pentru asta. Carol il ucide de urgenta pe codreanu – antonescu face guvern cu sima, cine e pro-axa aici? Carol implora la berlin intai sau la paris si londra?
Clisee de semidoct.
– ROMANIA MARE SE GARANTA IN PRIMUL RAND PRINTR-O DEZVOLTARE ACCELERATA. Si tratatele nu mai au nici o valoare cand se invoca principiul securitatii – fapt validat de atatea ori. Schimburi economice si investitii masive nu insemna aderarea la axa; iar primul investitor de capital in germania nazista nu era sua cumva?
@anonim:
– Doar in capul tau s-au dus lupte grele – nu si in nordul finlandei. De pilda la suomussalmi mor 750 de fini vs 24.000 de sovietici. SINGURUL SUCCES aici e petsamo – si asta pt ca e in camp deschis.
IMPORTANTI AU FOST CEI 20 DE KM, nu degeaba timosenko RENUNTA LA NORD!! DEGEABA CUCERESTI DACA NU POTI MENTINE. Si la tratative in primavara singurul succes sunt pe cei 20 de km!
Prizonieri: intre 800-1100 de fini vs 5.500 sovietici. Un simplu procentaj ne arata unde e ‘disciplina’; dar pentru asta ar trebui sa stii regula de trei simpla or nu e cazul tau.
– Ungaria 1919: iti dai in petec inca o data. Colonelul romanelli ne someaza IN NUMELE lui d’esperey, care isi daduse cuvantul de doua ori ungurilor ca nu inaintam etc Deci dupa tine au fost contra romaniei italia, franta si sua !! si pentru noi UNGARIA !! care ne implora (prin andrassy) sa trecem tisa. Vai, vai – macar umorul involuntar te mantuie …
– Englezii au luptat pentru grecia – noua ne-au spus CLAR ca nu vor lupta pt noi; restul sunt divagatiile tale stupide.
– Ce confuzii fac eu cu maniu? Insinuezi ca a vrut guvernul?
– Georgia: subiectul era CINE A PROVOCAT CONFLICTUL in 2008? ‘shelling’ nu inseamna INVAZIE – e o diferenta de natura. Qui prodest de altfel? – osetinilor in nici un caz? CONSILIERILOR CIA CARE DOREAU SA DISCREDITEZE MOSCOVA LA OLIMPIADA – DA!
De curand a avut loc incidentul de granita china-india. Nici un analist nu s-a intrebat CINE A INCEPUT – pt ca asta e un subiect pt prosti (indecelabil), important e ca nimeni n-a escaladat.
@anonim:
– Pentru avizati diplomatia e arta disimularii; pentru semidoctii obtuzi e doar o chestie de tratate. Nu e important unde s-a semnat tratatul ci unde s-a negociat (o distinctie prea subtila pentru tine).
In plus nu realizezi ca varianta ‘trupe la cerere’ nu are nici un sens pentru nimeni:
– moscova nu semneaza ani de zile recunoasterea basarabiei si acum o face PT CE? pt ca soldatul sovietic sa aiba dreptul sa moara pt ardeal?? DOAR LA CERERE? Nu are nici un sens decat daca erau decisi, si in varianta asta ‘oficiala’, sa nu respecte tratatul, adica basarabia.
– pentru noi varianta ‘secreta’ (libera trecere) e si asa ingrozitoare dar asta (la cerere) e catastrofa, inept cum esti nu ma mir ca n-o realizezi desi e evidenta: granita LOR (a msocovei) strategica naturala sunt carpatii, e de neimaginat ca ar fi pierit ivan-ii cu sutele de mii in campia de vest aiurea. Am fi pierdut ardealul (tot) oricum si ne-am fi ales cu trupe sovietice in moldova INDISPENSABILE.
STRATEGIC VARIANTA TA E MULT MAI PROASTA DECAT ‘TALLOIRES’ – care are totusi mai mult sens, atacul sovietic ar fi fost o actiune complementara cu franta si trebuia sa se soldeze cu infrangerea germaniei.
– MAI EXISTA SI VARIANTA ‘AMBII AVEM DREPTATE’: ‘trupe la cerere’ inseamna de fapt LA CEREREA FRANTEI, luand in consderare lichelismul lui titulescu fata de paris – perfect plauzibila.
@Al: Debitezi bazaconii si mirlanisme.
Daca nimeni nu contesta documentul lui Scurtu, tu de ce l-ai negat insistent pina acum si ai sustinut pina in pinzele albe ca tratatul a fost convenit la Talloires si nu la Montreux? Fabulezi cu pretinsa anexa secreta. Ea contrazice textul tratatului si acesta trebuia validat de Guvern.
Daca stiai de luptele din nordul Finlandei, de ce ai sustinut aiurea ca finlandezii au rezistat doar pe 20 de kilometri? Sovieticii s-au predat in masa in Razboiul iernii. Finlandezii i-au tratat omeneste dar acestia au fost impuscati pentru ‘lasitate’ atunci cind au fost repatriati. Tu numesti asta disciplina?? Aceasta nu a impidicat predarile, tot in masa, din razboiul care a urmat.
Italia s-a opus interventiei noaste in Ungaria in 1919, pentru ca avea propriul litigiu cu Iugoslavia in formare, ultimul gest fiind tentativa de a impiedica ocuparea Budapestei.
Grecia a fost practic singura in fata Italiei in 1940, luptele ducindu-se pe uscat. Iar vorbesti din burta cu flota engleza.
Cu Maniu, faci confuzie cu 1944. Doar tu spuneai de intilnirea de la restaurantul Berbec, unde Antonescu i-a promis lui Maniu ca nu va accepta formarea guvernului.
Minti de la ochi cu Georgia. Uite ce spune Wikipedia de cum a inceput razboiul, fraza aterioara celei citate de tine: „By 1 August 2008, South Ossetian separatists had begun shelling Georgian villages, with a sporadic response from Georgian peacekeepers in the area.[31][32][33][34][35] Artillery attacks by pro-Russian separatists broke a 1992 ceasefire agreement.”
Titulescu a facut tot ce i-a stat in putiinta pentru ca Romania sa nu ajunga de partea Axei nazisto-fasciste, repudiata de toata lumea civilizata. Aderarea la Axa era de asteptat din partea Ungariei si Bulgariei, nu din partea Romaniei, filofranceza si antantista, atit timp cit era reprezentata de Titulescu. Bascularea este exclusiv opera lui Carol al 2-lea.
Traiesti deci in coconul propriilor fabulatii.
@ anonim:
– Nimeni NU CONTESTA documentul lui scurtu, UN PROIECT DE TRATAT, asta a gasit el. Problema e daca acopera integral negocierea. Trecerea libera a trupelor sovietice ar fi fost cu siguranta O CLAUZA SECRETA, fiind o bomba atomica diplomatica. Tinand cont ca viena intercepta comunicatiile.
Simpla intrare a sovieticilor la chemarea noastra n-ar fi starnit panica la bucuresti si demiterea urgenta.
Fara infrangerea lui hitler n-am fi aflat niciodata de anexa secreta r-m, de exemplu.
– Oricum, cu sau fara danielopol, intrebarea esentiala o eviti: IN DEFINITIV CE A ADUS TITULESCU ROMANIEI? CE TREBUIA SA SE MAI INTAMPLE CA VISUL LUI SA SE REALIZEZE? CAT PUTEA SA REZISTE FICTIUNEA TRATATELOR?
Finlanda a avut si tratat de recunoastere a frontierei cu urss (1920) si de neagresiune (1932 si 1934 pe zece ani). Pana si ultima ta gaselinita (cu ‘tratatele urss cu balticii nu se considera, erau prea recente’) se dizolva. Dupa cum am aratat si titulescu descopera ingrozit duplicitatea programatica a frantei.
@ anonim:
– Italia n-a facut nimic contra noastra in 1919, ai incurcat borcanele cu serbia si acum disperi.
– In problema georgiei subiectul era ‘cine a inceput conflictul din 2008’ incalcand acordul de pace, invadand osetia si ucigand observatorii rusi. Wiki e f clara – georgia (mai precis consilierii cia, alaturi de shaakasvili la vedere). Dupa cum am spus a fost o lovitura de pr – doar idiotul de shaakasvili credea in armata georgiana.
Practic la fel a fost si in ucraina – dupa prajiturele pe maidan sua le interzice sa se apere in crimeea. Iar in transnistria germania si rusia isi trimit bezele – mai nou si cu sua alaturi. Lucruri de care tu n-ai aflat, desigur, te-ai obisnuit sa macai lozinci.
– Trupelor legionare li s-a spus ca vor lupta in linia intai, nu ca vor fi trimise in campuri de mine.
– Da, in finlanda sovieticii (inepti ca tine) CREDEAU ca au front strategic si in nord, mannerheim intuieste bine ca nu e. Orice incursiune va fi anihilata odata cu blocarea, chiar si intarziata, a liniei logistice condamnata sa traverseze interminabile paduri – suomussalmi e cel mai bun exemplu. Lupte grele pentru sovietici doar, inutile. Singurul succes a fost in karelia.
– Apropos de disciplina, finii sistematic descopera socati ca de regula sovieticii inconjurati (si au fost cazuri puzderie) NU SE PREDAU, prefera sa moara inghetati pana la unul baricadati. Un detaliu clasic – cum de tu, mare expert de budoar, n-ai auzit de el?