Un Kovacs de 7 pe Bernabeu

Marele meci al play-off-ului Champions League, care oricând ar fi putut fi finala, Real Madrid – Manchester City, a avut miercuri seară episodul doi din acest sezon. După ce s-a impus pe un final nebun la Manchester cu 3-2 (în minutul 85 gazdele făceau din penalty 2-1) spaniolii au câștigat și manșa secundă, pe Santiago Bernabeu, cu 3-1, triplă Kylian Mbappe.

Partida retur, din capitala Spaniei, jucată sold-out la un stadion de 70.000 de locuri, dar dacă mai avea încă 30.000 sigur se ocupau și acelea, a fost încredințată pentru a fi condusă arbitrului român Istvan Kovacs. Care mai arbitrase un Manchester City – Real Madrid 4-3 în 2022.

O misiune deloc ușoară, dar Kovacs știe deja ce înseamnă Santiago Bernabeu fiind la al cincilea meci în care conduce pe Real și toate s-au terminat perfect, cu victorii ale galacticilor. În general românul nu a avut mari probleme, pentru că ambele echipe s-au preocupat numai de fotbal.

Cu toate acestea ambele părți i-au imputat câte o fază la care nu ar fi luat decizia cea mai bună, dar la final atât englezii cât și ibericii au stabilit că nota pe care o merită Kovacs este 7. Nu rău, dar nici strălucitor. Dar suficient dacă va conincide și cu nota primită de la UEFA pentru a primi pe mai deoparte jocuri în această competiție.
Presa iberică i-a reproșat graba cu care i-a acordat englezului gazdelor, Jude Bellingham un cartonaș galben, în urmă căruia va fi suspendat pentru prima manșă din optimi, unde adversar va fi ori vecina Atltetico fie echipa germană Bayer Leverkusen. Bellingham tocmai fusese eliminat în ultima etapă din La Liga, la Pamplona, în remiza cu Osasuna.

Englezii consideră că Foden a fost victima unui fault împrumutat din procedeele de wrestling, comis de Mendy: „Cum să nu fie fault? Mendy a intrat ca în WWE și l-a izbit pe Phil Foden, după ce acesta câștigase mingea. Dar nu, arbitrul trebuie să fie fan wrestling, pentru că nu a văzut nimic greșit. E pur și simplu ciudat!” – au spus cei de la BBC.

Recomanda [votes_up id=827013]

2 Comentarii

  1. Ha, ha! Să știe, scala valorilor magyare are punctul de maxim 7. Piste 7 nu rezistă, ‘i mult pria mult pintru constituția lor costelivă: 7 ani di-acasâ, 7 clasă, 7 cuvinte în limba română, 7pohară di palinka…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.