Pe profesori şi studenţi i-am văzut deja în stradă. Urmează şi pensionarii, care poate ar fi fost cei mai justificaţi să dea ei startul protestelor. Spun asta după ce am pălăvrăgit mai bine de două ore cu dna Rodica, o pensionară ca oricare alta, am zis eu. Când am ieşit pe uşă, însă, mă răscoleau frazele: „Un litru de lapte e scump, 3,3 lei, cumpăr doar o dată pe săptămână”, „Nu mi-am mai luat o haină de când am ieşit la pensie”, „Mobila din toată casa e din anii `60” sau „Împletesc şosete şi le vând la piaţă cu 3 lei”. Când mă uitam la dna Rodica îi vedeam în ea pe toţi pensionarii din România, drămuindu-şi fiecare bănuţ din pensie, dependenţi de nişte medicamente scumpe, nevoiţi să ţină regimuri destul de costisitoare, stând în frigul din piaţă ca să vândă trei perechi de şosete împletite, aşteptând să le mai bată cineva în uşă şi tot aşa. Ăsta e „portretul” clasic al pensionarului român.
Printre multe poveşti, ba despre vecini, ba despre singura rudă, o verişoară cu care nu a mai vorbit de ani de zile, dna Rodica mi-a povestit cum a trecut iarna, în apartamentul cu două camere de pe Baba Novac. „M-am instalat în sufragerie, unde am lăsat caloriferul să meargă, iar în bucătărie, baie şi dormitor l-am închis”, mi-a spus bătrâna. Chiar în ziua vizitei mele, pensionara îşi plătise întreţinerea şi mi-a arătat chitanţa cu suma de 175 de lei, pe care a achitat-o din pensia ei de 900 de lei. Deja îi dăduseră lacrimile: „Vino să-ţi arăt ce depozit am de medicamente, nu mai pot! Acum m-am îmbolnăvit şi de Parkinson de la stres, 200 de lei dau pe medicamente pe lună!”.
Ce să o mai întreb pe bătrânică să mai uite de lucrurile astea, mă gândeam eu, şi am rugat-o să-mi arate puloverele împletite de ea şi şosetele pe care le vinde la piaţă, despre care îmi povestise câte ceva mai devreme. Şi a început dna Rodica să mi le înşire pe pat: „Mamă, cu împletitul asta, mai uit şi eu că am ajuns la 73 de ani şi sunt singură cuc. Şi tot aşa am şi eu singurele haine noi, pe care eu mi le fac singură. De când am ieşit la pensie nu mi-am cumpărat nici o haină, doar nişte papuci”, mi-a zis bătrâna. Totodată, dna Rodica mi-a dezvăluit şi strategiile de deplasare cu mijloacele de transport în comun. „În 311 nu mă pot urca şi coborî decât prin faţă, că mă pot ţine din ambele părţi de bară, iar la troleu pe uşa din spate”, mi-a zis oftând bătrâna.
Şi parcă nu ar fi fost de ajuns, dna Rodica cu reumatismul ei şi Parkinsonul o mai lasă picioarele în stradă. „Într-o dimineaţă eram cu plasa de cumpărături şi am căzut în stradă. Bine că nu mi-am spart ochelarii! Au venit şi m-au ridicat doi bărbaţi, care m-au şi certat: «Tu, femeie, bătrână, ieşi pe stradă la cumpărături?!». Păi şi cine să se ducă, dacă sunt singură? M-am dus apoi pe o bancă şi am început să plâng”, mi-a zis pensionara.
„Dar cât stres să ai ca să faci Parkinson?”, am întrebat-o. „Ei, de doi ani de zile proprietara vrea să-mi ia apartamentul pe care l-am primit în `87 de la ICRAL. Aici plătesc chirie 120 de lei, când am vrut să-l cumpăr nu m-au lăsat şi uite că proprietarul o să mi-l ia. Cum să nu mă îmbolnăvesc dacă ştiu că o să stau în stradă la 73 de ani? Nu am unde să mă duc, nu am pe nimeni!”, mi-a spus bătrâna.
