Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a demisionat, sâmbătă, din funcţia de președinte al organizaţiei municipale Bistriţa a PSD cu un discurs care ar fi umplut de lacrimi barca în care aceasta s-a urcat în 2014 alături de Victor Ponta și Liviu Dragnea.
„A fost un moment sufletesc greu pentru mine, să plec din fruntea unei organizații care a fost total implicată, alături de mine, în toată munca uriașă generată de confruntările electorale ale anului 2016. Rămân membră a organizației municipale, o să o sprijin cu tot sufletul în activitatea viitoare și sunt convinsă că noua conducere, aleasă statutar prin Conferința de alegeri din luna august, va menține rezultatele electorale viitoare cel puțin la nivelul celor obținute în mandatul meu”, a anunțat Pană.
Doina Pană, aleasă preşedinte al PSD Bistriţa în septembrie 2015, a precizat că renunţă la funcţie nu mai poate aloca timpul fizic necesar conducerii organizației în condiţiile în care a devenit ministru.
Locul său a fost luat interimar de viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.