Un nou record de infectări şi decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.032 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 176 de pacienți au murit.

Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.233.668 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.118.816 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 12.032 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 928 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până joi, 37.041 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.09.2021 (10:00) – 30.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 176 de decese (89 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 176 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 0-9 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 la categoria de vârstă peste 80 ani.

165 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 176 de pacienți decedați, 163 erau nevaccinați și 13 vaccinați. Dintre cei 13 pacienți vaccinați, 11 prezentau comorbidități, 1 nu prezenta comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 58 și 86 de ani.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.168. Dintre acestea, 1.364 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 315 sunt minori, 299 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.611.012 teste RT-PCR și 3.245.416 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.581 de teste RT-PCR (12.775 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.806 la cerere) și 42.395 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 61.976 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.630 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.120 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 166 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.134 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 859 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. E incredibil ce idiotenii se intampla in tara! Au inceput megafoanele in spatii comerciale sa anunte mizeria QR obligatoriu la intrare, nu conteaza magazinul! Multe chioscuri mici au pus masa la usa si servesc cetatenii, vanzatorul la interior di clientul la exterior! Bai idiotilor care habar nu aveti pe ce lume traiti, cum vor servi vanzatorii in perioada iernii geroase, sau, cu nametii inalti, sau cand vajaie vantul spurcat precum javrele care iau hotarari in numele si impotriva cetatenilor din Romania? Am intalnit un idiot cu aliura si tupeu politic, posibil sa fi fost chiar medic, nu a prezentat QR-ul pentru a intra in magazin dar urla la altii sa se vaccineze obligatoriu! Eu avand QR pentru testare, l-am contrat puternic cand urla la ceilalti cetateni! Pare ca leprele astea sunt hotatati sa incalce orice demnitate, orice lege pentru a-i obliga pe altii sa se execute!

  2. Partea buna este ca toti cei care se identifica ca romani vor muri datorita la COVID

  3. Partea buna este un guvern unic USR care sa introduca vaccinarea obligatorie si internarea antivaccinistilor in lagare de rezolvare.

  4. Bai jurnalistilor , imprastiati-va bre pe la toate spitalele si morgile – cel putin in Bucuresti, sa ne lamurim si noi UNDE sunt toti bolnavii si mortii astia !
    Iar cadem in siajul propagandei agresive NEVERIFICATE , cu cifre umflate din pix si cu cativa batrani intubati pentru a forta si teroriza cat ma multi nefericiti sa accepte injectarea mortala ??
    NICI o masura concreta pentru aducerea unor antivirale si antibiotice eficienta in farmacii pentru ca poporul sa aiba acces la o solutie de preventie, care nu le pune viata si sanatatea in pericol printr-o vaXXinare INEFICIENTA, la care haitele globaliste farma sunt EXONERATE DE ORICE RESPUNDERE !

  5. Părere draghe, lasă oamenii în pace cu diversiunile tale! Au ei necazuri destule, că nu mai au nevoie și de aberațiile tale. Bine ar fi ca regimul tău să plece și să lase cetățenii cu simț de răspundere la butoane. Așa doar se prelungește chinul.

  6. Rste.mai completa informarea privind infectatii, ne / vaccinatii si decesele.
    Mizerabila este neinformarea romanilor despre acest virus!
    Eu l-am facut de doua ori, raman probleme/sechele,luni de zile, este un virus ticalos.
    Fiecare este liber sa aleaga, rele sunt ambele variante: infectarea si boala respectiv vaccinul experimental( nu ar trebui sa-l numeasca vaccin daca mor si vaccinatii infectati)
    Ps. Vitamina C, zinc si paracetamol grabesc vindecarea!

  7. @ Parere
    Da si lor li se va incalca dreptul la viata cu virf si indesat !

  8. Vezi ca medicii suedezi tocmai au anuntat ca pentru vaccinati anticorpii dureaza numai sapte luni. Asta inseamna ca aia care s-au vaccinat pe la inceputul anului nu mai au nicio imunitate acum. Dupa trei luni numarul de anticorpi scade deja la jumatate in cazul vaccinatilor.

    Deci ia-ti vaccinul si baga-l in cvr ca nu-i bun de nimic.

  9. din pix ……. restul …..e…..can……can

  10. Din aceste date reiese ca rata de mortalitate a scazut de la 1,9% cat era ieri si alaltaieri la 1,5% astazi. Deci de ce ne isterizam?

    Tot din date reiese ca 85% din cei decedati erau trecuti de 60 de ani si ca 94% din decedati aveau comorbiditati.

    Ca de obicei, medicii care sunt platiti sa faca reclama la vaccin niciodata nu ne ofera statistici cu detalii, ci numere absolute pentru a induce panica.

  11. Sunt gata sa ma vaccinez si cu pisu’ daca specialistii usr recomanda

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.