Cum se mai ceartă politicienii altora între ei

„Un pericol pentru Europa” în guvernul german

Scandalul politic din Germania continuă. Andrea Nahles, preşedintele Partidului Social-Democrat (SPD), avertizează, în contextul disputelor de la Berlin pe tema imigraţiei, că liderii Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Horst Seehofer şi Markus Söder, reprezintă „un pericol pentru Europa” pentru că vor un „Brexit german”, transmite Mediafax.

În ultimele săptămâni, mai mulţi lideri ai CSU, filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), au contestat politicile liderului formaţiunii, cancelarul Angela Merkel, în special cele în domeniul imigraţiei.

Tensiunile politice par să se fi amplificat. Ministrul Economiei din Bavaria, Franz Josef Pschierer, a declarat, la o reuniune, că „Angela Merkel trebuie să plece”, conform unor surse politice citate de publicaţia Augsburger Allgemeine.

„Cred că momentul cel mai bun al cancelarului Merkel a trecut”, a transmis Pschierer. Un alt lider CSU, Horst Seehofer, care este ministru de Interne al Germaniei, a contestat vehement politicile în domeniul imigraţiei, în contextul în care peste un milion de extracomunitari au ajuns în Germania.

La rândul său, premierul landului Bavaria, Markus Söder (CSU), a exprimat opoziţie faţă de planul Angelei Merkel şi preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, de reformare a zonei euro prin crearea unui buget comun. Modificarea tratatelor UE „ar crea, în culise, o nouă egalizare financiară la nivel european sau un model de transfer al sarcinilor”, a atras atenţia Söder.

Coaliţia guvernamentală de la Berlin este formată din partidul cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), filiala din Bavaria a formaţiunii, Uniunea Creştin-Socială (CSU), şi Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de Andrea Nahles.

Liderul SPD a avertizat că disputele politice riscă să conducă la destrămarea coaliţiei guvernamentale. „Noi nu vom permite acest lucru”, a afirmat Andrea Nahles, acuzând că preşedintele CSU, Horst Seehofer, care este ministru de Interne al Germaniei, şi Markus Söder, premierul Bavariei, se îndreaptă „spre un Brexit german”. „Iar acest lucru ar fi sfârşitul Europei”, a atras atenţia Andrea Nahles, subliniind că Germania are nevoie de Uniunea Europeană „mai mult ca oricând”.

„Nimeni nu are nevoie de Europa mai mult decât Germania. Germania trebuie să fie europeană, aşa funcţionează”, a insistat liderul SPD.

„Horst Seehofer reprezintă un pericol pentru Europa”, a adăugat Andrea Nahles, potrivit N-TV.de şi Der Spiegel, observând multe similitudini între situaţia de la Berlin şi politicile conservatorilor eurosceptici britanici care au organizat referendumul ce a avut ca rezultat decizia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

Andrea Nahles a cerut organizarea unei reuniuni a coaliţiei guvernamentale, care ar urma să aibă loc marţi seară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. S-a intors lumea cu cracii in sus! Deci nu e un pericol Merkel care incalcand legea germana a lasat sa intre liber oricine ci unul care vrea sa o respecte. Cine poate fi atat de narod incat sa creada ca din analfabeti educati intr-un islamism agresiv si antieuropenni din prin definitie se pot obtine lucratori meticulosi bine pregatiti etc.
    A ajuta e absolut firesc. Dar de aici si pana a te distruge singur prin imigratie necontrolata a unora imposibil de integrat/asimilat e cale lunga .

  2. De ce are germania nevoie de Europa mai mult ca oricand????? Raspuns ca sa dicteze ea (germania/merkel) ce sa se intample si ce nu, cine sa conduca tarile mai slabe economic, sa sustina activitatea statelor paralele si alte amestecuri in treburile interne ale acestora. merkel e pe faras…. Europa? sa se destrame nu e nici o tragedie. Pana acum vre-o 30 de ani fiecare stat isi controla singur politica si economia si era f. bine

  3. Cineva din U.K. a scris o carte,unde mentiona starea actuala a economiei ,cat si INTELIGENT DISABLE a intregii clase politice din
    intreaga lume (dupa mondializarea) instituita.
    Trei mari imperii RUSIA,CHINA si USA conduc lumea ,restul vise placate.
    De accord cu 24 Iunie 2018 la 15;21.

    • Cineva din U.K= ARCHBISHOP of CANTERBURY -JUSTIN WELBY a scris o carte DETHRONING MAMMON-MAKING MONEY SERVE GRACE si facea
      referire la cei NEPUTINCIOSI INTELECTUAL si cei care depend de droguri,alchool, prostitutie,impostura TOTI CARE PRETIND CA
      POT CONDUCE LUMEA PRIN AVERE ,POZITIE POLITICA ,FALSA JUSTITIE,MINCIUNA,DASFRIU si DEPRAVARE.

  4. Pana la urma trebuie sa se termine si cu cel de-al IV-lea Reich.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.