Un poliţist a provocat un accident în care au fost implicate patru maşini

Un poliţist din Sighetu Marmaţiei a avariat patru maşini după ce a intrat într-o intersecţie, fără să oprească la semnul stop. În urma accidentului, poliţistul şi fiul său, aflat în dreapta, au fost răniţi. Aflat la volanul autoturismului proprietate personală, în afara orelor de serviciu, agentul nu a ţinut cont de indicatoare într-o intersecţie şi […]

De cotidianul.ro - Autor
Un poliţist a provocat un accident în care au fost implicate patru maşini

Un poliţist din Sighetu Marmaţiei a avariat patru maşini după ce a intrat într-o intersecţie, fără să oprească la semnul stop. În urma accidentului, poliţistul şi fiul său, aflat în dreapta, au fost răniţi. Aflat la volanul autoturismului proprietate personală, în afara orelor de serviciu, agentul nu a ţinut cont de indicatoare într-o intersecţie şi […]

Un poliţist din Sighetu Marmaţiei a avariat patru maşini după ce a intrat într-o intersecţie, fără să oprească la semnul stop. În urma accidentului, poliţistul şi fiul său, aflat în dreapta, au fost răniţi.

Aflat la volanul autoturismului proprietate personală, în afara orelor de serviciu, agentul nu a ţinut cont de indicatoare într-o intersecţie şi s-a izbit de o autobasculantă. Cele două maşini au ricoşat şi au lovit alte două vehicule.

„A întâlnit indicatorul stop pe care nu l-a respectat, a pătruns în intersecţia cu strada Alex Ivasiuc şi a intrat în coliziune cu o autobasculantă. În uma impactului a rezultat vătămarea a două persoane”, a spus agentul şef, Crăciun Simion de la Poliţia rutieră Sighetu Marmaţiei.

Cei doi răniţi au fost poliţistul şi fiul lui în vârstă de 10 ani. Acesta ocupa locul din faţă, fără a purta centura de siguranţă. „Copilul în vârstă de 10 ani are un traumatism cranio-cerebral acut, cu contuzii occipitale şi a fost trimis la Baia mare în vederea supravegherii. Părintele acestuia a fost adus şi el cu un traumatism cranio-facial acut”, a spus medicul specialist, Gelu Moys.

În urma accidentului poliţistul s-a ales cu răni uşoare, dar copilul a rămas internat. „Conducătorul autovehiculului marca Opel este într-adevăr agent de ordine publică în cadrul poliţiei muncicipiului Sighetu Marmaţiei. El se afla în timpul concediului de odihnă, iar calitatea de poliţist nu îl scuteşte de răspunderea penală în acest caz”, a spus comisarul Ioana Georgeta de la IPJ Maramureş.

Poliţistul va răspunde în faţa legii pentru neacordare de prioritate şi vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.